Conopida – buchet de sanatate + Reteta de sezon

Conopida – buchet de sanatate + Reteta de sezon

Conopida este extrem de bogatӑ în vitamine şi minerale, are un gust uşor dulceag şi de nucӑ şi se poate consuma atât crudӑ, cât şi preparatӑ. O porţie de conopidӑ crudӑ sau 150 de grame asigurӑ pânӑ la 100% din necesarul zilnic de vitamina C şi 25% din cel de vitamina K, 15% din doza zilnicӑ de vitamina B6 şi folat, precum şi calciu, fosfor, magneziu şi potasiu.    

Beneficii pentru sӑnӑtate

Conopida conţine o cantitate mare de fibre, care susţin digestia, hrӑnesc microbiomul şi contribuie la reducerea inflamaţiei, precum şi a riscului de a dezvolta boli de inimӑ, diabet sau cancer, dar şi la controlul greutӑţii. De asemenea, fibrele, alӑturi de vitamina C, susţin funcţionarea optimӑ a sistemului imunitar.

Conopida este o sursӑ excelentӑ de antioxidanţi ca glucozilonaţi, izotiocianați şi sulforafan, intens studiaţi pentru calitaţile lor antiinflamatoare, antioxidante şi extrem de benefice pentru sӑnӑtate. Aceşti compuşi regӑsiţi în conopidӑ contribuie la prevenţia cancerului de colon sau de prostatӑ, de sân, leucemiei sau melanomului. Studiile au arӑtat cӑ sulforafanul poate reduce riscul de diabet, hipertensiunea arterialӑ şi menţine sӑnӑtatea vaselor sangvine.

Datoritӑ faptului cӑ este bogatӑ în colinӑ, o vitamină esenţialӑ, rareori regӑsitӑ în alimentaţie, conopida ajutӑ la menţinerea sӑnӑtӑţii creierului şi a sistemului nervos, precum şi la menținerea integrității membranelor celulare și susținerea metabolismului. Lipsa colinei din organism poate constitui un risc crescut în dezvoltarea afecţiunilor hepatice şi cardiace, dar şi a demenţei sau bolii Alzheimer.

Atenţie! Dacӑ suferiţi de tulburӑri de funcţionare ale glandei tiroide, sindromul intestinului iritabil, colitӑ ulcerativӑ sau urmaţi tratamente cu anticoagulante, discutaţi cu medicul dumneavoastrӑ înainte de a consuma conopidӑ.  

Reteta în caseta

Conopidӑ coaptӑ cu sos de brânzӑ

Ingrediente pentru fiert:

1 conopidӑ medie

2 linguri de boabe de piper şi de sare

2 foi de dafin

1 cӑţel de usturoi

1 canӑ de vin alb sec

4 linguri de ulei de mӑsline

Pentru sosul de brânzӑ:

Câte 100 de grame de: brânzӑ de caprӑ, brânzӑ proaspӑtӑ de vaci, telemea de vaci, smântânӑ

Cum se face:

Puneţi la foc o cratiţӑ mare cu 8 pahare de apӑ şi ingredientele pentru fiert. Când apa fierbe, introduceţi conopida întreagӑ, fӑrӑ cotor și frunzele exterioare. Lӑsaţi la foc mic pentru 15-20 de minute. Între timp, încӑlziţi cuptorul la 220° (foc mediu-mare). Scoateţi conopida din cratiţӑ, aşezaţi-o într-o tavӑ cu puţin ulei şi daţi-o la cuptor pentru 30-40 de minute. Amestecaţi ingredientele pentru sos, iar când conopida este rumenitӑ bine, serviţi cu sosul de brânzӑ deasupra.