
Șezutul prelungit, postura greșită și greutățile se resimt cu timpul: trei sferturi din populație suferă de dureri de spate ocazionale, iar o mare parte dintre acestea devin cronice. Mișcarea activă, specifică, este deseori metoda cea mai eficientă prin care putem preveni sau alina durerile de spate – ne sfătuiesc specialiștii fizioterapeuți. Tonifierea mușchilor poate întrerupe cercul vicios, format adesea ca urmare a unei posturi greșite. De multe ori, mișcarea, fizioterapia și analgezicele ușoare sunt de ajuns pentru a elimina durerea din ceafă.
Iată cele mai bune zece sfaturi pentru combaterea durerilor de spate:
1) Mențineți mișcarea
Repausul prelungit la pat nu este recomandat în cazul durerilor de spate. Mișcarea, în limitele lipsite de durere, ajută la depășirea acesteia. Mișcați părțile corpului care nu sunt afectate de durere. Veți ajuta astfel la o mai bună circulație a sângelui, la eliminarea substanțelor nocive și la producția de substanțe care inhibă durerea la ceafă și care amortizează senzația de disconfort. Persoanelor care se află după o perioadă lungă de inactivitate li se recomandă o consultație de specialitate pentru a evita mișcările greșite.
2) Eliminarea greutății de pe coloana vertebrală
Pe lângă mișcarea activă, mutarea greutății poate fi de ajutor prin relaxarea musculaturii șirei spinării și a nervului sciatic. Pentru aceasta, trebuie să vă întindeți și să aduceți piciorul într-un unghi drept, în sus. Discurile vertebrale preiau astfel lichid pentru funcția de amortizare. Fizioterapeutul vă poate arăta exerciții specifice de mutare a greutății, prin poziții specifice, nedureroase.
3) Evitarea posturilor prin care se ocolește durerea
Posturile de evitare a durerii nu corespund, de regulă, cu cele echilibrate, astfel că anumite grupe de mușchi sunt suprasolicitate și tensionate. Orice astfel de postură va dăuna, de fapt, spatelui, în loc să îl ajute. Consultați un fizioterapeut în vederea corectării posturii, în special în cazul disconfortului cronic.
4) Căldura împotriva punctelor de tensiune
Căldura este benefică în combaterea musculaturii tensionate. Așezați un prosop umed peste partea dureroasă și, deasupra, o sticlă cu apă fierbinte. Căldura va pătrunde adânc în țesut, musculatura va fi mai bine irigată cu sânge și se va relaxa.
5) Antrenamentul corect pentru spate
La antrenamentele pentru spate, fizioterapeutul are grijă ca segmentul afectat al coloanei vertebrale să fie mobilizat cu atenție, iar mușchii să se extindă. Se întărește musculatura trunchiului pentru a sprijini coloana vertebrală, asemenea unui corset de protecție.
6) Masaje ajutătoare
Masajul poate îmbunătăți circulația sângelui din musculatură, poate calma sistemul nervos și vă poate scăpa de punctele tensionate. Pentru ca efectul masajului să ajute la calmarea durerilor, acesta trebuie realizat în mod profesionist, de fizioterapeuți.
7) Reducerea stresului
Stresul provoacă tensiuni care se reflectă asupra mușchilor și a șirei spinării. De aceea, durerile de spate trag un semnal de alarmă pentru un nivel de stres prea ridicat.
8) Deprinderea posturii corecte
În cursurile specializate, fizioterapeuții vă pot învăța mișcările și posturile corecte pe care le puteți adopta în timpul zilei – de exemplu, la birou, în fața calculatorului.
9) Reducerea kilogramelor în plus
Fiecare kilogram în plus de pe abdomen vă aduce într-o poziție de hiperlordoză, care va afecta suplimentar coloana vertebrală.
10) Consultarea medicului
Dacă, în loc să scadă, durerile de spate se acutizează după câteva zile sau dacă la toate acestea se adaugă și o imposibilitate de mișcare, ar trebui să consultați medicul. Acesta va putea exclude o eventuală hernie de disc sau alte afecțiuni și vă va recomanda un fizioterapeut, după caz.