https://comanda.alphega-farmacie.ro/primavara
Preventie Covid 19 Preventie Covid 19

Recuperarea mirosului după COVID-19

26 Jan. 2021
Recuperarea mirosului după COVID-19

Anosmia, sau pierderea capacității de a simți mirosul, se poate produce din multiple cauze, precum polipii nazali, rinita alergicӑ, traumatisme cerebrale, expunerea la substanțe chimice (solvenți, pesticide), abuzul de cocaină sau boli ca Alzheimer, Parkinson, scleroza multiplă, dezechilibre hormonale, deficiențe de alimentație sau viroze sezoniere. Departe de a fi o viroză obișnuită, boala COVID-19 se manifestă și prin anosmie, simptom ce ar trebui să dea de gândit, iar persoana să ia preventiv măsuri de izolare.

Anosmia cauzată de noul coronavirus pare a fi mai frecventă în cazul femeilor și al persoanelor tinere, iar perioada de recuperare poate ajunge în medie până la două săptămâni, deși aceste lucruri sunt încă studiate. Unele tratamente de recuperare a mirosului implică aplicarea intranazală a vitaminei A sau a citratului de sodiu.

Trainingul olfactiv pentru recuperarea mirosului

În situațiile în care mirosul nu revine de la sine în termen de două săptămâni, puteți lua în considerare urmarea unui tratament și a unei perioade mai intense de expunere la stimuli olfactivi.

În trainingul pentru revenirea mirosului, puteți folosi ca stimuli uleiuri esențiale, cele mai recomandate fiind cele de eucalipt, lămâie, trandafir și cuișoare. Cu siguranță, puteți diversifica, mirosind cu intenție și atenție alte surse de miros cu care erați familiarizați, de la parfumul preferat până la cafeaua de dimineață. Se recomandă să parcurgeți mici sesiuni de expunere, câte 20 de secunde pentru fiecare sursă de miros, de cel puțin două ori pe zi, pe o durată de cel puțin 3 luni. Chiar și în situațiile în care progresele se produc mai lent, continuați expunerea intenționată la stimuli olfactivi, inspirând profund deasupra lor.

Pe măsură ce simțul olfactiv își revine, depistând sursele mai puternice de miros, puteți trece la sarcini mai provocatoare, folosind stimuli cu miros mai puțin pregnant, de exemplu, înlocuind uleiul esențial de lămâie cu o felie de lămâie proaspătă, sau parfumul, cu o floare, până considerați că ați recuperat abilitatea olfactivă anterioară.   

  • 3 minute de mindfulness cu Diana Amza, Psihoterapeut

Așezați-vă confortabil și închideți ochii. Doar observați respirația, timp de un minut, fără a interveni asupra ei, fiind atenți la senzații. Apoi dedicați următoarele 2 minute mirosirii cu intenție. Apropiați pe rând stimulii olfactivi – precum sticluța cu ulei esențial, felia de portocală, cafeaua fierbinte – și inspirați adânc deasupra lor. Fiți atenți și puneți în cuvinte senzațiile și chiar emoțiile și asocierile spontane care apar, căci mirosul este un simț puternic conectat la viața afectivă.

Comunități