https://comanda.alphega-farmacie.ro/primavara
Lifestyle si sanatatea femeii Lifestyle si sanatatea femeii

Sângerările intermenstruale

13 Apr. 2016
Sângerările intermenstruale

Ciclul menstrual la femeile neînsărcinate, aflate la vârsta fertilității apare la intervale de trei-cinci săptămâni. Pe lângă aceste cicluri, sunt posibile și sângerări între menstruații, care pot avea numeroase cauze, unele inofensive însă altele periculoase. Sângerările intermenstruale trebuie tratate cu seriozitate, iar cauzele acestora trebuie clarificate cu medicul ginecolog.

Sângerările intermenstruale

Sângerările intermenstruale pot să difere în intensitate, de la câteva picături la sângerări care se mențin pe o perioadă mai lungă. Așa–numitul spotting este acea sângerare maronie, care se observă la câteva zile înainte de menstruație, la mijlocul ciclului sau la momentul ovulației.

Dacă sângerările intermenstruale de scurtă durată se repetă, în funcție de vârstă, medicul ginecolog va stabili posibilitatea existenței unei sarcini, căutând apoi cauzele organice în zona vaginală, a uterului, a ovarelor, sau a cauzelor de ordin hormonal, metabolici sau psihosomatici.

Sângerările ușoare, roșu aprins imediat după contactele sexuale indică ruperea unui vas de sânge, spre exemplu în vagin. Administrarea de estrogen în astfel de cazuri poate fi benefică.

Sângerările intermenstruale: indicatori pentru cancer?

Sângerarea intermenstruală poate indica și prezența unei afecțiuni canceroase a colului uterin. În stadiul incipient al acestui tip de cancer, țesutul afectat este îndepărtat. Dacă însă cancerul este într-un stadiu mai avansat, uterul este îndepărtat complet, iar procedura este urmată de radioterapie sau / și chemoterapie.

Sângerările intermenstruale sunt posibile și în situația modificării maligne a celulelor mucoasei uterine (cancer uterin). Tratamentul constă fie în îndepărtarea uterului urmată de tratament hormonal și radioterapie, fie în îndepărtarea uterului (și a nodulilor limfatici dacă este cazul), urmată de radioterapie.

Așa cum spuneam, aceste sângerări între menstruații au uneori cauze organice care trebuie tratate cu seriozitate. Astfel, sunt posibile sângerări datorate inflamațiilor, în cazul inflamației cronice a endometrului (mucoasa uterină), respectiv endometrită. Infecțiile acute ale tuburile falopiene sau a ovarelor pot pune în pericol viața pacientelor. Se recomandă consultarea de urgență a unui medic atunci când sângerările intermenstruale sunt însoțite de dureri abdominale puternice, de febră și stare generală proastă.

În cazul în care cauza constă într-o infecție bacteriană, medicul va prescrie cel mai probabil antibiotice. Sângerările intermenstruale care persistă pentru o perioadă mai lungă de timp apar deseori ca urmare a prezenței unor fibroame benigne (mioame) pe peretele uterin sau pe peretele exterior.

Prezența chisturilor ovariene poate fi și ea indicată de sângerările intermenstruale permanente și apar ca urmare a unor dereglări hormonale. Foliculii maturi nu se desprind într-unul sau mai multe cicluri și formează chisturi. Tratamentul indicat este de cele mai multe ori hormonal.

Tulburările hormonale – cauze frecvente ale sângerărilor intermenstruale

Iată câteva dintre cauzele inofensive care se ascund în spatele sângerărilor intermenstruale:

  • Sângerarea de ovulație: Această sângerare ușoară și scurtă durează între 1-3 zile și se produce în momentul ovulației. Cauza este scăderea nivelului de estrogen chiar înaintea ovulației. Pentru a stabiliza nivelul hormonal în cazul unei sângerări la ovulație, este posibilă administrarea de pilule contraceptive sau tratamentul cu estrogen respectiv preparate de gestagen-estrogen la mijlocul ciclului menstrual.
  • Spottingul: Înainte sau după terminarea menstruației, ca urmare a scăderii corpilor galbeni (corpus luteum) (sângerare pre-menstruală) sau a întârzierii formarii corpilor galbeni (sângerare post-menstruală): corpii galbeni sunt produși după ovulație și produc la rândul lor cantități mici de estrogen și în special progesteron (hormonul corpus luteum). Tulburarea hormonală poate fi ajustată printr-un tratament hormonal cu preparate de gestagen. Cu toate acestea, este posibil ca sângerările să se datoreze unor tumori sau formațiuni apărute în uter sau inflamații în pelvis.
  • Sângerări la începutul administrării pilulei contraceptive cu conținut scăzut de estrogen: administrarea de mini-pilulei (preparat gestagen cu dozaj scăzut), injecția de trei luni sau după montarea spirale, toate acestea pot conduce la sângerări intermenstruale.
  • Sângerarea de nidație: apare odată cu fixarea unui embrion în mucoasa uterină, respectiv la 7- 10 zile după ovulație. De cele mai multe ori, sângerările de nidație nu pot fi observate din exterior.

Comunități