Frumusețe și îngrijire Frumusețe și îngrijire

Cum arată alunițele cancerigene?

16 Jul. 2021
Cum arată alunițele cancerigene?

Ce sunt alunițele?

Alunițele sau nevii melanocitari sunt mici formațiuni cutanate, simetrice, de culoare închisă: cafenie, brună, roșiatică sau neagră, diametru mai mic de 5 milimetri şi margini relativ regulate. Ele apar pe corp începând din copilărie și până spre vârsta de 40 de ani. Acestea reprezintă aglomerări ale melanocitelor, celule pigmentare, care dau culoare pielii, fiind întâlnite la majoritatea oamenilor.

Cauze şi factori de risc în dezvoltarea alunițelor cancerigene

În timp, alunițele pot prezenta modificări în diametru, culoare sau volum. Acestea pot fi semne ale evoluției normale ori ale unei dezvoltări anormale determinate de modificări ale ADN-ului celular, ce conduc la apariția de leziuni canceroase denumite melanom. De aceea, acele alunițe trebuie monitorizate constant, iar anual este necesar un consult dermatologic, pentru o evaluare de specialitate, preferabil înainte de expunerea la soare.

Factorii de risc în apariția melanomului sunt:

  • expunerea intensă la radiațiile UV ale soarelui sau ale lămpilor de bronzare;
  • arsuri solare repetate;
  • pielea deschisă la culoare;
  • un număr mai mare de 50 de alunițe pe corp;
  • traiul în zone cu un factor UV ridicat sau la altitudini mari;
  • membri ai familiei cu istoric de melanom;
  • un sistem imunitar slăbit.   

Cum arată alunițele cancerigene?

Cu cât alunițele cu potențial de melanom sunt identificate mai devreme, cu atât sunt mai mari șansele de tratare a cancerului de piele. Examinați-vă corpul în mod sistematic pentru a observa orice modificări pot apărea în ceea ce privește alunițele existente sau în apariția de noi pete pigmentare, urmând schema ABCDE:

A – asimetrie: o aluniță ale cărei părți nu (mai) sunt simetrice;

B – bordurare: marginile sunt neregulate şi inegale;

C – culoare: pete de culori diferite în cadrul aceleași alunițe (brun, roz, nuanțe de gri sau chiar alb);

D – diametru: alunița depășește 5 mm;

E – evoluție: creștere în dimensiuni, apariție de umflături, adâncituri, cruste, mâncărimi sau sângerări la nivelul aluniței.

Leziunile canceroase de tipul melanomului au o evoluție rapidă. Dacă observați oricare dintre aceste modificări, de la o autoevaluare la alta, este necesar un consult dermatologic, în afara vizitelor anuale la medic. Acesta va analiza alunițele cu ajutorul unui dermatoscop şi va recomanda fie excizia urmată de un examen histopatologic, fie monitorizarea, în continuare, a aluniței. Prevenţia constă în utilizarea de creme cu fotoprotecţie de minimum SPF 30 pe toată durata expunerii la soare şi evitarea expunerii în intervalul orar 10:00-16:00.

Comunități