Echipa Alphega: Cum a luat naștere Asociația Alegria? Descrieți-ne un pic și oamenii care fac parte din această asociație.

Delia Bob: Asociaţia Alegria a luat fiinţă în decembrie 2013, din dorinţa puternică de a crea o iniţiativă de educaţie nonformală viabilă, dedicată copiilor, tinerilor şi adulţilor. Practic, am creat Asociaţia Alegria într-un moment de preaplin, în care am simţit că abilităţile noastre profesionale pot fi transferate într-un mod mai creativ, mai dinamic şi mai eficient în contextul oferit de un ONG. Echipa este formată din oameni din medii profesionale diferite, astfel încât avem o imagine din mai multe perspective a fenomenului educaţional şi a impactului acestuia asupra comunităţii şi societăţii. Nu îi uităm nici pe cei 10 voluntari, care susţin 110% fiecare proiect al Asociaţiei Alegria în care se implică.

 

Echipa Alphega:Aveți un slogan foarte frumos ‘Bucuros de educație’. Care este povestea lui?

Delia Bob: Sunt sigură că sloganul nostru v-a adus cel puţin un zâmbet pe buze. Bucuria - această emoţie primară, generatoarea unei stări de bine şi cea care mobilizează organismul, oferindu-i multă disponibilitate în faţa acţiunilor constructive. Am asociat cele două cuvinte “bucurie” şi “educaţie” pentru că Asociaţia Alegria se adresează tuturor oamenilor care cred că învăţarea nu este apanajul unei vârste, ci a întregii vieţi. Am adunat în jurul nostru emoţii, bucurii, prietenii, o întreagă comunitate entuziastă, dinamică, alegră, adaptabilă, dornică de experienţe profunde şi pregătită de transformări interioare şi exterioare.

 

Echipa Alphega:Când vorbim despre educație, care considerați că sunt provocările cele mai mari pentru părinții, copiii și profesorii români?

Delia Bob: În formularea răspunsului, voi avea în vedere în primul rând experienţa personală. Este vorba despre 20 de ani de muncă în sistemul preuniversitar, atât privat, cât şi de stat, ca învăţătoare şi profesoară de limba şi literatura română. Dintre multiplele provocări pe care le au toţi factorii implicaţi în procesul educaţional, m-aş opri la dezarticularea dintre oferta sistemului de învăţământ şi nevoile societăţii. Procesul de adaptare a curriculei naţionale la nevoile beneficiarilor este încă în fază incipientă, face paşi mici, nu neapărat sincronizaţi, iar acest lucru este deconcertant în primul rând pentru beneficiarii educaţiei.

În ceea ce priveşte educaţia nonformală, una dintre provocările la care îşi propune Asociaţia Alegria să răspundă este timpul liber de calitate, alături de cei dragi. Fie că vorbim despre copii, părinţi, tineri, adulţi sau bunici, timpul liber este un segment zilnic, pe care putem fi tentaţi “să îl petrecem” în faţa unui ecran de televizor, tabletă sau telefon. Noi propunem activităţi şi proiecte educative pentru un timp “împărtăşit cu”, nu doar “petrecut alături” de ceilalţi. Ne interesează pasiunile oamenilor, bucuriile de împărtăşit, dar şi momentele grele pe care le putem depăşi împreună. Timpul pe care noi învăţăm să îl dăruim împreună este o investiţie pentru comunităţi sănătoase. De altfel, una dintre cele patru direcţii strategice de dezvoltare a Asociaţiei Alegria este: “Trăieşte sănătos şi bucuros!”

 

Echipa Alphega: Dacă ați putea face schimbări la învățământul din România (ne referim aici atât la cel de stat, cât și la cel privat), care ar fi acele lucruri?

Delia Bob: Este o întrebare ce presupune analize profunde şi răspunsuri ample. Mă rezum la două idei: simplitate şi coerenţă. Aş simplifica totul, începând de la disciplinele şcolare studiate de elevi, continuând cu documentele, situaţiile şi portofoliile compleşitoare pe care le fac cadrele didactice şi încheind cu rolul vag definit al părinţilor în bunul mers al şcolii. Consider că simplitatea conduce la profunzime, la abilităţi şi comportamente stabilizate, iar focusarea pe finalităţi educative bine gândite şi acordate României contemporane dezvoltă copii care îşi ating potenţialul, oameni de nădejde, tineri hotărâţi, adulţi verticali şi principiali, care pot reconstrui o societate românească bazată pe valori.

 

 

 

Echipa Alphega: Cum au fost primite proiectele voastre?

Delia Bob: Proiectele noastre au început cu câteva activităţi sporadice, o serie de evenimente la care am fost cooptaţi şi s-au dezvoltat frumos în proiecte cu o durată din ce în ce mai mare. Feedback-urile obţinute au fost tot mai pozitive şi constructive, astfel încât proiectele de anvergură pe care le desfăşurăm acum sunt un răspuns la nevoile pe care le-am identificat şi la reacţiile pe care le-am primit de la participanţi. Sigur că fără oameni care să ne susţină, nu am fi reuşit să ne punem ideile în aplicare. Astfel încât aş vrea să fac o menţiune specială pentru Hipermarketul Cora, ce ne sprijină de la bun început principalele proiecte.

 

Echipa Alphega: Am fost plăcut impresionați de proiectul vostru “Bucuroși, prin România”. Povestiți-ne un pic despre el (cum v-a venit ideea, ce au zis oamenii, dacă ați realizat ce v-ați propus inițial).

Delia Bob:Proiectul “Bucuroşi, prin România” se înscrie într-o altă direcţie strategică pe care Asociaţia Alegria o are în vedere, “Înţelege-ţi tradiţia”. Suntem convinşi că nu putem avea un viitor, fără să ne înţelegem şi să ne asumăm trecutul şi tradiţia, de la care ne revendicăm. Ideea proiectului a venit după consultări cu posibilii beneficiari. În acest fel, am construit parcursul proiectului: “o călătorie” imaginară prin cele 9 regiuni etnografice ale României. Am avut o serie de 20 de evenimente referitoare la aceste regiuni, 9 intervenţii la Radio Cluj, chiar şi un concurs prin care participanţii adulţi şi-au putut vota regiunea preferată. Practic, în cadrul fiecărui eveniment, copiii au realizat un obiect decorativ inspirat din meşteşugurile tradiţionale, au învăţat două dansuri specific regiunii, au aflat informaţii culturale, istorice şi geografice despre regiune şi au putut degusta mâncăruri tradiţionale, puse la dispoziţia lor de partenerii noştri. Ne-am depăşit obiectivele iniţiale, proiectul “Bucuroşi, prin România” a crescut pe parcurs, iar în final am avut o adresabilitate către aproximativ 700 de copii. A crescut şi numărul de premii acordate, de la 48 (câte ne-am propus iniţial) la 99. Am început proiectul cu 3 voluntari şi l-am încheiat cu 10. Proiectul a fost o reuşită. În curând, vom începe ediţia a II-a a proiectului “Bucuroşi, prin România”, în care ne-am propus să abordăm 10 dintre cele mai interesante subregiuni tradiţionale. Suntem siguri că adresabilitatea va fi şi mai mare, iar copiii vor fi şi mai dornici să fie implicaţi.

 

Echipa Alphega:Care au fost cele mai frumoase lucruri care vi s-au întâmplat în cadrul proiectelor demarate?

