Lifestyle și sănătatea femeii Lifestyle și sănătatea femeii

Jurnal de cuplu – cât ajunge la tine din ce îți spune partenerul? Filtrele ascultării

Diana Amza
de Diana Amza
Psihoterapeut | 02 Oct. 2026
Jurnal de cuplu – cât ajunge la tine din ce îți spune partenerul? Filtrele ascultării

„E târziu”, spune el, în timp ce pentru ea același mesaj ar putea suna în interiorul său ca „e noapte”, „ah, e doar obosit”, „iar mă respinge” sau „hai să mă grăbesc”. Modul în care partenerul alege, cu viteza fulgerului și deseori inconștient, să interpreteze mesajul determină tot ce va urma după cele două cuvinte. În acest articol vom explora aspectele receptive ale comunicării și nu mică vă va fi mirarea dacă veți afla că ascultați nu cu două, ci cu patru urechi... psihologice.

Psihologul german Friedemann Schulz von Thun a identificat patru filtre psihologice prin care mesajele primite sunt interpretate și clasificate. Fiecare dintre cele patru filtre sau „urechi” are punctele sale forte (aduce un plus de informație), dar, în lipsa echilibrării cu celelalte, pierde din vedere multiple aspecte. Mai mult, persoana receptoare este ea însăși responsabilă de urechea cu care ascultă, de filtrul aplicat, deseori determinat de propriile sensibilități, fără a coincide cu intenția partenerului care a emis mesajul. Astfel, am putea spune că cele patru urechi vorbesc mai mult despre posesorul lor decât despre partenerul de cuplu.

Cele patru urechi psihologice

  1. Urechea factuală se referă la faptul că, din mesajul primit, se extrage și se păstrează informația concretă, obiectivă. Cuvintele partenerului sunt luate ca atare, fără mesaje ascunse. Dacă el spune „E târziu”, urechea factuală a partenerei aude doar constatarea timpului. Astfel, răspunsul ei va fi neutru din punct de vedere emoțional, obiectiv. Dacă el dorește să transmită mai multe (iritare că vor întârzia, oboseală și nevoia de odihnă, dorința ca ea să îi facă un ceai), atunci trebuie să le pună clar și asertiv în cuvinte, căci aluziile nu vor ajunge la partenera axată pe faptele obiective. Tendința de a asculta prin intermediul urechii factuale este specifică persoanelor raționale sau hiperraționale, care preferă claritate și asertivitate la partenerul lor. Din cauza acestui filtru, acești parteneri pot rata mesajele emoționale, cu atât mai mult cu cât se poate asocia cu abilități mai slabe de recunoaștere a emoțiilor din mimica și tonul partenerului.
  2. Urechea de auto-dezvăluire se referă la interpretarea mesajului în mod empatic, ca pe o fereastră către starea interioară a celuilalt. „E târziu” devine „sunt obosit” sau „am nevoie să dorm”. Preferința pentru acest filtru de ascultare a partenerului este specifică persoanelor empatice, orientate spre bunăstarea celuilalt, sau chiar dependente de partener și antrenate să vină în întâmpinarea oricărei nevoi, pentru a menține relația, a evita conflictele sau a avea armonie cu orice preț. Din cauza acestui filtru, persoana poate uita de sine, fiind mai mult în contact (real sau imaginar) cu ceea ce partenerul are nevoie sau trăiește și mai puțin în contact cu propriile emoții și nevoi. Un aspect pozitiv al urechii de auto-dezvăluire este deschiderea către partener, ca atitudine generală, și disponibilitatea emoțională.
  3. Urechea relațională este cea mai sensibilă și, uneori, cea mai problematică. Prin ea, persoana interpretează mesajul ca pe o afirmație despre relație, nu despre vorbitor: „E târziu” poate suna ca „nu te vreau” sau „ești iresponsabil”. Persoanele predispuse la ascultarea cu această ureche sunt, pe de o parte, intuitive și conectate emoțional, dar pot deveni suspicioase, excesiv de interpretative și conflictuale. Relația pare a fi deseori periclitată, iar nivelul de încredere în partener, scăzut. De departe, acest filtru al ascultării este cel mai nociv pentru relația de cuplu și primul care ar trebui abordat atunci când doriți îmbunătățirea acesteia.
  4. Urechea apelului se referă la interpretarea mesajelor prin filtrul acțiunii. Cuvintele partenerului sunt percepute ca solicitări. Astfel, „E târziu” devine „hai să mergem acasă”, „trebuie să culci copilul” sau alt tip de rugăminte, în funcție de context. Persoanele care folosesc cu precădere acest filtru al ascultării sunt pragmatice, organizate și orientate spre rezolvarea imediată a problemelor. Este posibil ca acestea să fi avut deseori rolul de suport practic pentru apropiați. Dincolo de supraresponsabilizarea care vine împreună cu acest tip de filtrare a informației, persoana poate simți presiune din partea partenerului și un dezechilibru în contribuțiile pe care fiecare le aduce vieții de cuplu și de familie.

Fii stăpânul urechilor tale!

Sună amuzant, dar ce presupune acest lucru?

  1. Odată ce ați identificat urechea principală cu care tindeți să vă ascultați partenerul, propuneți-vă să verificați corectitudinea mesajului înțeles înainte de a reacționa. Reformulările simple vă vor ajuta să vă conectați la intenția din mesajul partenerului: „Vrei să spui că e timpul să plecăm?”.
  2. În mod asemănător, întrebările de clarificare pot face mult mai sănătoasă comunicarea: „Ce vrei să spui acum? Îmi poți spune în mai multe cuvinte?”.
  3. Practicați schimbarea urechii dominante. Când simțiți că vă enervați, întrebați-vă: „Oare ce altceva ar putea însemna acest mesaj?”. Poate fi un fapt, o emoție, o nevoie sau o invitație la acțiune.

În concluzie, practicând această flexibilitate în ascultare, creați spațiu pentru mai multă armonie, înțelegere și, mai ales, pentru un parteneriat tot mai solid.

Diana Amza
Diana Amza
Psihoterapeut

Diana este trainer și psihoterapeut specialist, cu formare în Psihoterapia Experiențială a Unificării, Acceptance and Commitment Therapy (ACT) și NeuroMindfulness Coaching. Activează în domeniul sănătății mintale de peste 13 ani, susține programe de formare în tehnica interviului motivațional pentru personalul medical, precum și programe de promovare a sănătății mintale, gestionarea stresului, comunicare, parenting și nu numai, în mediul corporate.

Comunități