Afecțiuni Afecțiuni

Infertilitatea: De ce nu pot rămâne însărcinată deși încercăm de peste un an?

Dr. Mariana Olingheru
de Dr. Mariana Olingheru
Medic specialist Medicină de Familie, Specialist în Fitoterapie și Apiterapie | 02 Feb. 2026
Infertilitatea: De ce nu pot rămâne însărcinată deși încercăm de peste un an?

Multe cupluri din România se confruntă cu această întrebare, cu atât mai mult cu cât ambii parteneri avansează în vârstă. Infertilitatea este definită medical ca imposibilitatea de a obține o sarcină după 12 luni de contact sexual regulat, neprotejat.

Fertilitatea nu este de interes doar pentru capacitatea reproductivă. Ea reflectă starea de sănătate hormonală și funcțională a organismului femeilor, dar și al bărbaților.

 

La femei, cauze frecvente ale infertilității sunt:

  • Tulburări de ovulație (ex. sindromul ovarelor polichistice, insuficiență ovariană prematură).
  • Afecțiuni uterine sau tubare (fibroame, endometrioză, obstrucția trompelor uterine).
  • Dezechilibre hormonale (tiroidiene, hipofizare, metabolice) și mutații genetice.
  • Factori de risc suplimentari, ce pot afecta capacitatea de a rămâne însărcinată:
    • Fumatul și alcoolul (reduc numărul de ovule și cresc riscul de avort spontan).
    • Stresul (conduce la tulburări hormonale).
    • Boli precum diabetul de tip 2, obezitatea, hipertensiunea arterială.
    • Vârsta avansată (începând cu vârsta de 35 de ani, calitatea ovocitelor scade rapid).

Infertilitatea la femei poate semnala tulburări hormonale ce influențează metabolismul, greutatea corporală și sănătatea osoasă, fiind în directă legătură cu riscuri cardiovasculare crescute, pe fondul nivelului scăzut de estrogen, probleme psihologice precum anxietate, depresie și scăderea stimei de sine, dar și afecțiuni cronice asociate. Acestea pot fi, însă, prevenite, tratate sau ținute sub control atunci când sunt diagnosticate și tratate corespunzător.

Așadar, înainte de a încerca să rămâneți însărcinată, efectuați analizele anuale și mergeți la medicul ginecolog pentru un consult complet, ce include examen clinic, analize tip Papanicolau și de secreție, ecografie transvaginală.

 

Partenerul poate fi, la rândul său, afectat de problema propriei infertilități, cauze frecvente fiind:

  • Tulburări de spermatogeneză (număr scăzut de spermatozoizi, motilitate redusă, forme anormale).
  • Probleme hormonale (hipogonadism, deficit de testosteron) sau genetice.
  • Disfuncții circulatorii locale (varicocel).
  • Factori de risc suplimentari ce țin de mediu și stil de viață (fumat, alcool, obezitate, expunere la toxine).

Infertilitatea masculină poate semnala tulburări hormonale ce afectează masa musculară, densitatea osoasă și energia zilnică, boli cronice precum diabetul sau afecțiunile renale, precum și probleme psihologice legate de anxietate și stres.

Pentru a elimina cauze posibile ale incapacității unui cuplu de a avea copii, bărbații pot efectua un set complet de analize de sânge, consult urologic și o spermogramă.

Dr. Mariana Olingheru
Dr. Mariana Olingheru
Medic specialist Medicină de Familie, Specialist în Fitoterapie și Apiterapie

Comunități