Raceala si gripa. Cat timp sunt contagioase?

Raceala si gripa. Cat timp sunt contagioase?

Dr. Mariana Olingheru
Medic Specialist Medicină de Familie
Specialist în Fitoterapie şi Apiterapie


Răceala

Răceala sezonieră este una dintre cele mai comune afecțiuni. Simptomele răcelii sunt răspunsurile organismului la virusul în sine. Cele mai multe cazuri de răceală se transmit prin strănut, tuse și atingerea suprafețelor contaminate. Acest lucru înseamnă că oamenii sunt contagioși la momentul apariției simptomelor. Răceala obișnuită durează între 3-10 zile și tot atât timp purtătorii sunt contagioși. Viruși precum rinovirus, adenovirus și coronavirus sunt câțiva dintre responsabilii pentru răceală. Este imposibil ca organismul să rămână rezistent în fața atâtor viruși, mai ales că aceștia au învățat să se adapteze pentru a supraviețui sistemului imunitar uman. 

Gripa

Virusul influenza este unul foarte contagios. Simptomele variază de la lejere până la severe. De obicei, simptomele durează între 2-10 zile, iar tot atât și perioada de contaminare. Perioada de risc maxim pentru transmiterea gripei este în primele 2-3 zile de la apariția simptomelor. 

Virusul influenza este în continuă evoluție. În mod normal, după o infecție, organismul știe cum să se lupte cu acel virus. Însă din cauza faptului că virusul influenza este în continuă transformare, organismul nu este infectat de două ori cu același tip de virus. 

Cum ne apărăm

Este foarte important să ne creăm obiceiuri sănătoase în timpul sezonului de răceală și gripă. Beți multă apă, mâncați fructe și legume și dormiți 8 ore pe noapte. Când se prezintă simptomele, sunt câteva măsuri pe care trebuie să le luați pentru a vă asigura că nu le transmiteți virusul celor din jur:

Tușiți sau strănutațîn batista de unicăfolosință. Atunci când oamenii tușesc sau cască, este important să-și acopere gura și nasul cu un șervețel pentru a nu răspândi virusurile.

Aruncați servețelele utilizate. Dacă este posibil, oamenii ar trebui să arunce șervețelele imediat după folosire. Folosind un alt șervețel de fiecare dată scade contactul cu virusul și păstrează mâinile curate. 

Spălați-vă des mâinile. Transmiterea virusului va fi cu atât mai dificilă dacă mâinile sunt spălate mai des după suflatul nasului sau tuse.

Evitati aglomerațiile.Virusurile respiratorii se transmit în principal pe calea aerului, prin picăturile nazale care sunt răspandite în aer prin tuse și strănut.

- Purtați corect masca de protecție pentru a limita transmiterea virusurilor respiratorii și pentru a proteja persoanele din jur. 

Atenție: Masca de protecție trebuie să aibă marimea potrivită feței dumneavoastră și să vă acopere atât gura cât și nasul și bărbia. Este un produs de unică utilizare. Trebuie schimbată atunci când se umezește, în medie la 3-4 ore de la aplicare.