Cum evitati depresia de toamna?

Cum evitati depresia de toamna?

Sezonul rece se apropie, rilele devin mai scurte, noptile devin mai lungi. Cu cat atmosfera este mai intunecata, cu atat mai afectata ne este dispozitia. Nu putem influenta anotimpurile, insa exista cateva mici trucuri care ne pot ajuta sa depasim mai usor depresia de toamna.

Lumina necesara pentru starea de bine 

Cu cat zilele sunt mai intunecate, cu atat mai apasatoare este si dispozitia noastra. Studiile au aratat ca in Europa Centrala, aproximativ 10% din populatie sufera de simptome precum oboseala, lipsa de energie, tulburari de concentrare si un apetit sporit pentru carbohidrati in sezonul rece.

Cauza ar putea consta in modificarile din raporturile de lumina. Glanda pineala secreta melatonina in conditii de intuneric, un hormon care stimuleaza somnul. In lipsa luminii, hormonul este descompus, nivelul de melatonina scade si odata cu el si dispozitia noastra. Studiile au demonstrat ca secretia naturala de melatonina din timpul noptii se prelungeste cu o ora si jumatate fata de cea din timpul verii.

Ca urmare a cantitatii mai mici de lumina naturala, serotonina – neurotransmitatorul cu efect pozitiv asupra dispozitiei – este produsa intr-o cantitate prea mica. Productia de serotonina este stimulata de anumite alimente, cum sunt bananele, nucile dar si ciocolata. Asa se explica si pofta sporita pentru alimentele dulci pe care o resimtim in anotimpul rece.

Evitarea proastei dispozitii

Odata cu prelungirea orelor de intuneric, se reduc si activitatile care pot fi desfasurate in intuneric. Cu toate acestea, nu trebuie sa renuntam la miscarea fizica. Daca vremea va permite, iesiti cat mai mult in natura si aer curat. Acestea stimuleaza buna dispozitie si sistemul imunitar! Predispozitia la afectiuni creste in sezonul rece.

Chiar si o simpla plimbare poate fi benefica pentru starea mentala, chiar daca cerul este innorat. In zilele innorate, puterea luminii dimineata este de 1.000 Lux, iar la pranz ajunge pana la 3.000 Lux. In spatiile inchise, puterea luminii masoara numai intre 100 si 300 Lux. Cei care insa prefera sa practice sporturi in spatii inchise, cum ar fi basket, squash, badminton, tenis sau volei, au multe optiuni la alegere.

Iesirile in oras 

V-ati plictisit in fata televizorului? Iesiti la un concert, la un pahar de vin, un spectacol de teatru, un film. Exista numeroase activitati pe care le puteti intreprinde cu prietenii. Fiecare activitate va contribui la buna dispozitie, iar organismul va produce mai multe endorfine.

Ingrijirea de sine

Nu uitati sa va rasfatati: fie ca optati pentru un masaj ayurvedic, sauna, o sedinta de manichiura sau un masaj la picioare.

Mirosurile placute pot contribui la starea de buna dispozitie. Puteti incerca lampile aromatice cu ulei de bergamot si iasomie. Cateva picaturi sunt de ajuns pentru a va ajuta sa va relaxati.

Alte posibilitati:

  • o baie cu lapte si miere, cu muzica preferata in surdina 
  • o plimbare cu trasura urmata de o cina romantica

Gandirea pozitiva 

Gandirea constructiva si pozitiva reprezinta o conditie importanta pentru influentarea starilor si actiunilor noastre. Contributia fiecaruia este esentiala:

  • Preluarea raspunderii pentru propria dispozitie
  • Luarea activa de masuri pentru imbunatatirea propriei dispozitii

Imbracamintea si accesoriile colorate aduc mai multa culoare zilelor de toamna. Nu ezitati sa purtati tonuri de galben si portocaliu. Tonurile de verde si rosu inspira creativitate, sensibilitate si influenteaza starea de bine.

Important: Celor care resimt starea depresiva pe o perioada mai lunga de timp, li se recomanda o vizita la medicul de familie.