Burnoutul parental

Când oamenii devin părinți, ceva în viața lor se schimbă fundamental, atât la femei, cât și la bărbați: viața le cere un răspuns sacrificial (al propriilor nevoi și interese) temporar sau de lungă durată, oferindu-le în schimb bucuria și sensul care emană din rolul de părinte. Iar dacă în ultimele decade părinții au fost echipați cu resurse și abilități de creștere a copiilor, prin nenumăratele curente de parenting și cursuri de puericultură, aceștia au rămas totuși descoperiți în ceea ce privește gestionarea propriei sănătăți mintale în contextul parentalității. Dincolo de cazurile de depresie post-partum care au probabilitate mai mare de a căuta și a primi tratament, un fenomen rămâne puțin abordat și invizibil în societate: burnoutul parental. În Europa, studiile asupra sa au început abia acum 25 de ani și încă putem spune că nu este suficient investigat și conștientizat.

De la stress la burnout

Stresul parental este normal și trecător, fiind caracterizat de limitarea actvităților personale ale părintelui și adaptarea continuă la nevoile și etapele de creștere ale copilului. Atunci când stresul se cronicizează, se instalează epuizarea. Burnoutul afectează nu doar mamele, ci și tații, manifestându-se la nivel subiectiv prin senzația de oboseală profundă (care nu trece după un somn neîntrerupt), prin distanțare emoțională față de copil (într-un demers de a se proteja, părintele respinge copilul, se retrage în activități personale din care nu vrea să fie deranjat), prin refuzul rolului de părinte (acesta simte că nu mai poate și că nu mai vrea să fie părinte, dar se simte constrâns) și prin dezamăgirea și vinovăția care se nasc din contrastul dintre ideal (cum se imagina că va fi ca părinte) și realitate (cum se poartă ca părinte).

Cine e mai predispus la burnout parental?

Anumiți factori familiali, sociali și economici, precum și de personalitate, vulnerabilizează persoanele la burnout, așadar este important să îi cunoaștem pentru a-i putea remedia, acolo unde este posibil:

1. Labilitatea emoțională ridicată – este unul dintre factorii de risc cei mai puternici, părinții nevrotici fiind cei care au reacții disproporționate la evenimentele de viață și care pot ajunge la burnout cel mai ușor.
2. Agreabilitatea scăzută – părinții mai predispuși la conflict, direcți și puțin empatici au relații tensionate cu copiii lor și sunt mai predispuși la burnout.
3. Conștiinciozitatea scăzută – părinții cu această trăsătură sunt mai puțin organizați și se simt copleșiți mai ușor de evenimentele de viață.
4. Probleme de sănătate mintală pre-existente (anxietate, depresie).
5. Perfecționism parental – dorința de a fi părintele perfect, de a nu face greșeli, autoculpabilizare și comparația frecventă cu alți părinți.
6. Familia numeroasă – cu cât sunt mai mulți copii într-o familie, cu atât consumul părinților este mai mare, iar timpul alocat nevoilor și dezvoltării proprii este mai redus.
7. Copii cu boli cronice sau cu dizabilități – părinții copiilor bolnavi sau cu dizabilități se luptă nu doar pentru tratarea sau îngrijirea copilului, ci și pentru păstrarea propriului loc de muncă, a relațiilor de prietenie și de suport social.

Iată câteva dintre simptomele burnoutului:

• Epuizare – o oboseală care nu trece;
• Acuze somatice – dureri de cap, corporale, stări de rău;
• Schimbări ale apetitului (refuzul mâncării sau supraalimentarea);
• Iritabilitate, lipsă de răbdare față de copil sau partener;
• Anxietate, ruminații, îngrijorare excesivă;
• Schimbări ale dispoziției – tendința de a plânge ușor, impresionabilitatea, amorțeală emoțională, indiferență, chiar depresie;
• Neglijare cronică a nevoilor personale (sacrificiul de sine);
• Amânare sau dezorganizare;
• Folosirea substanțelor (cafea, alcool, tutun) ca mijloc de a se energiza/calma;
• Comportamente agresive, de neglijare sau de detașare emoțională față de copil.

De ce să tratăm burnoutul parental?

Burnoutul parental nu este un moft, nu este o simplă oboseală, nici o simplă perioadă stresantă: el se insinuează la nivelul identității de sine și cauzează suferință atât părintelui, prin lipsa de sens, de putere și sentimentele negative orientate către sine, cât și copilului. Studiile arată că părinții care suferă de burnout dezvoltă conduite de neglijare și chiar de agresivitate verbală și fizică orientate către propriii copii. Prevenind burnoutul parental sau tratându-l la timp, protejăm și vindecăm nu doar părinții, adulți care pot avea grijă de sine, ci mai ales pe copiii acestora, care depind cu totul de familia lor.

De la burnout la reziliență

Tratarea acestuia se face atât la nivel individual, prin psihoterapie, unde sunt abordate simptomele specifice, factorii de personalitate, percepțiile, fricile, sentimentele și dificultățile personale, astfel încât să cultive reziliența personală, cât și sistemic, la nivel familial și social. Consilierea de familie poate susține membrii familiei să identifice lucrurile care pot fi schimbate și resursele din comunitate la care pot apela, conturând un plan de reziliență familială, astfel încât părintele afectat capătă timp pentru nevoile sale, pentru relațiile și activitățile care contribuie la echilibrul său psihologic.