Mama și copilul Mama și copilul

Terapia prin artă – o cale blândă spre vindecare

Diana Amza
de Diana Amza
Psihoterapeut | 15 May. 2025
Terapia prin artă – o cale blândă spre vindecare

Copiii și adolescenții se află într-o perioadă de dezvoltare rapidă, atât fizică și socială, cât și cognitivă și emoțională. Aceste etape vin cu provocări variate, iar mulți dintre ei simt nevoia de a se exprima, de a fi înțeleși și acceptați, dar nu au întotdeauna instrumentele, cuvintele sau spațiul potrivit pentru a face acest lucru.

Nu orice experiență poate fi surmontată pe cont propriu

La vârste mici, copiii depășesc de cele mai multe ori în mod natural fricile și problemele de adaptare, însă atunci când acestea sunt de intensitate mare și împiedică activitatea zilnică, somnul, adaptarea la școală, este nevoie de o intervenție psihoterapeutică timpurie.

În cazul adolescenților, pe fondul firav al personalității în devenire și al blocajului în comunicare sau în conștientizarea trăirilor, problemele pot escalada mult mai rapid. Se recomandă apelarea la specialist în cazul în care apar semne de: depresie, anxietate, tulburări de alimentație și de imagine corporală, labilitate emoțională, dependențe de substanțe sau parcurgerea unor perioade cu stres ridicat și dificultăți de adaptare.

Cum putem oferi copiilor și adolescenților o modalitate eficientă și sigură de a-și exprima chiar și acele emoții ascunse? De a-și depăși dificultățile și de a se dezvolta treacând cu blândețe dincolo de limitele limbajului?

“Puteam să exprim lucruri prin culori și forme, pe care altfel nu le-aș fi putut exprima.”– Margaret Naumburg, fondatoare a terapiei prin artă

Terapia prin artă – vindecare pentru toate vârstele

Răspunsul la aceste nevoi este oferit de terapia prin artă. Aceasta reprezintă un mijloc de exprimare blând, non-intruziv, creativ, plăcut și concret, a aspectelor din sine. Ea este diferită de creația artistică de tipul hobbyurilor, centrându-se pe procesele psihologice și pe obiective terapeutice și, ceea ce este mai important, nu necesită talent artistic.

Specialiștii formați în art-terapie sau în tehnici expresiv-creative adaptează tehnicile, materialele și modul de explorare a artei în funcție de vârsta persoanei, de specificul problemei și al nevoilor individuale. Și astfel, din eliberarea mâinilor, se nasc povești cu zâne și vrăjitoare prin care cei mici depășesc frica de întuneric sau de școală, sau alegorii ale emoțiilor și gândurilor prin care tinerii învață să se raporteze altfel la experiențe. Copiii se bucură în mod firesc de această activitate care restructurează viața lor internă, iar adolescenții, chiar dacă pot păși uneori timid pe calea exprimării de sine prin artă, învață să lase vocea critică deoparte și să aprofundeze simbolurile care, încet-încet, se armonizează și permit consolidarea unui Eu sănătos.

La ce să te aștepți în sesiunile de terapie prin artă?

În primul rând, o astfel de sesiune constă într-o parte introductivă, în care este prezentată tema de lucru în funcție de problema abordată. Urmează apoi un timp dedicat activității art-terapeutice, în care psihoterapeutul ghidează, însoțește sau provoacă. Terapia prin artă folosește mijloace creative precum desenul, pictura, sculptura și modelajul, teatrul, mișcarea sau improvizația, fotografia sau colajul, așadar copiii și tinerii vor găsi un întreg univers de resurse creative care le vor trezi entuziasmul și dorința de a experimenta. Problemele din minte sunt așternute astfel în culori, modelate, puse în scenă – pentru a fi explorate și transformate. Ultima parte a sesiunii este rezervată procesării lucrărilor și așezării concluziilor.

În cazul copiilor pre-școlari sau aflați la mica școlaritate, restructurarea se produce spontan, facilitată de povești vindecătoare, jocuri sau scenarizări ale conflictelor interioare, activități ghidate de specialist cu blândețe, umor și creativitate. Cu cât vârsta copilului este mai mare, cu atât acesta poate accesa mai mult introspecția și explorarea simbolurilor împreună cu psihoterapeutul.

Beneficiile terapiei prin artă includ reducerea stresului, îmbunătățirea stimei de sine, construirea unei atitudini pozitive față de învățare și experimentare, dezvoltarea cognitivă, precum și dezvoltarea unei reziliențe puternice. Prin această metodă, copiii și adolescenții nu doar că învață să își gestioneze emoțiile, ci și să se reconecteze cu propria creativitate, descoperind o lume plină de posibilități.

Așa cum am putut observa în practica terapeutică, tehnicile creative și expresive oferă un mijloc de a te trăi pe tine dincolo de cuvinte și de a te vindeca... la orice vârstă.

Ea face ca strălucirea să reapară în ochii copiilor, odată ce au realizat contactul cu partea sănătoasă și creativă din ei, ori ca fricile, furiile și vinovățiile ascunse să fie îmblânzite și transformate odată ce prind formă și poveste.

terapia prin arta 2.png

Ea îi coboară pe adolescenții captivi „în capul lor” înapoi la lumea simțurilor și emoțiilor, împuternicindu-i asupra propriei ființe.

Aplicată familiei, terapia prin artă îi unește pe membri și armonizează relațiile.

În cazul adulților, se desface nodul autocriticii și al perfecționismului, eliberând copilul creativ uitat sub povara anilor. Uneori se miră când mă aud întrebând: „Ai vrea să desenezi asta?” Terapia prin artă este la fel de mult în mine cât poate fi în fiecare dintre noi!

Ingerasul creste pofta de mancare sirop, 200 ml, Dacia Plant
Ingerasul creste pofta de mancare sirop, 200 ml, Dacia Plant
Preț întreg 1781 lei
Preț cu card Alphega 0000
Economisești 0000
Diana Amza
Diana Amza
Psihoterapeut

Diana este trainer și psihoterapeut specialist, cu formare în Psihoterapia Experiențială a Unificării, Acceptance and Commitment Therapy (ACT) și NeuroMindfulness Coaching. Activează în domeniul sănătății mintale de peste 13 ani, susține programe de formare în tehnica interviului motivațional pentru personalul medical, precum și programe de promovare a sănătății mintale, gestionarea stresului, comunicare, parenting și nu numai, în mediul corporate.

Comunități