Frumusețe și îngrijire Frumusețe și îngrijire

De ce radiațiile UV nu tratează acneea și cum să vă protejați tenul vara?

Anca Stănilă
de Anca Stănilă
Health Writer | 15 May. 2025
De ce radiațiile UV nu tratează acneea și cum să vă protejați tenul vara?

Unul dintre cele mai populare mituri despre tratamentul acneei este că razele UV provenite de la radiaţiile solare şi de la aparatele de bronzat pot ameliora această afecțiune. Realitatea este alta şi, mai mult decât atât, expunerea excesivă, repetată, la radiaţiile UV constituie principalul factor de risc în apariţia cancerului de piele şi a îmbătrânirii premature.

Acneea şi radiaţiile UV – o relaţie complicată

Fototerapia este un tratament medical, realizat cu echipamente medicale special calibrate și sub supraveghere strictă, care implică expunerea pielii la radiații UV pentru a ameliora afecțiuni inflamatorii ca psoriazisul și eczema. Se recomandă atunci când alte terapii nu dau rezultate sau nu sunt indicate.

Beneficiile radiaţiilor UV în cazul acneei sunt, însă, minime și neconvingătoare

Unele studii de laborator au arătat că radiațiile UVB pot ucide bacterii precum Cutibacterium acnes, implicată în dezvoltarea acneei. Dar aceste rezultate provin din teste de laborator, iar efectele nu au fost demonstrate în mod consecvent în studii clinice, pe pacienți. Un alt studiu din 2023, realizat pe aproape 20.000 de tineri, a demonstrat că expunerea repetată la radiaţii UVB moderate a dus la o ușoară reducere a acneei moderate-severe, însă studiul prezintă multe limitări.

Radiaţiile UV pot agrava acneea, iar riscurile expunerii depăşesc potenţiale beneficii

Radiațiile UV pot activa celulele imunitare din piele, stimulând producția de sebum şi agravând acneea. Deci, în loc să o trateze, expunerea repetată la UV poate înrăutăți lucrurile, cu atât mai mult cu cât tenul este deja supus unor tratamente cosmetice cu substanţe chimice, care compromit bariera cutanată protectoare.

Expunerea prelungită la raze UV, mai ales în afara unui cadru medical controlat, vine cu riscuri majore, printre care arsuri solare, pete pigmentare, îmbătrânire prematură a pielii, și, cel mai grav, risc crescut de cancer de piele.

Protejaţi tenul cu acnee vara

Folosiți zilnic fotoprotecţie cu filtru mineral sau chimic, cu SPF 30–50, non-comedogenic, oil-free, cu textură fluidă sau gel, pentru a nu încărca tenul. Aplicaţi crema cu SPF dimineața, cu 15–20 de minute înainte de a ieși din casă, și reaplicați la fiecare 2 ore în timpul expunerii la soare, însă evitaţi expunerea directă la soare între orele 11:00–16:00. Purtaţi pălării cu bor larg și ochelari de soare cu protecție UV. Și, mai ales, continuaţi rutina de îngrijire, dar cu produse adaptate verii – geluri de curățare blânde, exfolianți enzimatici sau AHA de concentrație mică.

Evitați:

  • Retinoizi concentrați (în afara recomandării medicului)
  • Produse exfoliante sau curățări agresive (de ex. scruburi mecanice) aplicate zilnic
  • Abuzul de soare 
Anca Stănilă
Anca Stănilă
Health Writer

Anca este Health Writer, cu o experienţă de peste 4 ani în scriere de materiale despre sănătate, wellbeing şi fitness şi certificare în Medical Writing şi Inteligenţă Artificială. A absolvit Facultatea de Sociologie şi Asistență Socială, cu specializarea în Comunicare şi Opinie Publică. Se ghidează după principii de viaţă sănătoasă şi bunăstare fizică şi mentală. Colaborează cu Alphega Farmacie din anul 2019, este freelancer, pasionată de scris, călătorii, romane filozofice, utopii și fantasy.

Comunități