Iertarea – între „trebuie” și „vreau”

Iertarea reprezintă decizia asumată de a da drumul resentimentelor sau dorinței de răzbunare față de cel care a produs suferință, indiferent dacă acea persoană e conștientă de efectele acțiunilor sale sau nu, dacă și-a cerut iertare sau nu, dacă a plătit în fața legii pentru acea faptă sau nu. Cu siguranță, iertarea aduce multe beneficii: 

• Reduce simptomele depresiei, furia, stresul, durerea și riscul de boli cardiovasculare
• Hrănește sentimentul de speranță
• Crește încrederea în sine
• Contribuie la o abordare compasivă față de sine și față de ceilalți

Deși este o decizie profund personală, ea este încurajată de normele sociale și religioase, iar uneori este tratată ca o condiție a vindecării sufletești. Din această „presiune” de a ierta pot lua naștere blocaje: știu că „trebuie” să iert, însă „nu pot”. Atunci când motivația este extrinsecă, procesul iertării este subminat. Însă iertarea ca alegere personală, motivată de nevoia de a te elibera, de a te îndrepta către viitor, de a te rescrie, aduce disponibilitatea de a renunța la ceea ce poate a rămas singura dovadă a nedreptății care ți s-a făcut: resentimentele. În absența lor, nevoile de dreptate și de recunoaștere a suferinței nu ar mai putea fi justificate. Aceste nevoi diferite, dar toate profund umane, se așază în talerele balanței. 

Iată mai jos pașii iertării, exprimați și sub forma unor întrebări menite să vă înlesnească acest parcurs.

1. Decizia, conștientă și asumată, de a ierta. Întrebați-vă: sunt dispus să iert, să dau drumul resentimentelor și trecutului, pentru a mă îndrepta către viitor?
2. Acceptarea propriilor emoții: Sunt dispus să fac loc în mine tristeții sau furiei, observându-le și lăsându-le să treacă în ritmul lor? Sunt dispus să mă iert pentru faptul de a nu mă fi protejat mai bine?
3. Acceptarea celeilalte persoane: Sunt dispus să schimb perspectiva și să înțeleg cauzele comportamentului, luând în considerare istoricul și circumstanțele celui care m-a rănit?
4. Abandonarea resentimentelor: Sunt dispus să revin la prezent ori de câte ori mintea mea fuge în trecut? Sunt dispus să văd ce pot construi aici și acum, pentru mine și pentru cei dragi? 
5. Cultivarea recunoștinței: Sunt dispus să recunosc sprijinul primit de la alte persoane în momentele mele de suferință? Sunt dispus să mă deschid, să primesc și să mă bucur de ceea ce mă înconjoară? 

În încheiere, mai adaug faptul că a ierta nu înseamnă a permite cuiva să persiste cu aceleași comportamente nocive. Iertarea dăruiește putere celui care, eliberându-se pe sine, se simte confortabil cu granițe relaționale noi, sănătoase și uneori chiar ferme, în absența cărora ciclul suferinței s-ar putea repeta.