Lifestyle si sanatatea femeii Lifestyle si sanatatea femeii

FEMEIA- sanatate si frumusete la toate varstele

Dr. Mariana Olingheru
de Dr. Mariana Olingheru
Medic specialist Medicină de Familie, Specialist în Fitoterapie și Apiterapie | 10 Feb. 2014
FEMEIA- sanatate si frumusete la toate varstele

Hormonii femini se numesc hormoni estrogeni si sunt produsi de ovare. Sunt responsabili pentru dezvoltarea organelor genitale si a sanilor, participa la consolidarea oaselor, dau stralucire parului, confera tonus si elasticitate pielii, imprima tonalitate feminina vocii, construiesc silueta feminina. Asigura protectie cardiovasculara, ofera sensibilitate feminina dar si vulnerabilitate la tulburarile nervoase. Hormonii asigura feminitate, sanatate si frumusete. 
Dereglarile hormonale insa pot creea probleme pentru femeia aflata la diferite varste: acnee si dereglari menstruale la pubertate, chisturi ovariene si probleme ale sanilor la varsta fertilitatii, bufeuri si depresie la instalarea menopauzei. 

Dereglarile menstruale in adolescenta - cand sa ne ingrijoram? 
Prima menstruatie se numeste menarha, apare in mod normal intre 11 si 14 ani. 
In majoritatea cazurilor apar dereglari ale ritmului, duratei si cantitatii menstrelor. Ritmul ciclurilor este neregulat, frecvent sunt cicluri de 30-45 zile sau mai lungi, pana la 3 luni. Durata menstrelor poate fi variabila, de la 2 la 7 zile. Menstrele pot fi de asemenea modificate cantitativ: uneori reduse, alteori abundente. Evolutia dereglarilor menstruale este de obicei spre o regularizare spontana, care se face in 2-3 ani de la prima menstruatie. 
Examenul medical de specialitate se recomanda atunci cand: 
- menstruatia lipseste mai mult de 3 luni dupa ce a aparut menarha (cel putin 3 cicluri anterioare) 
- menarha nu a aparut pana la 14 ani si fetita prezinta deficiente de crestere si dezvoltare sexuala 
- prima menstruatie nu a aparut pana la varsta de 16 ani 

Igiena intima riguroasa previne infectiile genitale 
Prevenirea infectiilor genitale se poate realiza printr-o igiena intima riguroasa dar nu excesiva. Se recomanda toaleta genitala externa de maxim doua ori pe zi si folosirea produselor de igiena intima blande, cu pH neutru. Spalaturile vaginale nu sunt indicate deoarece elimina substantele naturale si microorganismele care protejeaza vaginul. Lenjeria de corp nu trebuie sa fie prea stramta sau din fibre sintetice, trebuie schimbata zilnic si spalata la temperatura inalta. Tampoanele si absorbantele trebuie schimbate la 4 maxim 6 ore. Nu se recomanda folosirea absorbantelor zilnice, deoarece cresc temperatura locala , impiedica aerisirea si stimuleaza proliferarea germenilor. 

Femeile insarcinate sunt mai predispuse la infectii urinare 
Infectia urinara constituie o problema majora in sarcina. Femeile insarcinate sunt mai predispuse la infectii urinare datorita modificarilor hormonale si mecanice locale, modificari ce determina urina sa stagneze mai mult timp in caile urinare. Odata cu evolutia sarcinii, bebelusul impinge vezica urinara, facand dificila eliminarea completa a urinei, bacteriile avand mai mult timp de inmultire si de fixare. Netratate, infectiile urinare se pote complica cu o infectie a rinichiului si pot determina nastere prematura. 
Prevenirea infectiilor urinare si depistarea precoce a acestora prin efectuarea periodica a testelor urinare sunt masuri foarte importante pentru femeia insarcinata. Consumul optim de lichide, mictiunile regulate, igiena intima riguroasa si alimentatia sanatoasa sunt pot contribui la reducerea riscului de infectii in sarcina. 

Cum stiti daca ati intrat la menopauza? 
Dupa perioada de dereglari din premenopauza activitatea ovariana inceteaza si se instaleaza amenoreea (absenta menstruatiei timp de cateva luni). Confirmarea terminarii menstruatiei este foarte importanta pentru femeile care urmeaza un tratament anticonceptional oral si pentru femeile care doresc un tratament hormonal de substitutie. 
Instalarea menopauzei poate fi testata printr-un tratament progestativ: se administreaza substante care mimeaza progesteronul (progestomimetice) 10 zile pe luna timp de trei luni. Daca acest tratament nu produce nici o sangerare, menopauza s-a instalat (mucoasa uterina nu mai este stimulata in absenta secretiei estrogenice). Daca la intreruperea tratamentului apare sangerarea menstruala, inseamana ca ovarele inca functioneaza si secreta estrogeni, chiar daca insuficient. In cazul administrarii contraceptivelor orale menstruatiile sunt ‘’ false menstruatii’’ si pentru confirmarea instalarii menopauzei se recomanda intreruperea tratamentului contraceptiv.

Ca sa ai grija corect de tine si de familia ta, specialistii alphega iti pun la dispozitie sfaturi utile pentru o ingrijire de nota 10 a fiecarui membru al familiei tale!

Speram ca acest articol te-a ajutat sa intelegi ca poti fi frumoasa si sanatoasa indiferent de varsta.

Spune-ne intr-un comentariu cat de utile sunt sfaturile Echipei alphega!

Dr. Mariana Olingheru
Dr. Mariana Olingheru
Medic specialist Medicină de Familie, Specialist în Fitoterapie și Apiterapie

Comunități