Lifestyle și sănătatea femeii Lifestyle și sănătatea femeii

Alergia la acarieni

03 Mar. 2020
Alergia la acarieni

Alergia reprezintă o reacție exagerată a sistemului imunitar la factori din mediu, ceea ce determină producția de anticorpi, sub formă de histamine. Alergenii sunt diverși, de la polen, acarieni, substanțe chimice sau din părul de animale, până la alimente și cosmetice. Reacțiile alergiilor provocate de factori aerieni sunt: prurit al nasului, ochilor şi gâtului, strănuturi repetate, congestie nazală şi rinoree, până la crize de astm şi dificultate de a respira. Chiar când credeați că sezonul polenurilor s-a încheiat, un inamic nevăzut şi insensibil la condițiile meteo, vă așteaptă în locuință: alergenii de praf. 

Acarienii

Acarienii sunt rude apropiate ale căpușelor și păianjenilor, dar sunt prea mici pentru a putea fi văzuți cu ochiul liber. Ei se hrănesc cu celulele pielii umane şi animale din casă, şi prosperă în medii calde și umede. În majoritatea caselor, articolele de pat, mobilierul tapițat, mochetele sau covoarele oferă un mediu ideal pentru acarieni. Așadar, acarienii sunt prezenți în fiecare încăpere, dar mai ales în dormitoare, putând deveni chiar un factor declanșator al astmului la copii.

Părțile corpului acarienilor și deșeurile acestora sunt substanțele care provoacă reacțiile alergice. Deși majoritatea mor în condiții de umiditate scăzută sau temperaturi extreme, resturile pot continua să provoace reacții alergice. Într-o casă caldă și umedă, acarienii de praf pot supraviețui tot anul.

Diagnostic şi tratament

O vizită la medicul alergolog este esențială pentru a stabili tipul de abordare, în funcție de durata şi gravitatea simptomelor. Cele mai eficiente teste sunt cele de sânge, care vă vor releva tipurile de alergeni la care sunteți sensibili, precum şi intensitatea reacției organismului. Tratamentul poate fi unul care va ameliora simptomele de moment, prin administrarea de antihistaminice, decongestionante şi dușuri nazale, însă poate merge până la medicamente bronhodilatatoare, în cazul celor cu astm şi, atunci când este posibil, la imunizare cu vaccinuri pe termen lung.

Prevenție: eliminați acarienii din locuință

Ca să ameliorezi alergia la acarieni, cea mai naturală metodă de a vă este ținerea acarienilor sub control prin eliminare periodică, astfel: 

  • Utilizați textile antialergice, un dezumidificator, un purificator de aer și aer condiționat cu filtru HEPA;
  • Eliminați cuverturile, covoarele, draperiile şi perdelele din dormitor, pe cât posibil;
  • Săptămânal, aspirați casa cu un aspirator cu filtru HEPA sau filtrare prin apă, schimbați şi spălați lenjeria de pat la temperaturi de minimum 60º C, ștergeți praful cu lavete umede.
Biseptol apa de gura, 480ml, Dacia Plant
Biseptol apa de gura, 480ml, Dacia Plant
Preț întreg 1559 lei
Preț cu card Alphega 0000
Economisești 0000

Comunități