Milioane de persoane suferă în întreaga lume de boli cardiovasculare de la o vârstă tânără. Îngrijorător este și faptul că aproape jumătate din atacurile de cord apar la persoane care nu au colesterolul crescut în sânge. Abordarea modernă în cardiologie are în atenție inflamația cronică ca proces de bază pentru bolile cardiovasculare, cât și pentru restul bolilor cronice degenerative (diabet, cancer, demențe etc).
Iată principalele măsuri care contribuie la prevenirea bolilor cardiovasculare:
Atenție la mărimea taliei!
Creșterea circumferinței abdominale (talia) se asociază cu grăsimea viscerală și este un parametru mai important decât greutatea corporală pentru evaluarea riscului cardiovascular.
Obezitatea abdominală este definită prin talie > 88 cm la femei și >102 cm la bărbați si se corelează cu un risc cardiovascular crescut.
Reduceți carnea roșie procesată, grăsimile nesănătoase și excesul de alcool
Carnea roșie procesată și alcoolul sunt surse de fier. Fierul în exces se asociază cu o vâscozitate crescută a sângelui, oxidarea crescută a colesterolului și creșterea riscului de atac de cord.
Evitați zahărul și alimentele cu index glicemic mare
Alimentele cu index glicemic mare (pâine, paste, orez, produse de patiserie, zahăr), cresc secreția de insulină, inflamația vasculară și riscul cardiovascular.
Consumați pește și legume verzi
Creșterea consumului de acizi grași Omega 3 în dietă (pește, avocado, nuci, uleiuri presate la rece) și alimente antioxidante și antiinflamatoare (turmeric, ghimbir, sfeclă roșie, broccoli, ceai verde, etc.) a fost asociată cu scăderea riscului de boli cardiovasculare cu până la 30%.
Evitați stresul, sedentarismul și privarea de somn
Stresul intens și cel de lungă durată, grijile excesive, privarea de somn si statul prelungit pe scaun sunt factori de risc pentru accelerarea aterosclerozei, obezității și bolilor cardiovasculare.
Aveți grijă de sănătatea orală
Bolile cardiovasculare pot să înceapă în cavitatea bucală, din cauza inflamației și endotoxinelor bacteriene care trec în sânge și produc o reactie hiperimună sistemică. S-a observat conexiunea cu bolile cardiovasculare la pacienți cu dinți lipsă, infecții bucale, pungi cu puroi, respirație urât mirositoare. De aceea, controlul stomatologic periodic (ideal la 6 luni) este esențial.
Bolile cardiovasculare NU pot fi prevenite doar prin administrarea medicamentelor care scad colesterolul. Evaluarea completă a stării de sănătate și schimbarea stilului de viață sunt primii pași pe care trebuie să-i faci, pentru a preveni un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral.