Violența la copii, ce ascunde și cum o puteți gestiona

Maria este mămica unui băiețel de 3 ani. Acesta lovește la grădiniță, dar și în familie, mușcă atunci când se supără, dar aceste furii scurte trec și băiatul redevine calm, iubitor și jucăuș.

Ileana, mămică a unei fetițe de 6 ani, se simte îngrijorată de conduita copilului, care lovește când i se ia tableta, răspunde provocator și, deși cere scuze, comportamentele reapar și în alte contexte în care nu primește ce vrea.

Andrei este tatăl unui băiat de 8 ani care în clasă se comportă agresiv (aruncă cu obiecte, se trântește pe jos, vorbește urât), în timp ce acasă este deosebit de ascultător, o cu totul altă persoană.

Ce este agresivitatea?

Agresivitatea poate fi privită ca o energie psihică pe care toți oamenii o au, deseori utilă pentru supraviețuire și autoapărare. La copii, comportamentele agresive sunt de așteptat și fac parte din procesul normal de creștere, maniera de exprimare a lor fiind educabilă.

Cum se manifestă agresivitatea la copii?

În plan fantasmatic, agresivitatea este exprimată sub forma poveștilor cu conținut agresiv, a jocurilor imaginare sau reveriilor. Lei, tigri, pantere, lupi, soldați, arme și tancuri, monștri devastatori sau vrăjitoare rele întruchipează această energie care, sub impactul frustrărilor și emoțiilor diverse, răbufnește eliberator. Această categorie de comportamente interne îngrijorează părinții în măsura în care copilul trece și prin alte suferințe asociate (vise urâte, anxietate, comportamente obsesiv-compulsive, panică).

În plan acțional, putem discerne comportamente de intensitate variată, în funcție de frecvența, duritatea și consecințele lor, care pot fi îndreptate asupra altora (oameni, animale sau obiecte) sau asupra propriei persoane: lovire, mușcare, crize de furie explozive, bătăi, amenințarea altora cu bătaia sau moartea, cruzime față de animale, incendiere intenționată, distrugerea bunurilor, utilizarea de arme (de exemplu, a cuțitelor) pentru a face rău.

Ce puteți face atunci când copilul are comportamente agresive? Pedepse versus consecințe

Toate măsurile corective trebuie să țină cont de vârsta copilului și contextul apariției lor. Pedepsele sunt deseori practicate de părinți, însă eficiența lor pe termen lung este scăzută și fragilizează relația copil-părinte. Frica de pedeapsă va alimenta tendința de a minți și de a se îndepărta emoțional de părinți. Copiii nu înțeleg pedepsele decât ca formă de nedreptate sau decalaj de putere din partea adultului (m-ai lovit – nu te mai uiți la televizor!). Astfel, aplicarea consecințelor în locul pedepselor este mult mai eficientă, deși, ce-i drept, necesită mai multă pregătire din partea părintelui. Spre deosebire de pedeapsă, consecința nu este aleatorie, ci are o relație logică cu evenimentul produs, relație pe care și copilul de 3 ani o poate înțelege: m-ai lovit – au, mă doare, nu mă mai joc cu tine, eu mă joc doar în pace!

Conectare înainte de corectare

Îndeosebi la vârstele mici, dar și la cele mai mari, este nevoie ca părintele să evite transformarea în judecător și executor. Pe termen lung, copilul va fi ajutat mai mult prin coreglarea emoțională și corectarea ulterioară, dintr-o zonă de calm.

Cum să vă conectați cu copilul agresiv

1. Așezati-vă la nivelul ochilor lui, vorbindu-i de la egal la egal.
2. Spuneți-i ce observați (văd că plângi, te aud că țipi, știu că ai lovit-o pe fetiță, uite, și ea plânge).
3. Extrageți copilul din zona în care a avut loc agresiunea.
4. Conectați-vă emoțional (sunt aici lângă tine, mă lași să stau aici cu tine până ce te liniștești?)
5. Ghidați copilul spre calmare (respirăm împreună, numărăm obiectele din jur).
6. Căutați să înțelegeți ce s-a întâmplat (puneți întrebări pentru a înțelege motivele agresiunii: ce s-a întâmplat chiar înainte să o lovești pe fetiță? Ce ai făcut tu, ce a făcut ea? Ce doreai?).
7. Transformați situația într-o rezolvare de probleme (Dacă voiai jucăria ei, cum altfel puteai să o obții? Dacă te-a tachinat, ce altceva puteai face?).
8. Restabiliți regulile (Noi nu lovim; în familia noastră nu se vorbește urât; noi vorbim despre ce vrem și ce ne deranjează; poți spune unui adult când ai o problemă și nu știi cum să faci).
9. Includeți posibilitatea reparațiunii – niciun copil nu vrea să fie respins, privit ca o problemă sau ca „rău”. Avem nevoie să le dăm posibilitatea de a reveni în comunitate, în iubire și acceptare, prin comportamente reparatorii: a cere scuze și a repara răul făcut (a se implica în curățenie dacă a spart ceva, a pune un plasture persoanei mușcate, a împărți o jucărie cu ceilalți) cu angajamentul de a se purta frumos.
10. Oferiți ghidare pe termen lung – nu justificați comportamentele nimănui prin emoțiile sale (fratele a fost furios, de aceea a lovit), ci mai degrabă explicați-le din perspectiva rezolvării de probleme (a lovit, dar putea să facă altceva, de exemplu, să pună în cuvinte ce vrea și să negocieze un pic). Fiți un exemplu de abordare calmă, asertivă și echilibrată emoțional a frustrărilor și problemelor și comunicați cu cel mic mai mult despre comportamente aliniate la valorile familiei dumneavoastră.

Comportamentele agresive persistente și periculoase pot fi un semn că însuși copilul a fost victimă a unui abuz. În astfel de situații, apelați la psiholog pentru evaluarea psiho-emoțională a copilului.