Bradetu, satul care renaste

Bradetu, satul care renaste

Se ia o zonӑ sӑlbaticӑ, se adaugӑ tradiţii seculare şi multӑ muncӑ, ospitalitate şi locuri sacre şi se obţine o vacanţӑ de poveste, în inima munţilor. Aceasta este nordul judeţului Arges, având ca punct central satul Brӑdetu, un sat de oameni gospodari, de la poalele Munţilor Fӑgӑraş. De aici pornesc trasee montane spre Vârful Moldoveanu, pe care le puteţi parcurge parțial cu maşina de teren, apoi pe jos. Tot aici veţi regӑsi fabrica de lactate Brӑdet, cu nişte produse excelente, pensiuni turistice, obiective culturale şi natural unice în ţarӑ, precum şi relaxare din plin.

Obiective turistice din zona Brӑdetu

Triunghiul Sacru al Munteniei este format din 3 temple sӑpate în stâncӑ unde se spune cӑ Sfântul Apostol Andrei a început creștinarea geților: Biserica Rupestrӑ Cetățuia, Mănăstirea Nămăești și Mănăstirea Corbii de Piatră. Biserica Rupestră Cetățuia, situată în comuna Cetățeni, este așezată în vârful unei creste stâncoase, la o altitudine de 880 de metri, fiind considerată cea mai aspră sihăstrie românească. O legendӑ străveche spune că persoanei care ajunge aici şi se roagă îi vor fi îndeplinite trei dorinţe, însă aceste dorinţe trebuie chibzuite cu grijă. Pe cărarea de piatră ce coboară de la cruce se văd nişte urme de picior săpate în piatră, aceste urme misterioase, spune legenda, ar fi ale lui Negru-Vodă şi ale soţiei sale. Rugându-se să scape de urgia tătarilor, domnitorul ar fi cerut un semn că rugăciunea i-a fost auzită, astfel când coborau de pe vârful stâncii pe care s-au rugat, bolovanii din calea lor s-au topit sub paşii lor, semn că rugile le-au fost îndeplinite de Dumnezeu.

Biserica Mӑnăstirii Nӑmӑieşti a fost săpată în piatră, în stânca muntelui, în secolul al XIV-lea şi este considerată monument istoric. Legenda locului vorbeşte despre ctitorul anonim, un cioban care, în timp ce pӑştea oile în zonӑ, rӑmâne peste noapte aici şi viseazӑ cӑ Maica Domnului îi spune: “Scoală-te, sapă sub tine și vei găsi o icoană într-o bisericuță de piatră, aici vei face tu biserică în cinstea și slava ”Intrării în Biserică a Sfintei Fecioare Maria”, izvor de viaţă și de tămăduire”. Ciobanul sapӑ timp de trei zile şi trei nopţi şi dӑ de o bisericuță de piatră, în formă de peșteră, cu icoane și obiecte bisericești. Acum icoana Maicii Domnului, gӑsitӑ de cioban în urma visului, se aflӑ în partea stângă a Mânăstirii Nămăiești și este făcătoare de minuni.

Mănăstirea Corbii de Piatră, a cӑrei primӑ atestare documentarӑ este la 23 iunie 1512, deține două altare și cea mai veche picturӑ rupestră originală din țară. Lângă biserică, săpat tot în stâncă, se află trapeza mănăstirii, sala de mese a mănăstirii, un spațiu dăltuit la rându-i în stâncă, despre care tradiția afirmă că a fost folosit de Neagoe Basarab ca tribunal în aer liber. Este situată la 400 m de centrul comunei Corbi, pe malul stâng al Râului Doamnei, în Județul Argeș. Această localitate este atestată ca fiind locul de baștină al Corvineștilor. În prezent încă se mai pot observa în zonă ruinele castelului lui Voicu, tatăl lui Ioan de Hunedoara.

La poalele stâncii ce adӑposteşte Mӑnӑstirea Corbii de Piatrӑ se aflӑ Cӑsuţa Albastrӑ, o casӑ veche, fascinantӑ, vopsitӑ în albastru, cu muşcate roșii în ghivece şi cu o cascadӑ în curte. Mulţi dintre noi am admirat-o, în speranţa cӑ ea va rӑmâne acolo cât mai mult timp.

Întorşi cӑtre Brӑdetu, intrӑm în Rezervația Naturală Cheile Vâlsanului. Aici a fost observat peştele Asprete, o fosilă vie, cu o vechime de peste 65 de milioane de ani. Pe traseul turistic se aflӑ un izvor de apă sulfuroasă cu proprietăți terapeutice și minunata Cascada Vâlsan, cu Râul Vâlsan ce izvorăște de sub Vârful Moldoveanu, iar la ieşirea din Cheile Vâlsanului, spre amonte este o poiană însorită, Poiana Vâlsanului.

Orice excursie în zonӑ poate sӑ cuprindӑ satul Nucşoara, un punct de referinţӑ pe harta României pentru fenomenul de rezistenţӑ anticomunistӑ, prin grupul format în jurul familiei Arnӑuţoiu, Cetatea Poienari, cuibul de vulturi ridicat de Vlad Ţepeş pe piscurile înalte ale Defileului Argeşului, Barajul Vidraru, construit în anii 1960 dupӑ un concept modern, ce reprezintӑ şi astӑzi o importantӑ atracţie turisticӑ pe Râul Argeş.

Cele mai importante oraşe din zonӑ sunt Curtea de Argeş, unde se aflӑ Curtea Domneascӑ, ce dateazӑ încӑ din secolul al XIII-lea, ruinele bisericii Sân Nicoarӑ şi celebra Mӑnӑstire Curtea de Argeş, învӑluitӑ în misterul legendei Meşterului Manole şi a soţiei sale Ana şi care gӑzduieşte criptele monarhilor familiei regale a României şi chiar oraşul Câmpulung Muscel, care abundӑ în atracţii turistice, biserici vechi şi locuri pline de legende, precum: Castrul Roman Jidova, ce poate fi vizitat alӑturi de ghid, Mӑnӑstirea Negru Vodӑ, ctitoritӑ de Negru Vodӑ în anul 1215 şi locul unde a fost prima capitalӑ a Ţӑrii Româneşti, Mӑnӑstirea catolicӑ Bӑrӑţia, ridicatӑ de cavalerii teutoni în secolul al XIII-lea.

Iar dacӑ aţi epuizat obiectivele culturale din apropierea satului Brӑdetu, trebuie sӑ ştiţi cӑ la Câmpulung se aflӑ şi pârtia de schi Mӑţӑu, lângӑ localitatea Perişani este pârtia de schi Perişani, iar şoseaua Transfӑgӑrӑşan vӑ aşteaptӑ sӑ descoperiţi piscurile montane şi peisajele spectaculoase de deasupra norilor, atunci când drumul este deschis.

Descoperire plӑcutӑ,

Echipa i-Tour