https://comanda.alphega-farmacie.ro/primavara
Frumusete si ingrijire Frumusete si ingrijire

Îngrijirea pielii în sezonul rece

Anca Stănilă
de Anca Stănilă
Health Writer | 23 Mar. 2023
Îngrijirea pielii în sezonul rece

Aerul uscat şi rece al iernii, vântul tăios şi diferenţa mare de temperatură între interior şi exterior contribuie la deshidratarea, uscarea şi la apariţia micilor crăpături vizibile la nivelul pielii. Fie că vorbim despre crăparea buzelor, a mâinilor sau despre descuamarea tenului, toate acestea se datorează agresiunilor externe ce lezează stratul protector al pielii. 

Cum ne protejăm pielea în sezonul rece? Pentru a neutraliza efectele nefaste ale frigului, nu vom schimba ritualul de îngrijire, ci tipul de produse pe care le utilizăm. 

Sfaturi pentru îngrijirea pielii în sezonul rece

  1. Protecţie: purtaţi mănuşi, eşarfe moi din materiale naturale şi un strat protector de cremă cu minim SPF 30, pentru a vă proteja pielea de agresiunile frigului, vântului rece şi ale soarelui hibernal, ale cărui radiaţii au aceleaşi efecte nocive asupra tenului ca şi vara. Ochelarii de soare protejează ochii deopotrivă de vânt şi de soare, prevenind uscarea sau lăcrimarea excesivă.  
  2. Curăţare: apa micelară este un excelent demachiant, însă este posibil ca iarna, tenul să necesite un produs mai hrănitor, precum laptele demachiant sau o formulă duală, ce conţine şi ulei. Puteţi opta pentru spume de curăţare fără săpun sau SLS, care nu agresează pielea. Utilizaţi, în continuare, un exfoliant natural, blând, pentru a permite regenerarea pielii (atât a celei de pe corp, faţă, mâini sau buze) şi o mai bună absorbţie a ingredientelor hidratante din serum şi creme.
  3. Hidratare: aplicaţi un ser cu vitamina C, pentru efectul antioxidant. Acidul hialuronic, retinolul, Omega 3, ceramidele sau pre- şi probioticele sunt ingrediente esenţiale pe care ar trebui să le conţină cremele de faţă, dar şi de corp, pentru iarnă. Căutaţi texturi bogate, hidratante, mai grase cu efect calmant şi reparator. Ritualul de îngrijire a tenului seara poate include şi un ulei natural de jojoba sau avocado, de tip barieră, care va menţine hidratarea şi va hrăni pielea pe tot parcursul nopţii.
  4. Hrănire intensivă: în sezonul rece utilizaţi de 1-2 ori pe săptămână o mască pentru hrănire intensivă, pe care să o menţineti pe pielea curată timp de minimum 10 minute sau chiar peste noapte. 
  5. Îngrijirea buzelor: pielea extrem de subţire a buzelor este predispusă la deshidratare severă, aşadar este necesar un balsam extra hrănitor, pe bază de lanolină, vaselină, uleiuri sau unturi din sâmburi, preferabil cu SPF, pe timpul zilei.
  6. Îngrijirea mâinilor: mâinile necesită exfoliere şi mască hidratantă o dată la 7 zile. Aplicaţi frecvent cremă cu unt de shea, de cocos, ulei de migdale sau de avocado. Purtaţi întotdeauna mănuşi, la exterior, şi cremă de mâini în poşetă. 
Anca Stănilă
Anca Stănilă
Health Writer

Anca este Health Writer, cu o experienţă de peste 4 ani în scriere de materiale despre sănătate, wellbeing şi fitness şi certificare în Medical Writing şi Inteligenţă Artificială. A absolvit Facultatea de Sociologie şi Asistență Socială, cu specializarea în Comunicare şi Opinie Publică. Se ghidează după principii de viaţă sănătoasă şi bunăstare fizică şi mentală. Colaborează cu Alphega Farmacie din anul 2019, este freelancer, pasionată de scris, călătorii, romane filozofice, utopii și fantasy.

Comunități