https://comanda.alphega-farmacie.ro/primavara
Frumusete si ingrijire Frumusete si ingrijire

Stresul si inflamatiile cutanate

26 Feb. 2021
Stresul si inflamatiile cutanate

Stresul este considerat a fi „boala secolului” din cauza generalizării sale în rândul populației, indiferent de vârstă, și a efectelor sale negative asupra organismului atunci când se cronicizează. Acesta poate duce la scăderea imunității și agravarea unor probleme dermatologice deja existente, precum psoriazisul, acneea, eczemele, dar și la declanșarea lor. Urticaria, manifestată prin papule roșiatice care apar subit pe piele și senzație intensӑ de prurit, este deseori asociată cu o reacție alergică, însă stresul poate fi la fel de bine un factor declanșator.

Evitați cercul vicios!

Printre bolile cauzate de stres se numără și urticaria pe fond de stres care se produce cu precădere la femeile între 30 și 40 de ani, care au mai avut urticarie în trecut: cu alte cuvinte, odată existentӑ sensibilitatea, este posibil ca aceasta să apară pe fond de stres și mai târziu în viață. Atunci când persoana este stresată în mod cronic,  sistemul nervos autonom simpatic este hiperactivat și eliberează histamină în corp, ca răspuns la reacțiile inflamatorii specifice stresului. De fiecare dată când persoana își scarpină papulele, și mai multă histamină este produsă, astfel încât persoana intră într-un cerc vicios: cu cât se scarpină mai mult, cu atât se produce histamină, iar urticaria se va extinde.

Pentru a gestiona senzațiile neplăcute, folosiți medicație antihistaminică, dar și creme ușor mentolate sau chiar o batistă umedă pentru a răcori zona respectivă. În mod obișnuit, urticaria trece într-o zi sau două, dar dacă observați că persistă, consultați un dermatolog.

Tratament pentru stres - Preveniți, preveniți

Cu cât stresul emoțional este mai mare, cu atât crește intensitatea senzației de mâncărime. Atunci când stresul este principala cauză a problemelor dermatologice, este important să reduceți nivelul de stres și să aplicați metode de relaxare. Iată câteva sugestii:

1. Renunțați la multitasking. Creierul poate opera optim jonglând cu cel mult 2 sarcini în același timp.
2. Reduceți întreruperile de la sarcina principală. Notificările telefonului pot fi dezactivate, iar atunci când lucrați online, închideți paginile de socializare.
3. Reduceți expunerea la negativitate (știri care induc panică, persoane care vă epuizează).
4. Practicați tehnici de mindfulness, respirație profundă, meditație sau exerciții de relaxare, precum şi sport.
5. Schimbați stilul de viață, în ceea ce privește alimentația și expunerea la substanțe cu potențial alergen (din alimente, creme de corp, detergenți, substanțe de igienizare, balsam de rufe etc).
6. Purtați îmbrăcăminte din fibre naturale şi evitați materialele sintetice.

Comunități