Termenul de „acceptare” este deseori înțeles greșit, astfel încât este necesar, înainte de a vedea ce este acceptarea, să clarificăm ce nu este. Acceptarea nu înseamnă renunțarea la lucrurile importante pentru tine și la ceea ce aduce sens vieții tale, nici resemnarea pasivă, retragerea într-o poziție defensivă sau depresivă (nu pot, nu merit), nici a închide ochii la ceea ce nu merge bine în viața ta sau a tolera neplăcerile.
Dar ce este acceptarea?
Acceptarea este, în primul rând, o abilitate de a te deschide către propria experiență internă (emoții, gânduri, nevoi, amintiri, senzații) și a-i face loc în tine, permițându-i să curgă în ritm propriu – fără a căuta să o suprimi sau să o grăbești, și fără a te lăsa copleșit sau influențat de ea în comportamentele tale.
Cu alte cuvinte, acceptarea înseamnă să fii dispus să intri în contact cu părțile tale mai mult sau mai puțin plăcute, ca și cum ai fi gazdă pentru niște vizitatori. Acceptarea înseamnă să deschidem ușa emoțiilor, să le invitam la masă, să le ascultăm mesajul, să le observăm și să le lăsăm să plece în ritmul lor.
În terapia prin acceptare și angajament au fost validate numeroase modalități de a dezvolta această abilitate. Iată mai jos un lucru pe care l-ai putea face atunci când te confrunți cu emoții, gânduri, senzații dificile:
1. Așază-te confortabil, însă rămâi vigilent. Ține spatele drept și picioarele pe podea. Închide ochii și inspiră adânc.
2. Observă emoția și numește-o: „Iată, observ că simt tristețe”. Localizează emoția în corp și descrie caracteristicile ei: „Tristețea mea este în piept. Este mare, ca o pătură greoaie, gri, care mă apasă.” Inspiră și expiră prin ea câteva minute, doar observând ce se întâmplă cu ea.
3. Mișcă ușor brațele, împinge picioarele în podea, deschide ochii. Acum, la final, privește în jur și numește în gând câteva obiecte din jurul tău („văd tabloul, un ceas care ticăie, plantele de la geam”).
4. Amintește-ți activitățile pe care le ai de făcut și valorile importante pentru tine („E important pentru mine să îngrijesc copilul, să mă joc cu el, să râdem împreună”).
5. Acționează în direcția acestor valori ale tale. S-ar putea ca emoția dificilă (tristețea, în exemplul de mai sus) să te însoțească o perioadă, însă ceea ce contează este faptul că ai continuat să faci lucrurile care dau sens și împlinire vieții tale, și nu ai renunțat.
Paradoxal, pe măsură ce permitem emoțiilor să ne însoțească în timp ce facem lucrurile importante pentru noi, puterea lor asupra deciziilor și comportamentelor noastre scade: asemenea vizitatorilor interni, le vom permite șederea, însă nu și stăpânirea casei.
