Vara aduce cu ea un ritm mai lent, zile lungi și luminoase și, mai ales, ocazia perfectă de a beneficia de timp mai mult sau mai puțin structurat, care poate fi un aliat al părintelui în ceea ce privește dezvoltarea creativității și întărirea relațiilor de familie. Iată mai jos câteva categorii de activități care pot fi făcute în familie și care lasă loc liber creativității, imaginației și voii bune împărtășite.
- Activități distractive în familie: Ziua desenului cu cretă, petrecere în pijama, șef pentru o zi (copilul primește puterea de decizie în familie, în mod adecvat vârstei și în sens distractiv, facilitând împlinirea nevoilor), noaptea privitului de stele – acest tip de activități de grup oferă întregii familii sentimentul de conectare și contribuie la încrederea în sine.
- Activități creative: Tablou de familie (pictarea și înrămarea unui tablou colectiv), comic book (poveste ilustrată), inventarea unui joc (boardgame). Astfel de activități dezvoltă creativitatea, manualitatea, flexibilitatea gândirii, planificarea și pot fi realizate în doi sau în familia completă, dar și individual.
- Activități care stimulează cooperarea și relațiile sănătoase: Ziua de gătit (copilul este bucătar împreună cu unul dintre părinți sau cu amândoi), construirea unui fort/cort (în curte, grădină, parc), dioramă din Lego (construire liberă a unui colț de natură/de oraș), oracol de familie (caiet cu întrebări la care răspund toți membrii familiei, inclusiv cei din familia extinsă). Activitățile colaborative îi învață pe copii să negocieze, să împartă responsabilități și să se bucure de reușite comune.
- Activități pentru atitudini sănătoase față de natură și nutriție: mandale naturale (crearea de modele decorative circulare, efemere, din materiale naturale precum pietre, flori, frunze, bețe, cochilii de melci etc.), grădinărit (îngrijirea unui spațiu verde), ziua salatelor (de fructe/legume), reciclarea de hârtie acasă (rezultând foi groase potrivite pentru pictură și alte proiecte). Astfel de activități cultivă responsabilitatea față de mediu, obiceiuri alimentare sănătoase și dezvoltarea abilităților practice.
Indiferent de vârstă, spațiu sau resurse, vara poate oferi mici ocazii pentru interacțiuni constructive în familie care alungă plictiseala și care îi ajută pe cei mici să se simtă stimulați și conectați la frați, surori și părinți. Chiar dacă părinții nu au vacanță, fiecare activitate menționată poate fi realizată în serile mai liniștite sau la final de săptămână, fiind diferite de activitățile specifice concediului comun și adaptabile ca nivel de dificultate și supervizare la vârsta copiilor.