https://comanda.alphega-farmacie.ro/primavara
Lifestyle si sanatatea femeii Lifestyle si sanatatea femeii

Cata apa sa bei intr-o zi?

21 Apr. 2020
Cata apa sa bei intr-o zi?

Crina Coliban


Sunt sigură că și tu ți-ai pus întrebarea asta de multe ori, din clipa în care ți-ai dat seama cât de mult înseamnă acei 2 litri despre care tot auzi că ar trebui să fie porția ta din fiecare zi. M-am întrebat și eu, pentru că, știi, nu toți avem același tip de activitate în fiecare zi. Mă gândesc că un om care merge la sală sau care are multe lucruri de rezolvat prin oraș simte un fel de sete diferit total de cel pe care îl simte un om care stă toată ziua pe scaun, într-un birou cu aer condiționat. După cum mă știi, când am nevoie să răspund la o întrebare, mă documentez din cât mai multe surse logice și științifice, astfel încât să fiu sigură că am răspunsul cel mai actual și cel mai sigur. Așadar, după ce am studiat răspunsuri ale mai multor experți pe subiect, pot să îți spun câtă apă să bei astfel încât să îți fie bine.

Cantitatea de apă de care ai nevoie într-o zi depinde de:

  • Vârstă, sex, tipul de activitate (fizică, intelectuală);
  • Ce mănânci (cât de sărat, cât de mult conținut de apă are alimentul);
  • Ce bei (dacă bei alcool, ceaiuri sau alte băuturi);
  • Mediul în care trăiești.

Orice lichid bei și orice mâncare mănânci intră la categoria: Apă

Alimentele de peste zi se consideră că acoperă 1/5 din cantitatea totală de apă de care ai nevoie.

Mayo Clinic spune că recomandarea ar trebui să fie 2 litri de lichide (nu de apă) pe zi, pentru că și ceaiurile neîndulcite, apa cu legume/fructe/ierburi infuzate, apa carbogazoasă, laptele, sucurile, supele contribuie la hidratare.

Alimente pline de apă sunt: castravete, pepene roșu, pepene galben, salată verde, varză, roșii, căpșuni, mere, pere, struguri, ananas, portocale, grepfrut, cartof copt, somon, piept de pui

Atenție! Dacă mănânci constant alimente sărate/diuretice, ele te vor ajuta să dai afară apa, deci vei avea nevoie de și mai multă apă.

Alimentele care cer apă sunt:

  • Murături, pizza, pește afumat;
  • Mezeluri, brânzeturi, măsline sărate;
  • Tortilla, chipsuri, ketchup, cartofi prăjiți.

Cum îți dai seama că trebuie să bei apă?

  1. Devii atent la corpul tău. Dacă ți-e sete, e semn clar, ai putea fi deshidratat deja.
  2. Te uiți mereu în vasul de toaletă, ca să vezi dacă urina ta este incoloră. Cu cât e mai galbenă, cu atât să bei mai multă apă!
  3. Ai transpirat? Bea apă.
  4. Ai ochii uscați sau umflați, pielea uscată, buze crăpate? Bea apă!
  5. Te doare capul? Bea întotdeauna apă!
  6. Ai cârcei? Te dor mușchii? Te simți mai mereu obosită? Apă!
  7. Respirație urât mirositoare? Apă!

 

Comunități