https://comanda.alphega-farmacie.ro/primavara
Lifestyle si sanatatea femeii Lifestyle si sanatatea femeii

Detoxifierea

21 Jul. 2020
Detoxifierea

Dr. Calin Garlea

Detoxifierea este un mecanism care dezactivează și elimină deșeurile din celulele vii din organism, precum și substanțele xenobiotice, cu proprietăți toxice, chiar și la concentrații foarte mici (de exemplu, pesticide, produse sintetice, vapori toxici, poluanți ai aerului, produse fitosanitare etc.). Toate aceste molecule străine, cu masă moleculară scăzută, sunt dăunătoare organismului, provocând intoxicații progresive ale mecanismelor fiziologice naturale.

Toxinele şi procesul de detoxifiere

Detoxifierea constă în acțiunea de a elibera organismul de substanțele toxice, prin neutralizarea sau transformarea acestora și eliminarea lor, și acțiunea de purificare a sângelui și lichidelor interstițiale.

Fiziologicmetabolismul produce unele substanțe nocive (radicali liberiacizi organici etc.), care devin mai puțin toxice în urma reacțiilor de reducere, oxidare şi a reacțiilor de conjugare, ce fac parte din procesele de detoxifiere a organismului. Detoxifierea include, de asemenea, procesele de excreție. Pentru metalele grele, secreția agenților de chelare este cea care asigură eliminarea acestora; în cazuri de intoxicație severă, medicii pot administra agenți chelatori suplimentari, în special EDTA.

Printre organele care asigură excreția deșeurilor metabolice, notăm plămânii (pentru CO2), pielea pentru acidul lacticrinichii pentru reciclarea sângelui (filtrează aproximativ 180 litri de sânge în fiecare zi, producând în medie 1,5  litri de urină ce conține uree și acid uric), și în special ficatul, care produce enzime ce catalizează toxinele prezente în organism. Putem asigura funcționarea lor corectă printr-o dietă sănătoasă și regulată, administrarea unor plante detoxifiante de leac și un stil de viață sănătos.

Sӑnӑtatea ficatului

Ficatul are un rol important în procesele metabolice de neutralizare a toxinelor. Conservanții, coloranții alimentari și potențiatorii de gust, poluanții, antibioticele alimentare utilizate în hrana animalelor, pesticidele, gazele de eșapament, reprezintă tot atâtea toxine cu care organismul nostru se confruntă și care sunt susceptibile de a compromite funcționarea optimă a celulelor. Dezintoxicarea hepatică presupune neutralizarea și eliminarea acestor toxine și a substanțelor toxice. Acest proces necesită prezența mai multor aminoacizi, minerale, antioxidanți, enzime și vitamine în special din grupa B într-o alimentație corectă, adecvată.

Mediul enzimatic, utilizat de mecanismele hepatice de detoxifiere, este în mare măsură dependent de dieta noastră și de capacitatea noastră de a absorbi micronutrienții conținuți în aceste alimente: magneziu, zinc, vitaminele A, B, C, E, fier, mangan, cupru și alte minerale. Bogăția în micronutrienți a dietei precum și sănătatea intestinelor noastre, dar și microbiomul intestinal (cei 1000 de miliarde de microbi benefici din tractul digestiv), sunt factori esențiali pentru funcționarea enzimatică a ficatului și, în consecință, pentru capacitatea noastră de a elimina deşeurile.

În medicină, vorbim de detoxifiere și în cazul îngrijirilor acordate pacienților dependenți de anumite substanțe care de multe ori sunt interzise. Alergarea, sportul în general, yoga, meditația, favorizează eliberarea opioidelor proprii, endorfinele corpului și astfel se poate înlocui un obicei nefast cu unul care ne ajută să fim sănătoși.

Cei care au nevoie stringentă de detoxifiere sunt fumătorii, locuitorii orașelor poluate, cei care călătoresc mult, agricultorii care folosesc pesticide, consumatorii cronici de medicamente, cafea, băuturi zaharoase, alcool, persoanele confruntate cu stres și cu oboseală cronică, cu probleme de concentrare, de memorie, depresie, anxietate, pacienții care suferă de pirozis, tulburări circulatorii, dureri articulare, afecțiuni ale pielii, cefalee sau migrenă. De asemenea, cei care au frecvent simptome precum senzația de greutate după mese, tulburӑri gastrointestinale, somnolență după mese, dezgust pentru mirosuri de gătit, limbă încărcată, albă sau galbenă dimineața, ochi ușor galbeni, urină foarte închisă.

Sfaturi de prevenție primară

Evitarea supraîncărcării organismului pentru a limita acumularea de toxine, evitarea substanțelor dăunătoare și a poluanților: tutun, alcool, droguri, substanțe chimice, coloranți și a poluanților alimentari, detergenți, produse utilizate pentru conservarea alimentelor, metale grele, apă poluată, pești din apele poluate, plombe dentare vechi (mercur), țevi pentru apă din plumb, fum, anumite instrumente de bucătărie, pesticide, aditivi şi conservanți folosiți de industria alimentară.

Consumul de fructe și legume proaspete ce sunt bogate în antioxidanți. Legumele crude la fiecare masă aduc necesarul de enzime pentru o bună digestie și pentru întârzierea îmbătrânirii. Mestecatul atent și îndelungat al tuturor alimentelor facilitează o digestie corectă.

Consumul de fructe uscate și semințe: prune, curmale, smochine, stafide, semințe de dovleac, migdale, nuci, fistic etc.

Gătitul pe aburi, folosirea uleiurilor obținute prin presare la rece și evitarea prăjelilor excesive, hidratarea adecvată sunt alte recomandări pentru o sănătate deplină.

 

Comunități