Delia Bob: O experienţă unică a fost când unul dintre copiii participanţi la proiectul “Bucuroşi, prin România”, Luca, a inventariat o listă de regionalisme din toate cele 9 regiuni ale României, iar la evenimentul final al proiectului le-a propus un concurs copiilor: cel care a ştiut cele mai multe regionalisme a fost premiat, chiar de Luca. Ţinând cont de faptul că proiectul s-a desfăşurat din martie până în noiembrie şi că Luca a luat în considerare toate regiunile, am văzut în propunerea lui o experienţă în zona proximei sale dezvoltări, iar pentru noi a fost un feedback minunat referitor la proiect.

Un moment special s-a petrecut în cadrul proiectului “Alegria Eco Fun - ateliere de meşteşugit”, ce are ca obiectiv încurajarea unui comportament civic responsabil. Practic, în cadrul atelierelor, copiii au creat obiecte decorative, folosind materiale reciclate şi reciclabile. În cadrul unuia dintre ateliere, am avut ocazia să sărbătorim cei 8 anişori împliniţi de Sofia, una dintre prietenele noastre, participante la activităţi. A fost un moment de bucurie împărtăşită, care ne-a apropiat mult. Faptul că Sofia şi părinţii ei au decis să ne includă într-o sărbătoare de familie, ne-a impresionat şi ne-a onorat în egală măsură. Proiectul “Alegria Eco Fun - ateliere de meşteşugit” este subsumat direcţiei strategice “Fii responsabil pentru tine şi pentru cei din jur!”, iar ediţia a II-a va începe în luna martie.

Un alt moment important a fost acela în care am primit noi voluntari în cadrul proiectelor, atraşi de entuziasmul şi dăruirea voluntarilor noştri. Au venit copii, însoţiţi de părinţi, dar şi studenţi sau adulţi.

 

Echipa Alphega: Cu atât de multe tentații electronice prin jur, este din ce în ce mai greu să insufli unui copil dragostea pentru lectură. Proiectul vostru, “Cartea în așteptare” pare să fi apărut tocmai în sprijinul acestei situații. Ce ați descoperit în timpul acestui proiect și ce ponturi ne puteți da?

Delia Bob: “Cartea în aşteptare” se află deja la ediţia a III-a, făcând parte din ethosul Asociaţiei Alegria. E un proiect ce stimulează lectura în spaţii neconvenţionale prin ateliere neconvenţionale. Am avut, la fiecare ediţie, câte 4 ateliere tematice, printre care “căutare de comori”, “ilustraţii de carte”, “caricaturi ale personajelor” şi o serie de alte activităţi pe cât de interesante, pe atât de atractive. Acest proiect se înscrie în direcţia strategică “Gândeşte creativ! Citeşte! Culturalizează-te!”. Ne interesează lectura ca act cultural şi ca modalitate de a avea un timp liber de calitate. Am valorificat tendinţele naturale ale copiilor, care da, pot fi ponturi pentru stimularea lecturii, dintre care punctăm: copiii sunt dispuşi să citească mai mult dacă îşi recomandă ei cărţile, învaţă mai mult dacă îşi povestesc unii altora ce citesc, au nevoie de experienţe dinamice (cum este căutarea unor titluri într-un magazin) care să însoţească lectura şi, nu în ultimul rând, dacă cititul devine un obicei, copiii reuşesc “să îi convertească” şi pe alţii la acest obicei.

 

Echipa Alphega: Ce proiecte de viitor aveți?

Delia Bob:În viitorul apropiat vom desfăşura un eveniment amplu dedicat "Anului cărţii", ca parte din felul în care sărbătorim ziua de 1 iunie. De asemenea, sub sloganul “Trăieşte sănătos şi bucuros!” continuăm degustările din cadrul proiectului Tea Community. Nu uităm nici de tradiţia ce ne ajută să ne construim viitorul prin evenimentele specifice proiectului “Bucuroşi, prin România”. Invităm copiii, adulţii, părinţii şi bunicii la activităţile noastre educative!

 

Echipa Alphega: Mulțumim frumos că ne-ați răspuns la întrebări. Vă dorim mult succes!

Delia Bob:Vă mulţumim!