Zi de zi ne inspectăm tenul în oglindă, observăm o linie fină sau un rid nou, însă trecem repede cu privirea peste restul corpului. Ca parte a obiceiurilor sănătoase de An Nou, atenția asupra sânilor ar trebui să ocupe unul dintre principalele moduri de a ne acorda timp pentru noi înșine, femei și bărbați deopotrivă.
Să ne cunoaștem sânii
Observarea sânilor (cu mâinile ridicate și, apoi, coborâte) și autopalparea lunară (conform indicațiilor medicului) ajută la identificarea precoce a oricăror modificări (noduli, secreții, schimbări în structura pielii), dar nu înlocuiește screeningul medical. Examinați sânii la 3–5 zile după menstruație, când țesutul este mai puțin sensibil.
Screening medical periodic
Screeningul mamar se realizează preventiv, anual, pentru a putea depista cancerul de sân în faze asimptomatice. Acesta presupune efectuarea de:
- Ecografie mamară bilaterală, începând de la 30 de ani sau mai devreme, în funcție de recomandarea medicului.
- Mamografie, de la 40 de ani.
- Control senologic, realizat de medicul ginecolog.
Mamografia rămâne metoda standard de screening pentru femeile cu vârsta peste 45 de ani, indiferent de gradul de risc.
Cunoașterea istoricului familial
Un istoric familial de cancer mamar sau ovarian crește semnificativ riscul, mutațiile genetice fiind responsabile pentru aproximativ 5–10% dintre cazurile de cancer de sân. De aceea, este esențial să discutați cu membrii familiei pentru a afla dacă au fost cazuri oncologice la generațiile anterioare și, dacă medicul curant decide astfel, să efectuați testări genetice.
Atenție la alimentație, alcool și tutun!
O dietă bogată în legume, fructe și fibre, cu un consum redus de grăsimi saturate, contribuie la reducerea riscului oncologic, dar și la producția de colagen. Pe de altă parte, consumul de alcool, chiar și moderat, este asociat cu creșterea riscului de cancer mamar, iar fumatul scade elasticitatea pielii și accelerează îmbătrânirea.
Mai multă mișcare și controlul greutății
Exercițiile fizice regulate scad nivelurile de estrogen circulant și îmbunătățesc metabolismul, așadar faceți 150 de minute de mișcare fizică moderată pe săptămână. Acestea ajută și la menținerea unei greutăți corporale optime.
Susținere corectă, igienă și protecție solară
Forma și volumul sânilor se modifică în timp și doar un sutien potrivit oferă susținere. Așadar, alegeți sutiene confortabile și probați-le înainte de a le cumpăra. Alternați-le la purtare și spălați-le la fiecare 2–3 (maxim 5) purtări, iar vara chiar mai des, pentru a reduce riscul de iritații sau chiar infecții ale glandelor mamare. Aplicați creme cu factor de protecție solară pe piept și evitați expunerea excesivă.