Comportamentele de risc ale adolescentilor

Comportamentele de risc ale adolescentilor

Diana Amza, Psihoterapeut

Comportamentele de risc sunt cele care predispun persoana la accidente, îmbolnăvire, dizabilitate, probleme sociale sau deces. Comportamentele de risc se dezvoltă cu precădere în adolescență și le putem înțelege mai bine printr-o dublă perspectivă: una biologică și una psihologică. În primul rând, zonele din creier responsabile de planificare, anticipare, evaluarea consecințelor și controlul asupra impulsurilor se maturizează în jurul vârstei de 25 de ani. Până atunci, adolescentul este predispus la ieșiri emoționale și la gesturi impulsive, negândite.

 

Comportamentele de risc legate de viața sexuală a adolescentului pot fi alimentate de:

  • dorința de a fi acceptat și teama de abandon (Dacă spun „nu”, partenerul meu mă va părăsi);
  • negarea sau minimalizarea riscurilor („Partenerul meu nu are o problemă chiar așa de mare”, „metoda calendarului e suficientă pentru a mă proteja de sarcină”, „dacă sexul neprotejat se întâmplă doar o dată, nu mi se poate întâmpla nimic”);
  • sentimente de rușine (să întreb partenerul despre sănătatea sexuală, să propun mijloace de protecție sau să vorbesc cu familia despre problemele mele);
  • dificultatea de a refuza anumite activități sau a impune limite;
  • echivalarea iubirii cu satisfacerea partenerului („dacă nu faci cum vreau eu, înseamnă că nu mă iubești”);
  • auto-învinovățire („dacă cer partenerului să folosească prezervativ, sunt o persoană egoistă deoarece mă gândesc doar la mine”);
  • dorința de a explora lucruri noi și de a ieși în evidență;
  • dorința de a se integra în grup prin comportamente similare;
  • probleme emoționale, precum furia îndreptată către sine, dorința de a se pedepsi pe sine, de a-și face rău în mod indirect;
  • consumul de alcool şi droguri, cu efect asupra dezinhibării comportamentului.

           

Ce poate face familia pentru a preîntâmpina comportamentele de risc la adolescenți?


1. Obișnuiți-vă să discutați despre acțiuni și efectele lor, abordând subiecte sensibile: drogurile și relațiile sexuale, limitele personale și consimțământul.
2. Informați adolescentul cu privire la băuturile consumate și măsurile de precauție pentru a se asigura că nu a fost alterat conținutul (a comanda sticle sigilate/închise, a nu lăsa băutura expusă).
3. Stabiliți regulile de comun acord, şi fiţi flexibili, astfel încât să îi fie mai ușor să le urmeze.
4. Stabiliți un cod de urgență pentru a se putea sustrage din situații delicate în mod rezonabil (de exemplu: adolescentul poate trimite un mesaj cu text scurt și părintele îl poate chema imediat acasă pentru o urgență de familie, șamd).
5. Fiți un model de bună purtare și de trai în acord cu valorile pe care doriți să i le insuflați.
6. Identificați comportamentele neobișnuite și adresați-vă specialistului atunci când observați: semne de auto-mutilare, de abuz de substanțe sau autoizolare socială, schimbarea dispoziției, probleme de concentrare și comportamente bizare sau atipice.
7. Oferiți adolescentului posibilitatea de a frecventa mai multe cercuri sociale: grupuri de studiu, grupuri sportive sau de dezvoltare personală. Veţi evita astfel dependenţa sa de un singur grup, iar el va putea compara și selecta persoanele pe care și le dorește în sfera lui de prieteni apropiați.

Încurajați respectul reciproc și afirmarea de sine. Adolescentul îşi cere drepturile (am nevoie de timp pentru mine), pune limite (aici e camera mea) sau refuză contactul (nu vreau să mă îmbrățișezi). Luaţi în considerare aceste limite și capacitatea lui de a le trasa. Acestea îl vor ajuta și în relație cu ceilalți, să se delimiteze și să se apere.

 

Produse
SALES
Baraka 450 mg capsule moi
Utilizat pentru a creste natural puterea de aparare a organismului la toate varstele.
SALES
Hepatoprotect 60 capsule
Protejeaza natural ficatul, datorita actiunii antioxidante a dozei optime de silimarina.
SALES
ABC Derm gel spumant 100 ml
Este o baza usoara de curatare care nu agreseaza pielea, respectand echilibrul acesteia.
SALES
Korill 500 mg 30 capsule moi
Uleiul de krill asigura functionarea sistemului cardiovascular, prin reglarea nivelului de colesterol si trigliceride.
SALES
Detrical 2000IU, 60 capsule filmate
Supliment alimentar ce contine Vitamina D3 si contribuie la functionarea normala a sistemului imunitar.
SALES
KidsCare Superpower shower gel & shampoo 200 ml
Linie de produse special creata pentru a ingriji pielea delicata a copiilor.
SALES
Seboradin FitoCell sampon 200 ml
Seboradin ofera solutii pentru toate tipurile de par si probleme ale scalpului.
SALES
Tonimer Lab Hipertonic spray 125 ml
Gama completa pentru sanatatea si igiena tractului respirator, destinata tuturor categoriilor de varsta.
Articole similare
Cat de simplu e sa ai cel mai puternic sistem imunitar.
Un sistem imunitar scazut duce la boala. Ce duce la un sistem imunitar scazut? Toate cele de zi cu z...
Citeste
Zece sfaturi pentru o viata lunga si sanatoasa
Fiecare isi doreste sa se mentina sanatos si in forma pentru cat mai mult timp. Cu ajutorul unui sti...
Citeste
De ce plangem cand taiem ceapa?
Stim cu totii ce se intampla cand taiem ceapa  - ochii incep sa lacrimeze, plangem de-a dreptul...
Citeste
Pubertatea - Tineri la pragul dintre copilarie si maturitate
Odata cu pubertatea, baietilor incepe sa le creasca barba. Mai importante decat schimbarile fiziolog...
Citeste
De ce inchidem ochii atunci cand stranutam?
Fie ca vrem, fie ca nu, atunci cand stranutam „orbim” pentru cateva momente. Stranutul e...
Citeste
Cum va puteti bucura de iarna alaturi de cei mici?
Iarna inseamna bucuria primilor fulgi de zapada, a brumei, a mersului la sanius alaturi de parinti....
Citeste