https://comanda.alphega-farmacie.ro/primavara
Lifestyle si sanatatea femeii Lifestyle si sanatatea femeii

Află totul despre magneziu

11 Feb. 2014
Află totul despre magneziu

Ce este magneziul?

Magneziul îndeplinește nenumărate funcții în corpul uman. Influențează transmiterea semnalelor de la nervi la mușchi, eliberarea adrenalinei și mineralizarea oaselor. În plus, magneziul este responsabil pentru activarea a peste 300 de enzime în procesul metabolismului. În calitate de inhibitor al coagulării sângelui, magneziul poate preîntâmpina apariția trombozelor (cheaguri de sânge). Aproximativ 60% din magneziul din corp se află în oase, restul în diferite organe și țesuturi. Numai 1% din cantitatea totală de magneziu se regăsește în sânge. Atunci când corpul este alimentat cu prea puțin magneziu, începe să consume din rezervele disponibile. Conținutul de magneziu măsurat în sânge oferă o imagine reală numai în anumite condiții.

Magneziudoza zilnică și consum

Doza zilnică de magneziu recomandată este de 350 mg. Această doză zilnică se regăsește în cantitățile de alimente de mai jos:

  • 60 g tărâțe de grâu
  • 75 g semințe de floarea soarelui
  • 200 g fasole
  • 200 g nuci
  • 250 g fulgi de ovăz
  • 500 g spanac
  • 1200 g carne

Magneziul este prezent în special în alimentele vegetale. Cele mai bune surse de magneziu sunt nucile și semințele, produsele de cereale integrale, în special hrișca.

Simptomele deficitului de magneziu

Simptomele severe ale deficitului de magneziu sunt rare în cazul unei alimentații echilibrate. Cele clasice se aseamănă simptomelor deficitului de calciu (crampe musculare, stări de neliniște, tremur, probleme circulatorii).

Deficiențele se resimt în special în situații tensionate (prin transpirație puternică), de stres, după perioade de convalescență (mai ales în cazul afecțiunilor însoțite de diaree), a diabetului sau a afecțiunilor cronice ale rinichilor, în timpul sarcinii și a alăptării, dar și în perioadele de creștere, deoarece corpul are nevoie de mai mult magneziu în situațiile respective. Și consumul de alcool, tratamentul cu anumite medicamente (tablete diuretice, laxative, anticoncepționale etc.) afectează nivelul normal al magneziului. În aceste situații se recomandă suplimentarea dozei de magneziu consumat.

Diferitele tulburări nervoase, anxietăți sau depresii pot fi declanșate sau agravate de deficitul de magneziu. Numărul mare de stări de disconfort se explică prin rolurile nenumărate pe care magneziul le joacă în diferitele procese de metabolism din corp.

Excesul de magneziu

Concentrațiile foarte mari de magneziu în sânge sunt comune numai cazurilor de administrare parenterală (prin administrare directă în vasele de sânge) sau a afecțiunilor renale. În astfel de situații, apar fenomenele de paralizie, fiind afectate atât respirația cât și reglarea presiunii arteriale. În cazuri extreme este posibilă chiar și intrarea în comă.

Acțiunea magneziului

Magneziul protejează corpul împotriva tulburărilor de ritm cardiac și îmbunătățește performanța inimii. Prin urmare, inima are de suferit în cazul deficitului de magneziu. Crampele musculare sunt tratate cu succes cu preparate de magneziu, care sunt prescrise și pentru profilaxia crampelor din gambe și a contracțiilor înainte de termen în timpul sarcinii.

Magneziul tratează și tulburările circulatorii, prin dilatarea vaselor de sânge, îmbunătățirea fluidității, fapt ce crește cantitatea de sânge cu ajunge în țesuturi. În preparatele care acționează ca inhibitori acizi, magneziul ajută împotriva ulcerului gastric.

Tratarea deficitului de magneziu

Magneziul administrat individual poate cauza anumite probleme corpului: celulele nu au capacitatea de a reține magneziu administrat suplimentar, astfel că acesta ajunge să fie eliminat în mare parte. Pentru a îmbunătăți valorificarea magneziului se recomandă relaționarea cu un „partener”, respectiv acidul orotic. Având în vedere că și acidul orotic este foarte important în realizarea metabolismului, împreună cu magneziul formează un factor de protecție suplimentară.

Ne bucurăm să îți oferim sfaturi medicale și informații esențiale pentru alimentația ta și a familiei tale!

Sperăm că acest articol te-a ajutat să introduci în alimentația zilnică elementele de care organismul tău are nevoie.

Postează un comentariu despre acest articol și spune-ne și cât de utile au fost informațiile despre magneziu!

Comunități