Criza de Tantrum a Copiilor – ghid de supravietuire pentru parinti

Criza de Tantrum a Copiilor – ghid de supravietuire pentru parinti

Diana Amza, Psihoterapeut

Ce sunt tantrumurile?

Fiecare părinte a trecut prin momentul acela în care cel mai dulce îngeraș, copilul său, răbufnește și face crize de furie, plângând necontrolat, lovind, uneori chiar mușcând, trântindu-se pe jos incapabil să mai asculte sau să mai înțeleagă ce i se spune. Declanșate din senin sau din motive minore, tantrumurile depășesc puterea de înțelegere a adultului care se poate simți de cele mai multe ori stânjenit sau rușinat de privirile sau comentariile trecătorilor. Frecvente în perioada 1-4 ani, crizele de tantrum cunosc o scădere treptată, astfel încât, după vârsta de 4 ani, se produc din ce în ce mai rar. Însă, până a ajunge la momentul în care să puteți respira ușurați, este nevoie să gestionați cu eleganță două universuri: cel al copilului pe care îl creșteți și cel personal.

Dificultățile părinților

Nu de puține ori, întâlnesc părinți, îndeosebi mame, îngrijorate și chiar epuizate de emoțiile și manifestările copiilor aflați la această etapă de dezvoltare. Printre preocupări se numără motivele pentru care nu se termină criza mai repede, modul în care ar putea proceda să îl facă să depășească momentul, eșecul unor strategii care dau roade în alte situații (apropiere, mângâiere, discuții, distragerea atenției, ceartă, amenințări).      

Criza de tantrum, odată declanșată, își va urma cursul propriu, așa cum norii de furtună au nevoie să se descarce prin fulgere și ploaie. Cel mai important lucru pe care puteți să îl faceți este să rămâneți cu răbdare, calm și bună-voință lângă copil și să vă asigurați că nu este în pericol. Grăbirea procesului prin amenințări, pedepse sau distrageri ale atenției pot prelungi în fapt descărcarea emoțională.          

Peste aceste preocupări se adaugă propriile emoții și impulsuri ale adultului, (precum disconfortul de a-și vedea copilul suferind, rușinea de a fi atrasă atenția asupra sa în public, iritarea, furia, impulsul agresiv sau de respingere a copilului) și reacții comportamentale (cedarea, ridicarea tonului, încruntarea sau bruscarea copilului) care alimentează apoi sentimente de regret sau vinovăție.

Propriile gânduri și emoții pot copleși adultul, la fel cum copilul este copleșit de ale sale – însă avantajul adultului este dezvoltarea avansată a creierului, a limbajului și a gândirii, care îi permit să verbalizeze dificultățile, să schimbe perspectiva, să anticipeze, să planifice, să acționeze preventiv, să se observe pe sine și să își modeleze comportamentul, uneori independent, iar alteori cu suport din partea familiei, prietenilor, consilierilor șamd. Sună complex, când le desfășurăm pe hârtie – iar copiii mici nu au încă toate aceste avantaje, ceea ce explică și firescul reacțiilor nestăpânite.   
     

Ce puteți face pentru a naviga prin propriile emoții

 1. Înțelegeți mai bine stadiul de dezvoltare la care se află copilul și priviți crizele de tantrum prin prisma normalității, nu a „abaterii” de la normele sociale (precum interpretarea crizelor ca lipsă de respect, afront personal sau răutate). Acest lucru vă poate ajuta să construiți așteptări realiste față de copil și să îl învăluiți cu dragoste și respect atunci când face lucruri firești vârstei lui.

2. Dar ce pot face, ca părinte, cu propria furie, panică sau disconfort? Simpla înțelegere a motivelor pentru care apar crizele, nu este suficientă pentru a vă gestiona emoțiile. Atunci când astfel de emoții apar, practicați re-echilibrarea în 3 pași:

  • Recunoașteți emoția, observați-o și numiți-o: „Observ că simt ……. (furie, de exemplu)”.
  • Mișcați corpul: împingeți tălpile în podea, scuturați mâinile, întindeți-vă, respirați sau faceți orice altă mișcare doriți: dumneavoastră aveți controlul asupra propriului comportament!
  • Implicați-vă în ceea ce faceți și interacționați cu mediul: priviți 5 obiecte, numiți 4 lucruri    pe care le auziți, 3 lucruri pe care le simțiți la atingere, 2 lucruri pe care le mirosiți, 1 lucru pe care îl gustați. Și, cel mai important lucru, întoarceți-vă la ceea ce faceți cu un surplus de atenție și implicare!

3. Setați-vă în minte 2-3 valori personale pe care doriți să le manifestați, ca părinte. Cum ați dori să vă amintiți de această perioadă a vieții? Ce ați dori să reprezentați, în ciuda dificultăților? Grijă, iubire, umor, respect, corectitudine, blândețe, compasiune, sprijin – iată doar câteva idei, puteți alege ori completa lista.

4. În timpul crizei de tantrum, ce valoare (din cele alese) doriți să exprimați în comportament și cuvinte? Alegeți o valoare și identificați câteva lucruri pe care le veți face la următoarea ocazie. Spre exemplu, dacă blândețea este o valoare importantă pentru dumneavoastră, atunci puteți alege comportamente care să o exprime, precum: a vorbi pe un ton scăzut și cald, a cere permisiunea copilului pentru a-l atinge, a mângâia, a sta lângă copil, a face mișcări încete, a menține un zâmbet binevoitor în timp ce îl sprijniți emoțional.

Ori de câte ori încercăm să controlăm emoțiile proprii sau ale altora, vom întâmpina dificultăți. Emoțiile – ca norii – vin și trec în propriul ritm. Ceea ce face diferența aici este orientarea către un comportament ghidat de valori, care face să merite efortul de a sta cu propriile emoții, fără a ceda impulsurilor și reacțiilor de moment.