Paruresis - sindromul vezicii timide

Sindromul vezicii timide (Shy bladder syndrome) consta in imposibilitatea de a urina in toaletele publice in cazul prezentei in toaleta a altor persoane.

Fobia sociala

Aceasta fobie nu consta intr-o stare de dezgust fata de toaletele publice, ci de urinarea intr-un spatiu in care se afla si alte persoane. Cei in cauza ajung sa evite sa foloseasca alta toaleta decat cea de acasa, evita sa consume bauturi, incep sa se izoleze social si chiar sa calatoreasca. Pacientii evita toaletele publice, evita participarea la activitati sociale deoarece nu pot estima conditiile in care vor putea folosi o toaleta.

Activitatea profesionala incepe sa fie organizata in functie de posibilitatile pe care cei in cauza le au pentru a folosi toaleta, fara a fi observati de altii. Relatiile interpersonale au de suferit deoarece cei in cauza se izoleaza intre patru pereti. Situatiile devin si mai dramatice cand se instaleaza si depresia. Astfel, sindromul vezicii timide este privit ca o tulburare de anxietate sociala.

Sindromul vezicii timide: imposibilitatea de a urina

Sindromul vezicii timide se contureaza in jurul varstei pubertatii, iar factorii care o declanseaza pot consta intr-o experienta neplacuta, intr-o remarca nelalocul ei sau chiar in amenintari suferite de copii in toaletele scolii. Astfel de evenimente reprezinta startul unei reactii biologice: semnalul pericol activeaza sistemul nervos simpatic, sistemul ”lupta sau fugi” care provine inca din timpurile in care omul ca vanator si culegator, era expus diferitelor pericole din partea naturii.

In situatiile pe care le receptam ca fiind periculoase, nivelul de adrenalina creste, circulatia sangelui in musculatura creste si ea iar urinarea devine imposibila deoarece inclusiv musculatura care controleaza golirea vezicii este incordata. Atunci cand nu planeaza nici un pericol, "parasimpaticul" este activat – musculatura care controleaza vezica este relaxata, astfel ca urinarea devine posibila numai intr-o stare de relaxare. Asadar, nici nu ar avea sens urinarea in conditii de stres, deoarece prin presare, musculatura se incordeaza si mai tare.

In cazul celor afectati de sindromul vezicii timide, acestia sufera de o anxietate anticipatorie, deoarece au deprins ca nu pot urina in prezenta altei persoane.

Una din persoanele afectate de acest sindrom povesteste: „Toaletele publice din mall-uri, gari, baruri, discoteci reprezinta o adevarata problema. Spatiile in care zgomotele sunt puternice, iar in jur se afla multe persoane. Gasirea unei toalete libere nu rezolva problema, deoarece creste si riscul de a fi surprins de un cineva, chiar atunci cand traficul este mai mic."

In starile de anxietate anticipatorie, sistemul ”lupta sau fugi” se reactiveaza. In plus, experientele negative din trecut ii determina pe cei afectati sa adopte un comportament ”anormal” si sufera de complexe de inferioritate si incearca sa se apere.

Terapie: speranta in terapia comportamentala

Sindromul vezicii timide nu poate fi tratat cu medicamente, insa poate fi modificat pozitiv cu ajutorul terapiei comportamentale. Inainte de inceperea acestei terapii, este necesar un consult medical pentru a stabili ca nu exista alte probleme de natura fizica (adenom de prostata, cancer de prostata etc.) care sa impiedice urinarea. Tratamentul are urmatoarea structura: inainte de tratament este stabilit  un diagnostic detaliat, care sa permita adaptarea terapiei in mod optim la necesitatile celui afectat.

Celui in cauza ii este explicat modul in care functioneaza vezica urinara si de ce, in anumite situatii, vezica nu se supune celui afectat de sindromul vezicii timide. In plus, sunt stabilite cateva exercitii care sa ajute la depasirea acestei stari.

In a doua parte a tratamentului sunt efectuate exercitiile, iar acestea conduc cel mai des la o ameliorare a problemei. Organismul trebuie sa invete ca folosirea toaletei nu este insotita de pericole, iar pentru aceasta, cel afectat trebuie sa se puna in situatiile respective. Terapeutul si pacientul stabilesc impreuna o lista cu diferite grade de dificultate.

Pentru unii pacienti afectati de acest sindrom, urinarea in cabina este la indemana in pozitia sezut, intampina insa probleme la urinarea din picioare. Pacientii trebuie sa consume multe lichide inaintea fiecarui exercitiu, pentru ca necesitatea de urinare sa fie mare.

In a treia parte a tratamentului, terapeutul si pacientul se confrunta cu "sindromul mental al vezicii timide" – respectiv cu gandurile negative. In discutiile dintre terapeut si pacient sunt analizate exact gandurile pacientului, sunt evaluate si eventual modificate.