Lifestyle și sănătatea femeii Lifestyle și sănătatea femeii

Sport în siguranță pentru vârstnici, în aer liber

Anca Stănilă
de Anca Stănilă
Health Writer | 05 Oct. 2022
Sport în siguranță pentru vârstnici, în aer liber

Temperaturile sunt în scădere, dar asta nu ar trebui să influenţeze dorinţa de a exersa în aer liber, de a vă plimba sau chiar de a merge pe jos la cumpărături. Tot ce trebuie să faceţi este să respectaţi o serie de reguli de siguranţă pentru activităţi sportive sau recreative în natură.

  1. Purtaţi mereu la dumneavoastră un act de identitate, original sau copie, cu adresa de domiciliu, numerele de telefon ale apropiaţilor, un telefon mobil şi bani pentru a plăti transportul, ceva de mâncare sau o sticlă cu apă. Nu utilizaţi telefonul mobil atunci când sunteţi pe strada sau când traversaţi.
  2. Informaţi un membru al familiei despre programul pentru următoarele ore.
  3. Atunci când vă aflaţi în aer liber, mergeţi mereu prin zone populate, bine iluminate, fiţi atenţi la traficul auto şi evitaţi drumurile cu trafic intens. Încercaţi să ieşiţi din casă doar pe timpul zilei.
  4. Purtaţi haine în culori vii, evitând culori precum gri, maro şi negru, pentru a fi mai uşor de observat de către ceilalţi şi ghete flexibile, dar rezistente la impact, care să vă protejeze articulaţiile.
  5. Alegeţi, pe cât posibil, deplasarea pe trotuare şi alei netede şi stabile, cu cât mai puţine denivelări, preferabil în parcuri sau zone mai puţin poluate.

Sfaturi pentru sport în aer liber, pe vreme rece

  • În afara sezonului cald, puteţi face sport în aer liber aproape indiferent de temperatură, dar evitaţi: ploaia, vântul puternic şi temperaturile sub 0° C.
  • Purtaţi haine uşoare, în straturi, care să protejeze de frig şi vânt, inclusiv mănuşi, fular, căciulă și o geacă rezistentă la apă în zilele înnorate.
  • Purtaţi ghete înalte, de iarnă, cu talpă aderentă şi membrană rezistentă la apă, în zilele umede sau după o ninsoare.
  • Fiţi atenţi la locurile pe unde călcaţi şi ocoliţi zonele ude sau îngheţate, întrucât pot fi alunecoase şi provoca accidente nedorite. Exersaţi în apropierea unei bănci, pentru a vă putea aşeza şi odihni.
  • Nu uitaţi sticla cu apă sau un termos cu ceai cald, pentru hidratare.
  • La întoarcerea acasă, faceţi un duş cald, nu fierbinte, şi purtaţi haine comode şi călduroase.

În zilele când nu vă simţiţi bine, după o boală sau o intervenţie chirurgicală, exersaţi la interior, cu geamurile deschise, pentru a lăsa aerul răcoros să intre în casă. Apoi reluaţi treptat, începând cu 30 de minute de activitate zilnică în aer liber, de la mers lejer, până la mers sportiv, cu opriri pentru exerciţii de întinderi, rotiri de cap, membre şi trunchi, aplecări, ridicări de mâini şi picioare, fandări. 

Mişcarea în aer liber contribuie la un somn mai bun, la reducerea stărilor de anxietate şi depresie, la tonifierea musculaturii şi la o greutate corporală optimă.  

Biseptol apa de gura, 480ml, Dacia Plant
Biseptol apa de gura, 480ml, Dacia Plant
Preț întreg 1559 lei
Preț cu card Alphega 0000
Economisești 0000
Anca Stănilă
Anca Stănilă
Health Writer

Anca este Health Writer, cu o experienţă de peste 4 ani în scriere de materiale despre sănătate, wellbeing şi fitness şi certificare în Medical Writing şi Inteligenţă Artificială. A absolvit Facultatea de Sociologie şi Asistență Socială, cu specializarea în Comunicare şi Opinie Publică. Se ghidează după principii de viaţă sănătoasă şi bunăstare fizică şi mentală. Colaborează cu Alphega Farmacie din anul 2019, este freelancer, pasionată de scris, călătorii, romane filozofice, utopii și fantasy.

Comunități