Frumusețe și îngrijire Frumusețe și îngrijire

Acneea la adulți: când trebuie investigată medical

Anca Stănilă
de Anca Stănilă
Health Writer | 01 Oct. 2026
Acneea la adulți: când trebuie investigată medical

Acneea este o afecțiune inflamatorie cronică a pielii care apare atunci când foliculii de păr se blochează cu sebum și celule moarte, formându-se coșuri, puncte negre etc. la nivelul feței, dar şi pe corp. Aflaţi de ce, atunci când acneea se manifestă după vârsta de 25 de ani, posibil chiar între 30 și 40 de ani, este necesar un consult dermatologic.

A fi sau a nu fi acnee

Leziunile acneice (coşurile) apar atunci când glandele sebacee devin hiperactive şi se intensifică producţia de sebum. În general, cauzele sunt hormonale, fie că vorbim despre acneea vulgară din pubertate, fie de cea tardivă, care afectează frecvent femeile de 30-45 de ani, uneori cu exacerbări premenstruale sau în menopauză. Există și alte cauze frecvente ale coşurilor, dar și alte tipuri de leziuni cutanate care NU sunt acnee.

Pot semăna cu acneea inflamaţii cutanate generate de infecții cu diferiți germeni (bacterii, acarieni, fungi etc.). Există boli (anumite forme de rozacee sau dermatite) ce au manifestări asemănătoare cu acneea. Hidradenita supurativă se manifestă prin noduli dureroși, recurenți, localizați inghinal, în axile, pe fese sau sub sâni. De asemenea, unele tratamente pot cauza erupții acneiforme, cu debut brusc, fără comedoane şi cu leziuni mai uniforme.

Atenţie! Orice ar fi, nu încercaţi să spargeţi leziunile.

Vizita la medic, investigaţii şi diagnostic

Dacă pustulele (coșurile) nu se ameliorează după 4-6 săptămâni, ca urmare a igienei şi aplicării de soluţii topice recomandate de farmacist, dacă inflamaţia se extinde, devine nodulară, formează cicatrici şi apar alte simptome, precum senzaţie de arsură, febră sau stare de rău, mergeţi la medicul de familie.

Primul pas este stabilirea diagnosticului corect, medicul evaluând:

  • aspectul și severitatea leziunilor;
  • momentul apariției și evoluția;
  • eventuale tratamente care pot favoriza apariția acestora;
  • un factor evident care explică apariția sau agravarea (diabet, dezechilibre nutriționale și/sau hormonale, lipsa igienei);
  • la femei, elemente precum: hirsutism, menstruații neregulate, căderea părului de tip androgenic, semne clinice sugestive pentru exces androgenic;
  • riscul de cicatrici și impactul asupra calității vieții etc.

Apoi, medicul va decide ce tip de teste sunt necesare, de la analize de sânge şi hormonale până la investigaţii specifice pentru excluderea altor afecţiuni ce pot mima acneea. În funcție de complexitatea cazului, acesta poate cere un consult dermatologic.

Pe baza examenului clinic şi a rezultatelor, medicul va stabili tratamentul adecvat. Acesta poate include substanţe topice cu acţiune antiinflamatoare, antimicrobiană sau comedolitică şi tratamente sistemice, în funcţie de severitate.

Anca Stănilă
Anca Stănilă
Health Writer

Anca este Health Writer, cu o experienţă de peste 4 ani în scriere de materiale despre sănătate, wellbeing şi fitness şi certificare în Medical Writing şi Inteligenţă Artificială. A absolvit Facultatea de Sociologie şi Asistență Socială, cu specializarea în Comunicare şi Opinie Publică. Se ghidează după principii de viaţă sănătoasă şi bunăstare fizică şi mentală. Colaborează cu Alphega Farmacie din anul 2019, este freelancer, pasionată de scris, călătorii, romane filozofice, utopii și fantasy.

Comunități