Lifestyle și sănătatea femeii Lifestyle și sănătatea femeii

Ce este VO₂ Max? Ghid simplu pentru capacitatea fizică

Anca Stănilă
de Anca Stănilă
Health Writer | 16 Sep. 2025
Ce este VO₂ Max? Ghid simplu pentru capacitatea fizică

VO₂ Max este un indicator esențial al capacității aerobice, fiind des vehiculat în cercurile atleţilor de perfomanţă, dar şi de către sportivii de ocazie. VO₂ Max măsoară volumul maxim de oxigen pe care organismul îl poate absorbi și utiliza în timpul efortului fizic intens. Majoritatea ceasurilor inteligente pot estima valoarea acestuia folosind algoritmi care analizează datele despre frecvența cardiacă și performanța în timpul activităților fizice, dar pentru o măsurătoare exactă sunt necesare teste de laborator.

De ce este importantă valoarea VO₂ Max?

VO₂ Max a fost studiat încă din anii 1920, întrucât poate prezice riscul de boli cardiovasculare şi metabolice mai bine decât alți factori, cum ar fi nivelul de colesterol sau de glucoză din sânge. Valoarea sa este influenţată de numărul de celule roşii din sânge, de forţa de pompare a inimii şi de capacitatea muşchilor de adaptare la efort și distanţă.

VO₂ Max este o măsurătoare obiectivă a capacității organismului de a consuma oxigen în timpul efortului şi se reprezintă astfel: mL/kg/min (mililitri de oxigen consumați pe minut per kilogram corp). O valoare ridicată este asociată cu o inimă sănătoasă, o circulație sanguină optimizată și o capacitate crescută de a susține activități fizice prelungite.

Cum se măsoară VO₂ Max

Medicul de familie sau cardiologul vă pot recomanda efectuarea unei testări de efort cardiopulmonar (CPET), ce are ca rezultat măsurarea VO₂ Max, dar analizează şi modul de funcţionare a sistemelor muscular, pulmonar și cardiovascular. 

Testul se poate realiza atât în clinici medicale, cât şi în clinici sportive şi constă în alergarea pe bandă sau pedalatul pe o bicicletă de antrenament în timp ce purtaţi o mască ce evaluează volumul de oxigen şi dioxid de carbon inspirat, respectiv expirat. Astfel, se va măsura volumul (V) de oxigen (O₂) pe care îl consumați în timp ce alergați.

Cu cât valorile sunt mai ridicate, cu atât sănătatea cardiometabolică este mai bună: între 60 şi 40 mL/kg/min pentru bărbaţi cu vârsta de 20-40 de ani şi 42 – 32 mL/kg/min pentru femei de 20-40 de ani. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, valorile de referinţă scad, corespunzător cu capacitatea de efort a organismului, însă este important să vă menţineţi mereu în formă pentru a avea o inimă sănătoasă. 

Ce putem face pentru un VO₂ Max optim?  

Antrenamente de intensitate ridicată pe intervale (HIIT) stimulează sistemul cardiovascular să se adapteze constant la alternări de intensitate și cresc eficiența utilizării oxigenului, iar alergarea la intensitate moderată ajută la dezvoltarea capacității aerobice și la creșterea VO₂ Max. Nu uitaţi că alimentația echilibrată nutriţional și hidratarea corectă susțin performanța și recuperarea.

Anca Stănilă
Anca Stănilă
Health Writer

Anca este Health Writer, cu o experienţă de peste 4 ani în scriere de materiale despre sănătate, wellbeing şi fitness şi certificare în Medical Writing şi Inteligenţă Artificială. A absolvit Facultatea de Sociologie şi Asistență Socială, cu specializarea în Comunicare şi Opinie Publică. Se ghidează după principii de viaţă sănătoasă şi bunăstare fizică şi mentală. Colaborează cu Alphega Farmacie din anul 2019, este freelancer, pasionată de scris, călătorii, romane filozofice, utopii și fantasy.

Comunități