Lifestyle și sănătatea femeii Lifestyle și sănătatea femeii

Anxietatea iubeşte zahărul

Anca Stănilă
de Anca Stănilă
Health Writer | 27 Jul. 2022
Anxietatea iubeşte zahărul

Mulţi dintre noi apelează la o tabletă de ciocolată cu lapte şi cremă, la pachetul cu biscuiţi sau cu fursecuri dulci atunci când ne simţim stresaţi, îngrijoraţi şi sub presiune. Creierul nostru ştie ceea ce şi oamenii de ştiinţă au descoperit: zahărul poate inhiba, temporar, eliberarea de cortizol – hormon al stresului. Din păcate, efectul este de scurtă durată, iar un consum constant şi excesiv de zahăr poate avea efecte nefaste asupra abilităţii creierului de a controla stresul şi anxietatea, crescând riscul de a dezvolta depresie.

Efectele zahărului asupra creierului

Consumul de zahărul nu are consecinţe pozitive asupra stării de spirit – poate avea efectul opus în timp. O dietă bogată în zahăr poate crește șansele de tulburări episodice de dispoziție, la bărbați, și tulburări de dispoziție recurente, atât la bărbați cât și la femei. În plus, consumul regulat de grăsimi saturate și zaharuri adăugate a fost legat de sentimente mai intense de anxietate la adulții cu vârsta peste 60 de ani, întrucât alimentele cu zahăr pot slăbi capacitatea organismului de a răspunde la stres.

Mai mult zahăr, mai mare riscul de depresie

Consumul excesiv şi constant de zahăr declanșează dezechilibre în anumite substanțe chimice ale creierului. Aceste dezechilibre pot duce la depresie și, pe termen lung, pot crește riscul de a dezvolta tulburări de sănătate mintală, pentru unele persoane. 

Pe de altă parte, renunţarea bruscă la zahăr induce depresie și un comportament asemănător anxietății, precum şi senzaţii similare unui atac de panică. Acestea includ iritabilitate, confuzie, oboseală accentuată, senzații întâlnite şi în tabloul clinic al sevrajului indus de întrerurperea consumului de droguri.

Gustări dulci, fără zahăr, la birou sau în deplasare

Înlocuiţi, treptat, consumul de zahăr cu:

  • Fructe crude, bogate în vitamine, minerale şi antioxidanţi;
  • Batoane fără zahăr pe bază de curmale, smochine, prune uscate, stafide şi diferiţi sâmburi; 
  • Mix preparat de acasă cu fructe crude şi uscate, fără adaos de zahăr, şi sâmburi cruzi: caju, migdale, alune de pădure, fistic, miez de nucă;
  • Ciocolata amăruie, cu minimum 80% conţinut de cacao – conferă un plus de energie, vitalitate şi concentrare. În plus, conţine antioxidanţi şi, consumată cu moderaţie, contribuie la sănătatea creierului şi a inimii.

Gustări dulci, fără zahăr, acasă

De asemenea, acasă, vă puteţi pregăti:

  • Iaurt cu cereale granola sau cu seminţe de chia (lăsate minimum 30 de minute la înmuiat în iaurt), fructe crude şi o linguriţă de miere;
  • Îngheţată preparată din fructe crude pasate şi miere, cu sau fără iaurt cremos;
  • Cartofi dulci copţi sau dovleac copt cu scorţişoară, nucşoară şi un strop de miere.
Anca Stănilă
Anca Stănilă
Health Writer

Anca este Health Writer, cu o experienţă de peste 4 ani în scriere de materiale despre sănătate, wellbeing şi fitness şi certificare în Medical Writing şi Inteligenţă Artificială. A absolvit Facultatea de Sociologie şi Asistență Socială, cu specializarea în Comunicare şi Opinie Publică. Se ghidează după principii de viaţă sănătoasă şi bunăstare fizică şi mentală. Colaborează cu Alphega Farmacie din anul 2019, este freelancer, pasionată de scris, călătorii, romane filozofice, utopii și fantasy.

Comunități