Tatăl – iată o persoană despre care se vorbește prea puțin în creșterea și îngrijirea copiilor, mama fiind, de obicei, persoana de referință. Implicarea tatălui influențează, însă, traiectoria copiilor mai mult decât s-ar crede, de la atitudinile față de autoritate în general și până la relațiile sociale și succesul academic. Stilurile diferite ale partenerilor de cuplu asigură copilului o varietate optimă de siguranță și stimulare, de tandrețe și rigurozitate, de acceptare și corectitudine. Din implicarea taților în creșterea copiilor, societatea – și copiii – nu pot avea decât de câștigat.
Iată mai jos cinci beneficii ale implicării tatălui în creșterea copilului:
- Dezvoltarea limbajului într-un ritm mai alert. Atunci când tații se implică activ și le vorbesc copiilor, le citesc sau le cântă, crește nivelul de expunere a acestora la cuvinte noi, dezvoltându-le vocabularul mai mult decât celor cărora doar mamele le citesc, le cântă sau le vorbesc. Implicarea taților contribuie pe termen lung la succesul academic (rezultate mai bune la școală), crește probabilitatea copilului de a urma studii superioare și scade probabilitatea de a se angaja în comportamente anti-sociale.
- Rezolvarea de probleme și asumarea riscurilor. Atunci când tații se joacă așa cum știu ei (predominând activarea fizică – jocuri corp la corp, lupte, gâdilat) și schimbă regulile în timpul jocului, îi învață pe copii să se adapteze la schimbări, să depășească frustrările, să ia decizii rapide și să nu piardă din vedere obiectivul final.
- Oferirea unui model de viață. Prin comportamentul lor, tații oferă copiilor un model de comportament în viața personală, sănătate, relații. Cu cât tatăl este mai implicat, cu atât copilul, dacă este băiat, va avea mai puține probleme comportamentale în adolescență și abilități cognitive mai bine dezvoltate. În schimb, dacă este fată, aceasta va avea mai puține probleme psihologice în adolescență, va fi mai puțin predispusă la începerea timpurie a vieții sexuale și la sarcini nedorite.
Ce pot face, ca tată, pentru a mă implica?
- Asumați-vă rolul de tată încă din timpul sarcinii: însoțiți mămica la ecografii, cântați-i și vorbiți-i copilului pentru a se familiariza cu vocea dumneavoastră.
- Petreceți cu copilul primele două săptămâni după naștere.
- Participați la îngrijirea concretă a noului-născut: hrănire, schimbarea scutecelor, îmbăiere, alinare, plimbare.
- Vorbiți-i copilului, citiți-i și povestiți-i lucruri, chiar dacă vi se pare că nu înțelege – urechea lui se formează și cuvintele sunt reținute în ceea ce se numește „vocabular pasiv”, până va ajunge să dezvolte abilitatea de a articula cuvintele.
- Jucați-vă, jucați-vă, jucați-vă cu copilul, la orice vârstă – în stilul dumneavoastră. Dacă nu știți cum, discutați cu cineva despre asta pentru a găsi idei, sau pur și simplu așezați-vă lângă copil cu deschidere și curiozitate, și el vă va arăta ce fel de joc vrea să împartă cu dumneavoastră.
- Puneți reguli rezonabile, adaptate vârstei, și oferiți sprijin în rezolvarea problemelor, dar fără a face lucrurile în locul copilului, dacă acesta le poate face și singur.
Ce pot face, ca mamă și parteneră, pentru a susține rolul tatălui?
- Implicarea prenatală este un factor predictiv al implicării în viața copilului și mai târziu, chiar până la vârsta de 5 ani. Invitați tatăl să atingă burtica, mergeți impreună la ecografii, și încurajați conectarea la copil.
- Implicarea postnatală reprezintă alt factor predictiv deosebit de important al îngrijirii active pe termen lung; atunci când tații petrec două săptămâni – sau mai mult – împreună cu nou-născuții, vor fi, chiar și după nouă luni, mai activi în hrănirea, plimbarea, schimbarea, spălarea și îngrijirea sănătății copiilor. Ceea ce mamele și medicii pediatri pot face este să încurajeze și să implice tații încă din timpul sarcinii, și să susțină petrecerea împreună a primelor două săptămâni de la naștere – timp în care tații se vor conecta la cei mici, vor căpăta deprinderile de îngrijire și încrederea că se descurcă.
- Discutați și agreați în cuplu regulile, pentru a prezenta o atitudine comună. Chiar și atunci când există divergențe de opinii, evitați confruntările de față cu copilul și susțineți imaginea de autoritate a tatălui: „Dacă tati a spus că azi nu este voie înghețată, ascultăm.” Astfel, copilul învață respectul pentru autoritate.
- Încurajați jocurile corp la corp: gâdilatul (dar nu excesiv), luptele în joacă, purtarea pe umeri a copilului șamd. Astfel, din jocurile interactive, copilul învață să aibă încredere, și să se simtă în siguranță și susținut de tatăl său – prima figură de autoritate. Mai târziu, aceste atitudini (de respect, de încredere) vor fi transpuse în atitudinea față de autoritățile sociale, aderența la norme, adaptarea la cerințele societății, și vor reprezenta o resursă interioară în parcurgerea tumultuoasei adolescențe.
Dacă tatăl biologic nu este prezent în viața copilului, acest rol patern poate fi preluat de o altă persoană din viața lui: un unchi, un bunic, un partener. Ceea ce contează este implicarea – a fi acolo, prezent pentru copil, atent la nevoile lui, oferind protecția, stimularea și ghidarea în viață de care acesta are nevoie.
https://www.contemporarypediatrics.com/view/fathers-influence-development-and-well-being-children
-min-crop_330_330.webp)
