Dacă mușchii corpului pot fi tonifiați prin exerciții, de ce nu ar putea beneficia și mușchii feței de același principiu? Trendul „facial fitness” sau gimnastica facială prinde tot mai mult contur, beneficiile sale fiind studiate în întreaga lume, iar aplicații mobile dedicate fiind dezvoltate pentru a-l face cât mai accesibil. Totuși, din perspectiva dermatologică, este important să înțelegem ce poate și ce nu poate oferi această practică.
Ce este gimnastica facială?
Gimnastica facială include o varietate de tehnici, ce pot face parte din ritualul de îngrijire a tenului: exerciții musculare repetitive, masaj limfatic, face yoga, utilizarea unor dispozitive speciale sau instrumente precum gua sha ori rolele de jad. Conform dermatologilor, gimnastica facială urmărește stimularea mușchilor și a circulației, uneori în combinație cu aplicarea de seruri sau creme, pentru a facilita mișcarea și a amplifica efectele metodelor utilizate.
Ce spun studiile?
Cercetările sunt încă limitate și de mici dimensiuni, însă există câteva date interesante. Studiul publicat în anul 2017 în revista JAMA Dermatology a demonstrat că femeile între 40 și 65 de ani care au practicat face yoga timp de 20 de săptămâni au prezentat o îmbunătățire a plenitudinii faciale și un aspect mai tânăr. În alte studii, instrumente precum Pao sau piatra gua sha pot crește volumul și tonicitatea mușchilor faciali, dar și microcirculația cutanată, după opt săptămâni de utilizare. Masajul limfatic reduce edemul și stimulează drenajul limfatic, însă oferă puține efecte anti-aging directe.
Beneficii și atenționări
Gimnastica facială nu poate înlocui tratamentele dermatologice clasice, dar aduce beneficii vizibile atunci când face parte din ritualul de îngrijire și este practicată consecvent. Masajul facial și exerciții precum ridicarea pomeților, rotirile ochilor și ridicarea sprâncenelor, dar și altele pe care le puteți găsi în tutoriale sau aplicații online, contribuie la: îmbunătățirea circulației și un aspect mai luminos al pielii, reducerea temporară a edemului în zona ochilor, relaxarea tensiunii musculare, utilă pentru cei care încleștează maxilarul sau își încordează fruntea, conștientizarea expresiilor faciale și reducerea obiceiurilor care duc la formarea ridurilor.
Pentru siguranța dumneavoastră, spălați-vă întotdeauna pe mâini și pe față înainte, practicați cu moderație, întrucât excesul poate duce la formarea liniilor de expresie, și utilizați dispozitive și tehnici blânde, care nu provoacă iritații. De asemenea, dacă suferiți de afecțiuni dermatologice, dureri faciale, probleme articulare temporo-mandibulare sau ați avut intervenții recente, discutați cu medicul înainte.