Pregatirea pentru testarea tensiunii arteriale

Pregatirea pentru testarea tensiunii arteriale


Tensiunea arterialӑ reprezintӑ presiunea exercitatӑ de sânge asupra pereţilor vaselor sangvine, în timpul funcţionӑrii inimii. Aceasta poate sӑ varieze în decursul unei zile, precum şi în funcţie de activitӑţile desfӑşurate, alimentație, stil de viaţӑ, vârstӑ şi cauze ereditare. Valorile pot fi normale: 90-120 mm Hg / 60-18 mm Hg, hipotensiune cu valori sub 90 mm Hg / 60 mm Hg şi hipertensiune arterialӑ cu valori peste 130 mm Hg / 80 mm Hg. Atunci când nu se încadreazӑ în limitele normale, aceasta poate provoca probleme de sӑnӑtate dificil de depistat precoce, datoritӑ lipsei de simptome în fazele incipiente. De aceea este importantӑ evaluarea periodicӑ a tensiunii arteriale încӑ din copilӑrie.

De ce este necesarӑ pregătirea pentru testarea tensiunii arteriale

Mӑsurarea tensiunii arteriale este o procedura este extrem de simplӑ şi neinvazivӑ. Medicul va utiliza un stetoscop şi un tensiometru, ataşat la braţul pacientului, prevӑzut cu un manometru şi o manşetӑ gonflabilӑ, iar totul va dura aproximativ 1 minut. Aşadar, în acel minut, pacientul trebuie sӑ fie relaxat şi sӑ se simtӑ în largul sӑu în cabinet.

Dar pentru pentru ca o mӑsurare a tensiunii arteriale sӑ fie corectă, fӑrӑ erori provocate de alimentație şi activitӑţi anterioare, ori alte motive mai greu de identificat de cӑtre medic, este necesarӑ o pregӑtire prealabilӑ vizitei medicale.

Fiţi pregӑtiţi pentru vizita la medic

Urmaţi aceşti paşi simpli, pentru a permite medicului sӑ realizeze o evaluare corectӑ a tensiunii arteriale:

1. Purtaţi haine lejere, o bluzӑ cu mâneci largi sau scurte, care sӑ vă permitӑ descoperirea facilӑ a braţului pentru ataşarea manşetei.

2. Cu cel puţin 30 de minute înaintea vizitei: nu faceţi exerciţii fizice, nu beţi bӑuturi cu cofeină (cafea, ceai negru, bӑuturi energizante) şi nu fumaţi.

3. Mergeţi la toaletӑ înainte de testare.

4. Încercaţi sӑ ajungeţi cu cel puţin 10 minute înainte de programare şi sӑ aveţi timp pentru a sta jos pe scaun şi a vӑ relaxa. Respiraţi profund şi lent, concentrându-vӑ asupra respiraţiei.

5. În timpul relaxӑrii şi al testului nu vorbiţi cu alte persoane.


6. În timpul testului: sprijiniţi braţul pe spӑtarul unui scaun sau pe o masӑ, astfel încât acesta sӑ fie la nivelul inimii şi menţineţi tӑlpile pe podea.

La finalul evaluӑrii, întrebaţi medicul ce reprezintӑ valorile observate şi discutaţi despre mӑsurile pe care trebuie sӑ le luaţi pentru a avea o bunӑ sӑnӑtate a inimii şi o tensiune arterialӑ normalӑ.