
Hipersomnia este o tulburare de somn caracterizată prin somnolență excesivă în timpul zilei, chiar și după un somn nocturn adecvat, sau prin perioade prelungite de somn noaptea (de peste 10-11 ore), care nu aduc odihna necesară. Aceasta poate afecta semnificativ activitățile zilnice, deoarece nu este vorba doar despre oboseală ocazională, ci de o stare cronică, ce reduce productivitatea şi calitatea vieții.
Tipuri de hipersomnie
Hipersomnia poate fi clasificată în două categorii principale:
Hipersomnia primară include afecțiuni fără cauze externe clare:
- Narcolepsia tip 1 este determinată de lipsa substanței hipocretină, ce afectează controlul somnului și provoacă episoade de slăbiciune musculară (cataplexie).
- Narcolepsia tip 2 este similară, dar fără cataplexie și cu simptome mai ușoare.
- Hipersomnia idiopatică, ce nu are cauze cunoscute, însă somnul nu este odihnitor.
- Sindromul Kleine-Levin afectează în special adolescenții de sex masculin, cu episoade repetate de somn extrem (până la 20 de ore pe zi).
Hipersomnia secundară este cauzată de alte afecțiuni, precum apneea de somn, afecțiuni neurologice și psihiatrice (epilepsie, boala Parkinson, depresie), scleroza multiplă, factori genetici și dezechilibre hormonale (hipotiroidismul), obezitate sau anumite medicamente și substanțe (inclusiv alcool). De asemenea, insomnia sau munca în ture pot contribui la oboseala cronică pe parcursul stării de veghe.
Efectele asupra activității zilnice includ dificultăți de concentrare, scăderea performanței profesionale, afectarea relațiilor sociale și riscuri crescute de accidente, deoarece există pericolul de a adormi în timpul conducerii unui vehicul sau utilaj.
Diagnostic și tratament
Diagnosticul hipersomniei se poate stabili după 1-2 luni în care pacientul acuză simptome specifice şi implică o evaluare medicală detaliată, inclusiv teste de somn, analize de sânge, scanare CT, pentru identificarea cauzelor subiacente.
Tratamentul este complex şi variază în funcție de tipul și cauza hipersomniei, dar întotdeauna va necesita modificări ale stilului de viață, şi anume: menținerea unui program regulat de somn, evitarea consumului de cofeină în a doua parte a zilei şi de alcool înainte de culcare, activitate fizică zilnic, un regim alimentar bogat în fructe, legume şi surse de proteine, dar cu aport scăzut de grăsimi saturate şi zahăr.
Este posibil ca medicul să vă recomande terapie cognitiv-comportamentală, pentru a îmbunătăți calitatea somnului, dacă există componentă depresivă – antidepresive, modificarea medicaţiei pentru afecţiuni existente sau medicamente stimulante, ce susţin starea de altertă pe parcursul zilei.