Perioada copilăriei timpurii, de la 1 la 5 ani, este esențială pentru dezvoltarea sănătoasă și echilibrată a unui copil. Bunăstarea copilului mic depinde nu doar de factorii materiali – îngrijirea fizică (igienă, hrană, somn), ci și de factori psihologici, de stimularea adecvată vârstei și de împlinirea nevoilor psihologice de conectare, de competență și de autonomie. Iată, mai jos, repere și sfaturi pentru a răspunde acestor nevoi psihologice de bază.
Conectare
Nevoia de conectare, de relaționare, se referă la nevoia de a se simți iubit, acceptat, primit, văzut, prețuit. Cum o recunoașteți:
- Copilul caută atingerea părintelui, contactul fizic
- Copilul cere prezența și implicarea părintelui în diferite situații în care s-ar putea descurca și singur
- Copilul solicită joacă împreună cu părintele
- Copilul se agață de părinte la despărțire
Pentru a satisface nevoia de conectare a copilului:
Manifestați afecțiunea prin atingere. Fiți atenți la cerințele celui mic, deoarece o îmbrățișare oferită forțat este resimțită ca o încălcare a granițelor corporale. Făcând diferența între nevoia adultului și cea a copilului, puteți chiar verifica printr-o scurtă întrebare: dorești o îmbrățișare mare? Îmi dai voie să te pup?
Realizați activități împreună cu cel mic. Gătitul oferă un prilej de abilitare practică și stimulare senzorială: simplul gest de a amesteca o cocă sau de a întinde cu făcălețul aluatul pentru biscuiți, de a tăia formele sau de a tria, spăla și șterge fructe măricele reprezintă activități care îi vor ține ocupați și bucuroși că le pot face împreună cu dumneavoastră.
Ritualurile sunt binevenite și au rol de a scădea anxietatea copilului, prin faptul că știe ce urmează în viața lui (ritualul băiței zilnice, momentul de joacă individuală cu fiecare părinte, ritualul poveștii de seară, a rugăciunii de seară).
Comunicați empatic și numiți-i emoțiile pentru a-l ajuta să capete un vocabular al emoțiilor. Evitați să dați ordine sau să îl folosiți prea des pe „nu” („Stai pe scaun!”, „Nu ai voie să te joci cu păpușa până ce nu-ți pui celelalte jucării în cutia lor”), deoarece ele pot trezi opoziția copilului. Folosiți exprimări afirmative care îi arată copilului ce așteptări comportamentale aveți de la el: „Văd că ești nerăbdătoare să te joci cu păpușa. După ce îți duci jucăriile de pe covor înapoi la cutia lor, te poți duce să te joci și cu păpușa! Ai nevoie de ajutor?”.
Competență
Nevoia de competență reprezintă nevoia de a fi bun la ceva, de a avea reușite, de a afla lucruri noi, de a explora și învăța despre lumea înconjurătoare. Copilul o manifestă atunci când:
- Desface obiecte pentru a le studia, chiar dacă prin asta le distruge
- Caută în sertare și scoate obiectele de acolo
- Pornește și oprește becul, aparatele (mai ales dacă au telecomandă)
- Vrea să încerce și el să facă ce faceți dumneavoastră
- Întreabă „de ce?”
- Vrea să se îmbrace singur (deși nu-i iese întotdeauna)
- Respinge ajutorul sau pe adultul care intervine pentru a face în locul său o acțiune
Pentru a satisface nevoia de competență a copilului:
Permiteți copilului să exploreze casa în mod sigur, supravegheat. Având în vedere că la această vârstă controlul impulsului este redus, este bine să puneți obiectele periculoase sau importante în locuri inaccesibile copilului și să îi structurați dumneavoastră diferite activități. Îi puteți crea ocazii de sortare și căutare prin a-i pune la dispoziție o cutie mare cu șosete împachetate – le va scoate cu bucurie afară din cutie și va fi acaparat minute bune de texturi și culori.
Folosiți lauda asupra comportamentului și a efortului depus de copil, pentru a-i întări sentimentul de reușită: „Îmi place foarte mult cum ai pus toate șosetele roșii într-o cutie, te-ai concentrat ceva timp și uite ce bine ți-a ieșit!”.
Autonomie
Nevoia de autonomie se referă la dobândirea puterii de a decide pentru sine, de a acționa după dorință, de a-și manifesta voința în diferite situații. Iată mai jos câteva comportamente ale copilului cu nevoie de autonomie ridicată:
- Copilul spune NU chiar și dincolo de etapa specifică (3-4 ani)
- Copilul are inițiativă să se îmbrace, să se dezbrace singur
- Copilul vrea să mânuiască tacâmurile chiar dacă încă nu le ține corespunzător în mână
- Copilul se distanțează fizic de părinte (în parc, se simte confortabil să alerge la alți copii)
Pentru a satisface nevoia de autonomie, părintele poate lua în considerare următoarele aspecte:
Evitați tendința spre simbioză (a te simți una cu copilul tău). Simbioza atenuează simțul sănătos al individualității. Evitați folosirea expresiilor la persoana a II-a plural, când ele se referă strict la copil. În loc de „suntem supărați astăzi” sau „ne-am înălțat” sau „vrem numai joacă”, folosiți „este/ești supărat”, „s-a mai/te-ai înălțat” sau „vrea/vrei numai joacă”.
Oferiți alternative („ce vrei să porți azi, tricoul alb sau pe cel roșu?”) adecvate puterii sale de înțelegere.
Dați-i mici responsabilități pe care le poate duce (a avea grijă de o floare, a strânge jucăriile seara).
Permiteți-i explorarea spațiilor în care se află. Sub o supraveghere discretă, copilul poate simți bucuria de a explora un nou părculeț fără ca cineva să stea mereu în spatele lui pentru a-l prinde, a-l proteja sau a-i organiza joaca. Mai mult, prin interacțiunile spontane cu alți copii, va învăța să coopereze, să relaționeze, să negocieze – fără părintele-intermediar.
