Mama și copilul Mama și copilul

Copilul meu nu știe să piardă

Diana Amza
de Diana Amza
Psihoterapeut | 10 Sep. 2024
Copilul meu nu știe să piardă

În viață câștigăm și pierdem – acesta este ritmul natural, ca fiecare om să experimenteze și bucuria reușitelor, dar și dezamăgirea eșecului, având de învățat din fiecare situație în parte. Modul în care gestionăm eșecul se traduce în ceea ce gândim despre noi și despre ceilalți atunci când pierdem, în ceea ce simțim și în ceea ce facem – în cazul copiilor, este nevoie uneori să îi sprijinim pentru a gestiona procesarea interioară a situațiilor.

Copiii care nu știu să piardă pot duce în sufletul lor poveri emoționale pe care nu știu cum să le gestioneze. De exemplu, copiii singuri la părinți resimt presiunea de a fi perfecți, de a avea succes, de a fi cei care continuă direcția de dezvoltare a părinților. Pe de altă parte, copiii timizi pot avea, de fapt, stimă de sine scăzută și pot simți că își dezamăgesc părinții atunci când greșesc sau pot crede că persoanele apropiate nu îi sprijină în activitățile lor, ci mai degrabă îi critică sau îi compară cu frații sau colegii. Dincolo de acești factori, stresul cumulat (școlar sau familial) și lipsa unei supape adecvate pentru detensionare (joc liber, conectare cu părinții) duc la șubrezirea rezistenței la stres și la reacții disproporționate.

Cum recunoașteți dificultățile de gestionare a nereușitelor

  • Copilul reacționează emoțional/criză de tantrum
  • Copilul critică ceilalți jucători sau e nemulțumit de joc
  • După jocuri, copilul se retrage supărat
  • Copilul renunță în timpul jocului sau refuză să se joace
  • Copilul trișează la jocuri
  • Copilul învinovățește pe ceilalți jucători sau acuză regulile nedrepte

Sfaturi pentru a-l învăța pe copil să gestioneze pierderea, eșecul sau greșeala

  1. Anticipați. Discutați despre câștig și pierdere înainte de a începe jocul. „Este posibil să pierd eu și să câștigi tu, sau invers. Este frustrant, însă mai mult contează faptul că suntem împreună și exersăm și ne dezvoltăm jucând. E important ca la fiecare meci sau joc să îi mulțumim celuilalt pentru că a jucat bine.”
  2. Acceptați emoțiile. Tristețea, frustrarea sau furia sunt emoții care vin și trec. Arătați înțelegere și nu le interziceți să simtă. În loc de „nu mai plânge”, spuneți: „Da, văd că te simți dezamăgit acum; să știi că am admirat modul în care ți-ai făcut strategia/modul tău de a lucra în echipă/corectitudinea/efortul depus”.
  3. Transmiteți același mesaj chiar și atunci când copilul câștigă: „Ce frumos ne-am jucat împreună/ce frumos ne-am antrenat reciproc!”.
  4. Încurajați empatizarea cu persoana care a câștigat și împărtășirea victoriei atunci când câștigă, modelând comportamentul. Puteți spune: „Ai câștigat, mă bucur, vreau să sărbătoresc și eu cu tine, haide să batem palma!”
Diana Amza
Diana Amza
Psihoterapeut

Diana este trainer și psihoterapeut specialist, cu formare în Psihoterapia Experiențială a Unificării, Acceptance and Commitment Therapy (ACT) și NeuroMindfulness Coaching. Activează în domeniul sănătății mintale de peste 13 ani, susține programe de formare în tehnica interviului motivațional pentru personalul medical, precum și programe de promovare a sănătății mintale, gestionarea stresului, comunicare, parenting și nu numai, în mediul corporate.

Comunități