Utilizări
Fructele de juniperus sau fructele de ienupăr sunt folosite în tratamentul problemelor digestive (afecțiuni dispeptice) precum balonările, stările de greață, diareea, dar și a apetitului scăzut. Singure sau în combinație cu alte plante naturiste, fructele de ienupăr au un efect benefic asupra funcției digestive a organismului.
În mod tradițional, fructele de juniperus, adică fructe de ienupăr, sunt folosite și pentru stimularea funcției renale, pentru tratarea infecțiilor bazinului renal și a vezicii urinare. Fructele sunt folosite și pentru spălături în cazul infecțiilor ureterelor. Uleiurile eterice au un efect relaxant împotriva crampelor musculare și alină durerile reumatice. În medicina populară, fructele de juniperus sunt folosite ca soluție împotriva balonărilor, a crampelor stomacale, a problemelor de digestie și ca soluție diuretică.
Pe lângă efectele terapeutice, fructele de juniperus sunt folosite și sub formă de condimente (ienupăr condiment) și pentru aromatizarea băuturilor spirtoase (spre exemplu pentru obținerea ginului). În medicina homeopată, conurile maturate de juniperus sunt folosite în tratarea afecțiunilor gastro-intestinale, a rinichilor și a ureterelor. Conurile uscate de juniperus sunt folosite în terapia antropozofică.
Conținut
Fructele de juniperus conțin până la 2 % uleiuri eterice, în special α-/β-pinene, sabine, limone, terpinen-4-ol si borneol. Pe lângă acestea, fructele conțin și flavonoide, tanine, zahăr și substanțe rășinoase.
Indicații
Probleme digestive, afecțiuni dispeptice, balonări, stare de sațietate, vărsături, stări de rău, diaree, lipsa apetitului, inflamațiile ureterelor, crampe musculare, dureri reumatice.
Acțiune
Substanțele care se regăsesc în fructele de juniperus au o acțiune directă asupra musculaturii netede. Spre exemplu, în tractul gastro-intestinal, această musculatură este responsabilă de înaintarea conținutului intestinului. Când musculatura se retrage permanent, apar problemele de digestie. Fructele de juniperus acționează împotriva crampelor musculare.
Efectul diuretic se datorează compusului terpinen-4-ol care stimulează și astfel sporește circulația țesutului renal. Aceste efecte au fost demonstrate științific prin teste asupra animalelor.
Efecte secundare
În cazul supradozării sau a administrării pe o perioadă prea lungă de timp, fructele de juniperus pot irita rinichii și pot conduce la apariția vaselor de sânge în urină (hematurie), a problemelor tractului digestiv și a stărilor de excitație la nivelul sistemului nervos central. Supradozarea poate fi recunoscută prin mirosul specific de violete care se observă în urină.