Un român din trei cu suspiciuni oncologice refuză investigațiile medicale

Un român din trei cu suspiciuni oncologice refuză investigațiile medicale

Din 156 de pacienți depistați cu suspiciuni oncologice la ediția 2022 a caravanei rurale „Nu am făcut destul”, 51 au refuzat continuarea investigațiilor medicale. Faptul că un pacient din trei nu este interesat de sănătatea sa, în condițiile în care a aflat că are un risc major și are asigurate gratuit investigațiile următoare, dar și transportul, arată nevoia de educație medicală și de programe de screening în România.

Testări medicale gratuite

Caravana „Nu am făcut destul” organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), ajunsă la a noua ediție, s-a desfășurat în perioada septembrie – noiembrie 2022, în opt localități rurale aflate la mai mult de 20 de km de cel mai apropiat spital (Brăduleț, Corbeni și Ștefan cel Mare – Argeș; Brănești – Dâmbovița; Teșila – Prahova; Hotarele, Izvoarele – Giurgiu și Periș – Ilfov).

O echipă de medici specialiști și rezidenți, asistente medicale, studenți la facultăți de medicină și elevi la școli postliceale sanitare au au făcut testări medicale cu scopul de a depista boli oncologice: analize de sânge (hemogramă, profil lipidic, PSA), analize de urină (urocultură și sumar de urină), măsurarea glicemiei (instant și din sânge venos), tensiunii, greutății, înălțimii, ecografii mamare, consult urologic cu ecografie, consult dermatologic și dermatoscopie, evaluare pentru riscul de cancer pulmonar.

Refuzul investigațiilor suplimentare

În cadrul caravanei a fost depistată o pacientă cu suspiciune mare de cancer mamar, cu recomandare de biopsie, dar care nu a mai răspuns la telefoane și mesaje. Au fost înregistrate și 7 suspiciuni de carcinom bazocelular, însă niciunul dintre cei 7 pacienți nu a vrut să își facă biopsia. Acestora li se adaugă până la 51 de pacienți care au refuzat investigațiile suplimentare. Motivele invocate au fost: Mi-e frică, Mai bine să nu știu, Nu vreau să-mi îngrijorez familia, Nu mă doare și nu mă duc, Nu mă lasă copiii sau soțul, Am treabă la câmp sau în curte, Am pomană, M-au chemat la muncă.

„Persoanele găsite cu suspiciuni au primit recomandări de control, dar și programări la clinicile cele mai apropiate. Am dat peste 300 de telefoane și mesaje în această campanie, i-am programat, i-am navigat prin sistemul de sănătate, iar dacă nu aveau posibilitatea să ajungă la spital, le-am asigurat și transportul, gratuit. Cu toate acestea, un pacient din trei a refuzat din start să continue investigațiile, iar alții au renunțat pe parcurs. Asta nu se traduce decât prin lipsa programelor de screening din România și prin lipsa educației medicale.”, spune Cezar Irimia, președintele FABC.

Caravana „Nu am făcut destul” ediția a noua, în cifre:

În cele 24 zile ale caravanei au fost testate 1.136 de persoane (77% femei, 23% bărbați). Cel mai mare procent (47%) a fost la categoria de vârstă 50-69 ani. 71% suferă de obezitate sau au exces ponderal. 20% dintre cei prezenți își făcuseră analizele de sânge în 2022. 

Dintre toți cei care și-au făcut analize de sânge în ultimii 5 ani, 32% au avut trimitere de la medicul specialist, 44% au avut trimitere de la medicul de familie, 18% și le-au făcut din proprie inițiativă și 6% au avut recomandare de la locul de muncă.

Anca Stănilă, Content Writer

Anca a absolvit Facultatea de Sociologie şi Asistenţӑ Socialӑ, cu specializarea în Comunicare şi Opinie Publicӑ. Interesele ei sunt în zona capitalului uman, de la sӑnӑtate şi pânӑ la relațiile sociale pe care indivizii le dezvoltӑ încӑ din copilӑrie. Se ghideazӑ dupӑ principii de viaţӑ sӑnӑtoasӑ şi bunӑstare fizicӑ şi mentalӑ. Colaborează cu Alphega Farmacie din anul 2019, este freelancer, pasionatӑ de scris, cӑlӑtorii, romane filosofice, utopii şi SF. 

Produse
Articole similare
Glanda tiroidă și cum te poți feri de afecțiunile acesteia
Glanda tiroidă poate prezenta afecțiuni mai rare, precum inflamațiile. În spatele termenului „t...
Citeste
Inamicul neiertator al memoriei, boala Alzheimer
Incepe cu cheile de la usa pe care nu le mai gasim si care apar mai tarziu in locuri neobisnuite. Ap...
Citeste
Infectiile cu Mycoplasme
Mycoplasmele sunt bacterii minuscule care pot provoca o serie de boli ale tractului urogenital si al...
Citeste
Bolile degenerative ale umerilor
O durere ascuțită în centura scapulară provocată de o anumită mișcare sau neputința spontană de a ri...
Citeste
Hernia inghinală
Cum putem recunoaște o hernie inghinală? O umflătură în zona inghinală, însoțită de o durere ușoară,...
Citeste
Toxoplasmoza în timpul sarcinii
Ce este toxoplasmoza în sarcină? Toxoplasma Gondii este un parazit minuscul care se regăsește în cel...
Citeste
Alege farmacia
Comandă