Farmacistul Alphega, farmacistul familiei tale! Nr. 8



Farmacistul Alphega, farmacistul familiei tale! Nr. 8
1. Ce reprezintă profesia de farmacist pentru dumneavoastră şi ce v-a inspirat să optaţi pentru ea?

Profesia de farmacist înseamnă pentru mine să petrec în farmacie 10-12 ore din zi, alături de echipa pe care o coordonez, în sprijinul pacienților noștri, iar la sfârșitul zilei să fiu mulțumită, să simt că fac ceea ce trebuie.
Pasiunea pentru profesia de farmacist a apărut la maturitate, când eram deja studentă a Facultății de Medicină, anul trei. Am avut atunci ocazia să descopăr ce presupune să fii farmacist și am simțit că pot fi mai aproape de nevoile pacienților.

2. Cum a ȋnceput povestea dvs? Vorbiţi-ne puţin despre istoricul farmaciei dumneavoastră.

Studenta la Medicină fiind împărțeam timpul între practica din spital și timpul petrecut în farmacia mătușii mele. Ea este cea care mi-a arătat ce înseamnă să fii farmacist și m-a încurajat să duc mai departe această profesie. Alături de ea am elaborat primele preparate magistrale și oficinale și sunt fericită că farmacia noastră are în continuare receptură. După ce am absolvit Facultatea de Farmacie din Constanța am devenit farmacist diriginte în farmacia în care mi-am descoperit pasiunea pentru această profesie și unde profesez și acum.

3. Daca ar fi să vorbiţi despre provocările pe care le aveţi ca farmacist, care sunt ele?

Fiecare zi petrecută în farmacie aduce noi provocări. Pe de o parte sunt provocările aduse de exercitarea profesiei ca atare. Consilierea fiecărui pacient, dorința de a recomanda cel mai bun tratament, cel mai bun sfat pentru omul care îți cere ajutorul, satisfacția primită atunci când pacientul revine și îți spune că se simte mai bine datorită sfaturilor tale.
Pe de altă parte sunt provocările pe care le am ca farmacist diriginte, să îți formezi o echipă bine pregătită, orientată către pacient, unită și care să pună pasiune. Nu în ultimul rând, să fii mereu informat atât ca profesionist în sănătate cât și din punct de vedere legislativ.

4. Care consideraţi că este rolul unui farmacist ȋntr-o comunitate? Cum contribuiţi dvs şi echipa dvs la viaţa comunităţii?

Farmacistul este cel care se asigură că pacientul a înțeles acțiunea medicamentului, modul de administrare, durata tratamentului precum și efectele secundare, contraindicațiile şi eventualele interacţiuni.
De asemenea farmacistul este cel care, foarte important, oferă consiliere de specialitate pacientului pentru un stil de viață sănătos, îl încurajează să folosească rațional medicamentele, descurajând automedicația.

Este important ca relația pe care o avem cu pacienții noștri să fie una de încredere astfel incat ei să vină în orice moment cu orice intrebare; iar noi să fim suficient de bine pregătiți încât să avem răspunsul potrivit pentru fiecare situație.

5. Care este, din punctul dumneavoastră de vedere, „reţeta de succes” a unei farmacii?

Nu știu dacă există o ‘’rețetă de succes’’, știu că facem ceea ce trebuie atunci când pacienții revin mulțumiți după o recomandare, atunci când revin în farmacie după un timp, cu o altă problemă, convinși că pot găsi un răspuns competent. Pacienții noștri știu că la noi vor fi consiliați profesionist, vor găsi răspuns la întrebările lor, vor fi înteleși și tratați cu respect; totul într-o atmosferă caldă, familiară cu zâmbetul pe buze.

6. Farmacistul Alphega reprezintă farmacistul de familie. Puteţi să ne descrieţi conceptul de „farmacist de familie”?

Lucrez în aceeași farmacie de aproape 20 de ani, asta înseamnă că sunt pacienți a căror familie o cunosc de trei generații. Farmacistul de familie este farmacistul care își cunoaște pacienții, știe ce tratament cronic urmează, știe ce stil de viață au și atunci poate să îi consilieze cu ușurință, iar pacientul are încredere în farmacistul de familie deoarece acesta și-a dovedit competența.

7. Ce s-a schimbat pentru echipa Tilia odată cu aderarea la proiectul Alphega?

Datorita programelor Alphega putem să oferim mai multe servicii pacienților noștri, precum serviciul de măsurare a vârstei arteriale și serviciul de măsurae a capacității pulmonare. Vom face în continuare ce știm mai bine: vom fi profesioniști în sănătate, aproape de nevoile pacienților noștri. Implementând proiectele Alphega vom contribui la îmbunătățirea și menținerea stării de sănătate a pacienților noștri.

8. Aveti un mesaj pentru pacienţii dvs?

Vă mulțumim că aveți încredere în noi și vă asigurăm că vom face tot ce putem pentru a fi mai bine pregătiți. Vă așteptăm în continuare atunci când aveți nevoie de un profesionist în sănătate căruia îi pasă.

Stoica Cristina, farmacist diriginte Tilia Farm