Diareea cu rotavirus

Diareea cu rotavirus

Conf. Dr. Mihai Craiu

Medic Pediatru

Mulți părinți sunt îngrijorați de bolile respiratorii ale copiilor mici care încep de astăzi să frecventeze colectivitatea. Conform datelor actuale, peste 80% din infecțiile respiratorii de sezon rece sunt boli virale şi ca atare ar trebui să evolueze bine după un prim consult medical.

Mie îmi este teamă de alt efect al răcirii vremii şi al începerii colectivității - de diareea cu rotavirus la copii.

Ce este diareea cu rotavirus?

Această afecțiune este una dintre cele mai contagioase boli umane - există dovezi că un număr extrem de mic de particule virale (câteva şi nu mii sau milioane ca în alte afecțiuni) pot produce boala la un copil susceptibil. Teoretic, fiecare copil are cel puțin un episod de diaree rotavirală, în primii 5 ani de viață.

Cum se manifestă?

Începe cu febră, stare de rău şi vărsături. Deseori, copilul nu are și diaree, în primele ore sau în prima zi de boală, și poate induce în eroare atât părintele cât și medicul. Când apare diareea, aceasta durează între 3 și 8 zile (uneori mai mult) și este extrem de "zgomotoasă". Scaune apoase explozive, foarte frecvente. Uneori cu un miros particular de "ouă clocite". Diareea cu rotavirus produce de regulă cel mai mare grad de deshidratare dintre bolile diareice ale copilului. Unul din studenții mei (dr. Andrei-Florin Staicu) a făcut o foarte solidă cercetare asupra severității bolii diareice la copil, în cadrul lucrării sale de licență, și a dovedit că în România infecția rotavirală produce cel mai des deshidratare gravă şi spitalizare prelungită. Mai ales la copiii alimentați artificial, la cei cu greutate mică pentru vârstă şi la nevaccinați.

Ce e de făcut?

Igiena riguroasă a celor ce frecventează colectivitatea! Când vin acasă, la frații mai mici, se vor schimba de hainele de şcoală şi vor spăla bine mâinile. Sugarii mici beneficiază de prevenție prin vaccin oral (doar până la 24 săptămâni - conform prospectului - ar trebui date cele 2 doze orale de vaccin disponibil în România) şi EVIDENT prin alăptare la sân.

Produse
Articole similare
Dermatita de scutec, prevenire și tratare
Majoritatea părinților cunosc situația: fundul moale de bebeluș este roșu și iritat, scutecul îl jen...
Citeste
Sfaturi pentru femeile gravide
Sarcina nu trebuie sa fie o perioada total lipsita de restrictii. Multe femei se simt foarte bine to...
Citeste
Depresia post-partum
Pentru majoritatea celor afectate, reactia este de cele mai multe ori de neinteles. In locul fericir...
Citeste
Check list in perioada de sarcina
Prin inceperea perioadei sarcinii, incepe un nou capitol al vietii, plin de neprevazut. Pe langa buc...
Citeste
Sport pentru copii
Copiilor le place miscarea in mod natural. Le place sa sara, sa alerge, sa se catare – sportul...
Citeste
Nașterea prin cezariană – Avantaje și dezavantaje
Naștere naturală vs naștere prin cezarianăSusținătorii nașterii naturale sunt de părere că prin ceza...
Citeste
Alege farmacia
Comandă