Spunem „Horezu” şi mintea zboară imediat la ceramica de Horezu, pictată în alb-ivoriu, albastru, verde, brun, şi la celebrul cocoş. Ei bine, ceramica de Horezu este parte din Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO şi merită să mergeţi până acolo pentru a-i vedea pe meşteri lucrând. Ceva mai sus, se află Mănăstirea Hurezi (sau Horezu), unul dintre primele monumente istorice din România intrate în Patrimoniul Cultural UNESCO, cea mai veche culă din România, sau trovanţii vâlceni. Toate acestea, dar şi alte mănăstiri ridicate pe vârf de stâncă, peşteri misterioase şi chei abrupte se regăsesc în inima Olteniei de sub munte. Haideţi în descoperire!
Mănăstirea Hurezi (sau Horezu), în patrimoniul UNESCO
Considerată cea mai reprezentativă construcţie în stil brâncovenesc din ţară, Mănăstirea Hurezi este şi cel mai mare ansamblu monahal medieval din România. A fost ctitorită şi ridicată în timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu, între anii 1690 şi 1693. Bogăţia naturii şi frumuseţea locului atrag an de an atât pelerini, cât şi vizitatori laici, care admiră cu acelaşi respect acest loc sacru.
Mănăstirea se află aşezată la poalele line ale Muntelui Căpăţânii, în apropierea satului Românii de Sus, la 4 kilometri nord de Horezu. În anul 1993, Mănăstirea Hurezi a fost introdusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, datorită purităţii și echilibrului architectural şi bogăției detaliilor sculpturale, pentru tratarea compozițiilor religioase, portretele votive și lucrările decorative pictate. Școala de pictură murală și de iconografie înființată la mănăstire în secolul al XVIII-lea era renumită în întreaga regiune balcanică.
Legenda spune că meşterii tocmiţi de Constantin Brâncoveanu la construcţia mănăstirii erau nevoiţi să lucreze mai mult noaptea, din cauza turcilor, iar singurătatea şi liniştea de odinioară a locului era tulburată doar de cântecele huhurezilor, păsări de noapte. Astfel, aceştia dau numele mănăstirii: Hurezi.
Ansamblul monastic se compune din biserica propriu-zisă a mănăstirii, cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, biserica bolniţei, ctitorită de doamna Maria – soţia domnitorului (1696-1699), schitul „Sfinţilor Apostoli şi Sf. Ioan“, ctitorit de stareţul mănăstirii Ioan Arhimandritul (1698) și schitul „Sfântului Ştefan“, ctitorit de fiul cel mare al domnitorului în anul 1703.
Însemnările marelui domnitor, aflate în biblioteca mănăstirii, arată că „într-al doilea an al domniei noastre (n.n.1690) pus-am temelie şi am început a zidi mănăstire“. Pe pisania care se află deasupra uşii de intrare în biserica mare putem citi şi că: „Nu voi intra în sălaşul casei mele, nu voi sui pe aşternutul patului de odihnă, nu voi da somn ochilor mei şi pleoapelor mele dormitoare şi repaus tâmplelor mele până nu voi afla loc Domnului şi sălaş Dumnezeului lui Iacov“. La 8 iulie 1693, biserica este sfinţită în prezenţa lui Constantin Brâncoveanu.
Pictura bisericii, cel mai important şi original ansamblu realizat de zugravul Constantinos, cel care a transpus în mod impresionant în fresca lui o galerie istorică de portrete reprezentându-i pe Brâncoveni, pe Basarabi şi pe Cantacuzini, a fost terminată abia un an mai târziu.
Ceramica de Horezu, inclusă de UNESCO în Patrimoniul Cultural Imaterial
Potrivit oficialilor UNESCO, confecţionarea ceramicii de Horezu este „un meşteşug tradiţional unic”, practicat atât de bărbaţi, cât şi de femei din partea de nord a judeţului Vâlcea, procesul de fabricaţie fiind divizat: „bărbaţii sunt cei care se ocupă cu extragerea lutului, care este, ulterior, curăţat, porţionat şi udat, frământat, tescuit şi amestecat. Femeile decorează obiectele folosind tehnici şi instrumente specifice, cu care desenează modele tradiţionale. Culorile sunt vii şi variază de la maro închis, roşu, verde şi albastru până la celebrul ivoriu de Horezu”.
Astfel, potrivit UNESCO, „tehnicile, arta şi cunoştinţele asociate ceramicii de Horezu sunt markeri simbolici pentru identitatea comunităţii din Horezu şi Olari. Veţi găsi atelierele olarilor de la intrarea în Horezu şi până în Satul Olari, însă fiţi vigilenţi: unele vase nu sunt realizate acolo, fiind importate. Întrebaţi meşterii despre ceramica autentică de Horezu, cum să o deosebiţi de falsuri şi să alegeţi acele vase care au făcut-o celebră în lume.
Complexul Muzeal Măldărești
La sud de Horezu, se află localitatea Măldăreşti, o micuţă cutie cu bijuterii arhitecturale, unde veți găsi una dintre primele cule din Oltenia, care încă se poate vizita: Cula Greceanu, edificată acum peste 500 de ani, în jurul anului 1517. Culele sunt construcţii civile, private, în formă de turn, cu ziduri fortificate şi guri de tragere cu scop defensiv. În Măldăreşti mai găsiţi şi Casa Memorială I.G. Duca, alături de Cula Duca, ridicată acum 200 de ani, în perioada 1812-1827, de către Gheorghiță Măldărescu. Ea este cumpărată în anul 1910 și amenajată în stil tradițional românesc de către omul politic I.G. Duca, prim-ministru al României asasinat de legionari.
Muzeul Trovanților
La 7 km de Horezu, în Costeşti, vă aşteaptă un fenomen geologic rar, întâlnit şi în Buzău, la Ulmet: trovanţii. Cu formele lor sferice, mici şi mari excrescenţe, suprapuneri ce par executate de uriaşi şi amplasarea lor în spaţiu, trovanţii au generat o întreagă pleiadă de legende. Vă invităm să-i exploraţi, cu atenţie şi curiozitate, lăsând în urmă doar amprentele. Muzeul este în aer liber, fără intrare, cu parcare amenajată pe partea opusă a drumului.
Descoperire plăcută,
Echipa i-Tour
