https://comanda.alphega-farmacie.ro/primavara
Frumusete si ingrijire Frumusete si ingrijire

Îngrijirea pielii si stilul de viata

16 Jul. 2021
Îngrijirea pielii si stilul de viata

Transformările cutanate sunt influenţate atât de factori interni, precum activitatea hormonală, sarcina, înaintarea în vârstă, cât şi externi, ca mediul de lucru şi nivelul de stres al activităţilor cotidiene, obiceiurile alimentare şi de îngrijire.

Menţineţi pielea sănătoasă şi luminoasă cât mai mult timp, cu obiceiuri zilnice pe care le puteţi urma.

Recomandari pentru ingrijirea pielii:

1. Consumaţi alimente benefice pentru piele, bogate în antioxidanţi (vitaminele A, C şi E), fitonutrienţi antiinflamatori (polifenoli, catechine, beta-caroteni), acizi graşi esenţiali Omega 3 şi Omega 6, prebiotice şi probiotice. Acestea sprijină producţia de colagen, care menţine elasticitatea pielii, scad inflamaţia şi bolile asociate şi susţin echilibrul microbiomului cutanat.

2. Renunţati la fumat, activ şi pasiv deopotrivă! Substanţele din fumul de tutun îmbătrânesc pielea, îngustează vasele sangvine, reducând fluxul de sânge, de oxigen şi de substanţe nutritive către piele. În plus, fumatul determină formarea de riduri faciale inestetice.

3. Reduceţi consumul de alcool, zahăr şi carbohidraţi procesaţi, aceştia fiind o cauză a proceselor inflamatorii ale pielii şi a afecţiunilor cutanate, dar şi a cancerului de piele.

4. Gestionaţi stresul, pentru reducerea riscului de apariţie sau agravare a acneei, iritaţiilor şi eczemelor cutanate. Învăţaţi şi aplicaţi tehnici de respiraţie diafragmatică, yoga sau tai chi, pentru un mai bun control al stărilor emoţionale.

5. Dormiţi minimum 7 ore pe noapte, pentru a susţine procesul regenerator al pielii.

6. Hidrataţi-vă suficient cu apă, ceaiuri, supe calde de legume, în funcţie de nivelul de activitate din timpul zilei.

7. Hidrataţi-vă corect pielea. Utilizaţi loţiuni special create pentru tipul dumneavoastră de piele, atât pe faţă, după demachiere, cât şi pe corp, după duş. Spălaţi-vă cu apă caldă, în detrimentul celei fierbinţi, care usucă pielea şi tamponaţi-vă uşor cu prosopul, în loc să vă ştergeţi viguros. În încăperile cu aer uscat, utilizaţi un vaporizator, pentru umidificarea aerului.

8. Utilizaţi creme cu fotoprotecţie, pentru faţă şi zonele de piele expuse, chiar dacă cerul este înnorat. Loţiunile cu SPF 30 sunt potrivite pentru orice tip de piele, însă persoanele cu pielea foarte deschisă la culoare sau cu multe aluniţe ar trebui să apeleze la cele cu un factor de protecţie de SPF 50, pentru evitarea arsurilor solare, care afectează bariera protectoare cutanată, cresc riscul de cancer de piele şi fotoîmbătrânirea.

9. Trataţi-vă pielea cu blândeţe, utilizând apă micelară pentru demachiere în fiecare seară, geluri de curăţare fără săpun, creme şi tratamente cosmetice adecvate tipului dumneavoastră de piele.

Comunități