Concediu fără alergie la polen?

Concediu fără alergie la polen?

Dacă lunile de primăvară sunt caracterizate prin concentraţii mari ale polenului de arbori şi pomi fructiferi, vara şi începutul toamnei pot provoca reacţii alergice persoanelor sensibile la polenul ierburilor şi buruienilor. În funcţie de perioada de polenizare şi de gradul de răspândire al plantelor, persoanele alergice la polenuri îşi pot planifica activităţile astfel încât această afecţiune să le afecteze cât mai puţin concediul.

Calendarul polenurilor

Atunci când planificaţi un concediu în plin sezon de polenuri este bine să ştiţi care este concentraţia acestora în zona pe care doriţi să o vizitaţi. În lunile aprilie-iunie copacii precum anin, alun, fag, stejar, frasin, ienupăr, plopul, salcia şi teiul eliberează granule de polen sub diferite forme, ce pot provoca reacţii alergice respiratorii, oculare şi cutanate. Evitaţi plimbările prin pădurile de foioase, excursiile în oraşele recunoscute pentru abundenţa de tei şi ieşirile în natură în prima parte a zilei.

În lunile iunie-august, şi chiar în septembrie, parcurile, păşunile şi poienile sunt invadate de polenul florilor de câmp şi a ierburilor (graminee) de tipul timoftică, rapiţă, secară, porumb, golomăţ, coada vulpii, gazon, firuţă, păpădie. Persoanele alergice la graminee ar fi ideal să meargă în drumeţii în pădure, la mare şi în zone fără păşuni. De evitat ieşirile la iarbă verde, lanurile de rapiţă şi drumeţiile pe dealuri înverzite.

Din iunie şi până la începutul lunii octombrie se înregistreazӑ un nivel ridicat de polen de graminee, dar şi de specii de buruieni, larg răspândite: ambrozie, pelin sau artemisia, diferite specii de urzică, lobodă, pătlagină şi măcriş. Dintre acestea, cele mai agresive sunt polenurile de artemisia și ambrozie ce provoacă reacţii moderate, până la severe ale rinitei alergice şi rinoconjunctivitei. Eradicarea ambroziei a început şi în ţara noastră, însă demersurile sunt timide, iar zonele virane întinse, parcurile şi câmpurile neîngrijite abundă în aceste specii de buruieni. Cele mai sigure arealuri unde buruienile sunt mai puţin răspândite sunt dealurile înalte şi zonele montane.

Prevenirea reacţiilor alergice severe

Dacă suferiţi de rinită alergică, în afara măsurilor de prevenţie precum purtarea măştii, a ochelarilor de soare, clătirea frecventă a nasului cu apă salină şi a feţei, scuturarea hainelor de exterior după întoarcerea acasă, este bine să aveţi la dumneavoastră tratamentul recomandat de medic: antihistaminice orale, sub formă de picături oculare şi/sau soluţii nazale.  

De asemenea, puteţi urmări o serie de aplicaţii mobile de monitorizare a polenurilor: Air Matters, Pollen Club, Plume Labs, Pollen Check sau Pollen.

Produse
Articole similare
Alergia la albumina
Substanta care declanseaza alergia este de fapt inofensiva, insa sistemul imunitar al persoanei care...
Citeste
Cetirizina împotriva rinitei alergice
Substanța activă cetirizină aparține grupului de antihistaminice și este folosită în principal împot...
Citeste
Alergie la veninul insectelor
Prin intepatura, insecta isi elibereaza veninul in pielea umana. Apare imediat roseata, umflaturi sa...
Citeste
Alergia la acarieni
Alergia reprezintă o reacție exagerată a sistemului imunitar la factori din mediu, ceea ce determină...
Citeste
Cum se diagnostichează alergiile?
Dr. Mariana OlingheruMedic Specialist Medicină de FamilieSpecialist în Fitoterapie şi ApiterapieCifr...
Citeste
Tratamentul natural în alergii
Alimentaţia persoanelor alergicePersoanele care prezintă alergii trebuie să elimine definitiv alimen...
Citeste
Alege farmacia
Comandă