https://comanda.alphega-farmacie.ro/primavara
Lifestyle si sanatatea femeii Lifestyle si sanatatea femeii

Atentie la căpșune!

17 Jun. 2020
Atentie la căpșune!

A venit vara, iar căpșunele parfumate, de un roșu intens, pot fi găsite în piețe şi aprozaruri. Nu vă sfiiți, cumpărați căpșune şi consumați-le proaspete. Sunt extrem de bogate în vitamine, minerale şi nutrienți, dar şi surprinzător de versatile în asocieri spectaculoase.

Valori nutritive

Consumul a 100 de grame de căpșune vă asigură aproape tot necesarul de Vitamina C pe zi, precum şi alte vitamine şi minerale esențiale: vitamina A, vitamina E, folați, calciu, fier, magneziu, fosfor şi potasiu. Căpșunele conțin, de asemenea, o serie de antioxidanți puternici, inclusiv antocianine, acid elagic, quercetină și kaempferol.

Beneficiile căpșunelor

Sănătate cardiovasculară. Datorită compușilor antioxidanți şi antiinflamatori, căpșunele susțin funcționarea normală a inimii, reducând inflamația, stimulând colesterolul bun HDL, protejând împotriva colesterolului rău LDL și îmbunătățind circulația. De asemenea, quercetina şi kaempferolul pot reduce riscul de aterioscleroză şi accident vascular cerebral. Potasiul normalizează tensiunea arterială şi contribuie la compensarea efectelor sodiului în organism.
Diabet. Datorită conținutului mic de zaharuri şi a celui mare de fibre din căpșune şi alte fructe de pădure, acestea ajută la reglarea glicemiei şi la menținerea sa stabilă. De asemenea, căpșunele sunt sățioase, reducând nevoia de gustări între mese şi sprijinind gestionarea nivelului de zahăr în sânge, pe parcursul zilei.

Constipația poate fi evitată datorită ponderii mari de apă, de aproximativ 90% din căpșune, precum şi de conținutul de fibre. Acestea favorizează microbiomul intestinal, responsabil pentru imunitate şi buna dispoziție.

Anumite tipuri de cancer ar putea fi evitate prin consumul de căpșune, acestea conținând substanțe antioxidante şi antiinflamatorii puternice, ce inhibă dezvoltarea tumorilor şi a inflamațiilor în organism.

Atenționări!

Consumați căpșunele crude sau, cel mult, congelate, pentru a beneficia de întregul spectru de avantaje oferite de acestea. Evitați compoturile, jeleurile şi gemurile cu zahăr adăugat. Persoanele care suferă de insuficiență renală, precum şi de alergie la căpșune, trebuie să le consume cu moderație.

Rețeta în casetă

Desert sănătos cu căpșune

Ingrediente pentru 2 porții:

  • 10-12 căpșune medii
  • Mână de nuci, nuci pecan şi/sau migdale mărunțite
  • Linguriță de miere
  • Un praf de scorțișoară

Cum se face:

Amestecați căpșunele cu sâmburii, peste care adăugați mierea şi scorțișoara. Lăsați 5-10 minute, să se pătrundă gusturile, apoi savurați.

Comunități