10 masuri de protectie impotriva coronavirus

10 masuri de protectie impotriva coronavirus

Ce este coronavirusul?

Coronavirus, sau COVID-19, este un nou tip de virus gripal, ce a debutat în China, oraşul Wuhan, în decembrie 2019, infestând peste 78 800 de persoane şi făcând 2460 de victime la nivel mondial,  până în acest moment (24 februarie 2020). Virusul este de origine animală, însă se transmite de la om la om, prin picăturile de salivă eliminate în timpul strănutului şi tusei şi se manifestă prin tuse, respirație îngreunată şi febră ce poate ajunge până la 40 de grade Celsius. Nu există, încă, un tratament unic pentru cei afectați. În cazuri cu  simptome moderate se recomandă izolarea la domiciliu şi inițierea tratamentului prescris de medic.  

Cum ne putem proteja eficient?


Pentru a vă proteja, iată 10 reguli de bază, transmise de Organizația Mondială a Sanătății, pe care trebuie să le respectați:

1. Spălarea riguroasă a mâinilor, cel puțin 20 de secunde, cu apă şi săpun, precum şi dezinfectarea mâinilor cu soluție pe bază de alcool:
- după ce tuşiți, strănutați, intrați în contact cu persoane ce au simptomele specifice unei afecțiuni respiratorii;
- după ce utilizați transportul în comun;
- înainte şi după acordarea de îngrijiri persoanelor bolnave;
- după interacțiunea cu animalele.

2. Dezinfectarea obiectelor utilizate des: telefon mobil, tastatură, chei, clanțe, birou.

3. Utilizarea măştilor chirurgicale pentru nas şi gură în zonele aglomerate.

4. Acoperirea gurii şi a nasului cu un şervețel, cu mâna sau cu pliul cotului, în caz de tuse sau strănut. Servețelul nu se va refolosi, se va arunca la un coş de gunoi.

5. Evitarea atingerii nasului, a gurii şi a ochilor, care ar face ca viruşii şi bacteriile să pătrundă în organism.

6. Prepararea termică în profunzime a alimentelor şi utilizarea de cuțite şi tocătoare diferite pentru carne crudă, legume şi pâine.

7. Evitarea zonelor aglomerate şi a contactului apropiat cu persoane străine, în special dacă acestea au simptomele unei infecții respiratorii: strănut, tuse sau febră.

8. Evitarea călătoriilor în zonele afectate de coronavirus.

9. În cazul călătoriilor în zone de risc şi în alte țări:
- respectați protocolul de supraveghere impus în aeroporturi, porturi sau gări;
- păstrați distanța față de persoane cu manifestări similare unei infecții respiratorii;
- anunțați personalul specializat dacă suspectați că ați avut contact sau ați stat în apropierea unor persoane cu simptome specifice;
- respectați regulile de igienă a mâinilor;
- evitați contactul cu animale sălbatice sau de fermă.

10. Izolarea la domiciliu, informarea medicului de familie şi urmarea tratamentului recomandat, în cazul în care suferiți de simptome specifice unei infecții respiratorii acute, în afara cazurilor în care este posibil să fi contractat noul coronavirus.

 

Ce reguli trebuie să respecți pentru a te proteja atunci când mergi la farmacie?

Asigurarea unui flux optim de medicamente este de o importanță vitală, de aceea este necesar să aveți grijă și să respectați măsurile impuse de fiecare farmacie, gândite atât pentru siguranța pacienților, cât și a personalului.

PENTRU SIGURANȚA DUMNEAVOASTRĂ

  • În interiorul farmaciei este permis accesul a maxim 3 persoane în același timp.
  • Mențineți o distanță de așteptare de 1,5m atât în interiorul farmaciei, cât și în exterior.
  • Purtați mască de protecție dacă aveți simptome de răceală sau gripă.
  • Păstrați distanța minimă indicată față de personalul din farmacie. 

PENTRU BUNUL MERS AL LUCRURILOR 

  • Vă rugăm să achiziționați medicamentele strict necesare.
  • Oferiți cu promptitudine farmacistului detaliile solicitate.
  • Ascultați cu deschidere recomandările farmaciștilor.
  • Acordați prioritate femeilor gravide, mamelor cu copii mici, persoanelor cu handicap.
  • O mână de ajutor privind achiziția de produse farmaceutice acordată familiei și prietenilor poate contribui la reducerea aglomerării.


Ce trebuie să facem dacă am intrat în contact cu o persoană afectată?


În situația în care suspectați că ați intrat în contact cu o persoană afectată de noul coronavirus, sau v-ați întors din zonele aflate în carantină în ultimele 14 zile, sunați la 112, oferiți toate detaliile solicitate şi respectați instrucțiunile transmise.

Mai multe informații despre COVID-19 găsiți la următorele adrese:
Organizația Mondială a Sănătății: https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019
Institutul Național de Sănătate Publică România: http://www.cnscbt.ro/index.php/ncov
Ministerul Sănătății: http://www.ms.ro/
Ministerul Afacerilor Externe: http://www.mae.ro/node/51759