Mama și copilul Mama și copilul

Suzeta: bună sau rea?

17 Jun. 2020
Suzeta: bună sau rea?

Crina Coliban

Ceea ce noi numi astăzi „suzetă” a fost prezentă pentru bebeluși încă din cele mai vechi timpuri, când însemna o bucată de coral, de os, piatră, lemn sau de lână. Suzeta din cauciuc a apărut în anul 1898. Chiar dacă are o istorie lungă, dilema încă rămâne: este recomandat sau nu să le dăm copiilor suzetă?

Statisticile arată faptul că, la nivel internațional, între 60 și 85% dintre copii folosesc suzeta zilnic.

Cum ajută suzeta:

  • Ajută la calmarea copilului.
  • Reduce riscul asociat sindromului morții subite la bebeluși.
  • Satisface nevoia de a suge a bebelușului.
  • Încurajează copilul să se liniștească singur.
  • Reduce disconfortul în timpul călătoriei cu avionul.
  • Poate ajuta în cazul colicilor sau durerilor cauzate de refluxul gastro-esofagian.

Există, însă, și aspecte negative ale folosirii frecvente a suzetei sau pe termen lung.

Pentru bebeluși, suzeta folosită în exces poate dezvolta:

  • Aversiune față de sân sau confuzie.
  • Carii.
  • Defecte de masticație, deoarece are tendința să sugă mâncarea în loc să o mestece.
  • Malformații ale mandibulei, maxilarului sau ale cavității bucale în întregime.
  • Întârzierea vorbirii sau dificultăți de pronunție până la vârste mari.
  • Infecții ale urechii medii (otite).
  • Dependență de suzetă după vârsta de 3 ani.
  • Lipsa poftei de mâncare.
  • Hiperaciditate gastrică.
  • Obezitate.

Iată câteva recomandări care te vor ajuta să previi riscurile asociate folosirii suzetei.

  • Nu îi da suzeta bebelușului tău în prima lună de viață sau dacă alăptarea nu decurge cu succes.
  • Sterilizează suzeta, ținând-o 5 minute în apă care fierbe.
  • Nu băga suzeta în miere de albine niciodată!
  • Verifică să nu fie deteriorată, pentru a preveni acumularea de bacterii.
  • Nu îi lăsa suzeta mereu la îndemână.
  • Alege o suzetă de silicon, deoarece latexul favorizează înmulțirea bacteriilor.
  • Nu îl lăsa să ronțăie suzeta când are dureri de dinți, pentru a nu se îneca.
  • Nu îl lăsa să o folosească pe tot parcursul zilei.

Academia Americană de Pediatrie susține că utilizarea suzetei nu are efecte negative din punct de vedere fiziologic sau psihologic. Recomandarea de o nu o utiliza intervine atunci când există probleme alimentare, cu greutatea sau doar ca metodă pentru confortul părinților.   

Surse:

Comunități